Să fim negativi!
Hagi critică acum măsurile FRF privind juniorii, să poată fi pozitiv mai târziu, când joacă "tricolorii"

Selecţionerii de la juniori „ştiu că n-au voie să ia mai mult de trei jucători de la Viitorul”, a comentat Hagi, citat de Ziare.com. Într-adevăr, doar trei convocaţi constănţeni s-au aflat în lotul Under 21 pentru meciurile cu Luxemburg şi Danemarca, de la începutul lui septembrie: Nedelcu, Hodorogea şi Ţâru.
Dar asta deja nu mai e o ştire, că Federaţia lucrează după criterii cantitative, nu calitative. Altfel n-ar fi impus un kilogram de Under 21 de căciulă, în Liga 1. Valorile sunt selectate cu grila. Dacă talentul depăşeşte marginile, îl decupează un pic, să fie conform cu originalul federal.
Coroana nu i-o ia nimeni
Cumva, Hagi găseşte resurse să se enerveze din nou. Lasă maiestatea deoparte şi îmbracă aerul de monarh în exil, „suntem de cinci ani campioni la juniori şi nu ne iau jucătorii”. Singurul efect al acestor enervări e încă o tuşă pe blazonul de disident.
„Regelui” nu-i stă bine cu opoziţia. La urma urmei, e stăpân în castelul său. Totul e să renunţe la luxul victimizării şi la iluzia că are nevoie de tron, pentru a domni. E suficientă coroana.
Cu sau fără selecţii la loturile naţionale, jucătorii descoperiţi de Hagi îşi vor face drum la suprafaţa fotbalul profesionist. Valoarea nu aşteaptă numărul favorurilor. Şi apoi, există şi alte instrumente de PR, în afara prezenţei la loturile naţionale. Faptul că eşti format şi recomandat de Hagi cântăreşte oricând mai greu decât faptul că te-a selecţionat Cristi Dulca. Sau Doru „Dronă” Isac.
Pescuitorii de Hagi
Răbufnirile regale au totuşi temeiurile lor, chiar dacă Ogăraru se miră. „Regula cu Under 21 e singura şansă pentru tineri. Hagi de ce nu e mulţumit?”, comenta pentru gsp.ro fostul fundaş stelist, acum antrenor la juniorii lui Ajax.
Pentru că e prea puţin. Toate măsurile FRF de a creşte fotbalul juvenil se reduc la una: căutarea unui nou Hagi. Îl aruncă în apa Ligii 1, să vadă dacă înoată. Sau plimbă undiţa pe aria de selecţie, după peştişorul de aur. Olanda a uniformizat sistemele de joc de la juniori, nu cantitatea de juniori pe metru pătrat la echipele de club. Belgia, la fel. A modelat o generaţie, nu a prins-o cu năvodul, la etapă.
FRF ar trebui să sprijine şcolile de fotbal, centrele de juniori de pe lângă cluburi. Să colaboreze cu vechiul Hagi, nu să-i caute un înlocuitor imaginar. „Regele” are de ce să protesteze contra lipsei de consistenţă din planurile Federaţiei. Are de ce să se îngrijoreze că statutul de suveran indezirabil, cu care a fost împodobit, se va răsfrânge asupra copiilor de sub aripa lui.
Performanţe de curtea şcolii
Vrea să-şi ridice Academia la un alt nivel. Pe dureri de creştere, ultimul lucru care-i lipsea şefului de la Viitorul erau demonstraţiile de sânge albastru pixelat dinspre FRF. Când Federaţia dă 15.000 de euro pentru un teren sintetic de curtea şcolii, se taie panglici, se încinge hora de la Pasadena. Hagi ar trebui s-o ţină numai într-o festivitate şi-un discurs dansant, după ce-a zidit peste 10 milioane de euro, la temelia fotbalului.
Până şi cea mai zglobie demagogie se alimentează, din când în când, din realitate. Fără calificări, tezele FRF cu privire la juniori devin maculatură cu antet. Cofraj color pentru seminţe negre. „Naţionala” Under 21 a câştigat cu Luxemburg, ce uşurare!, dar a pierdut, din nou, cu Danemarca, scor 1-3. E la un pas de a rata turneul final de anul viitor, din Polonia. Hagi ar putea anunţa triumfător că a avut dreptate. Aşa păţesc cei care nu-l ascultă.
Dar n-o spune. Nu e bucuros. Nici urmă de calm imperial. E tot nemulţumitul de serviciu. Îl va mira pe Ogăraru, însă e firesc aşa. Hagi se simte responsabil şi de implementările FRF, nu doar de planurile proprii. Îi pasă şi de soarta echipelor naţionale. E deformaţia profesională a regilor.