Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Şurubul în pâine

"Tricolorii" apreciază munca lui Daum. Cum altfel? Îi plimbă cu o maşină în limba germană, dotată cu schimbător de mentalităţi

Permalink to Şurubul în pâine
miercuri, 7 septembrie 2016, 12:44

„Băieţii au făcut un joc bun, mai puţin rezultatul”. În engleză, concluzia selecţionerului Daum suna rezonabil. În română, sună familiar. Am jucat ca niciodată, am uitat ca-ntotdeauna că meciul are 90 de minute plus unul. Piesele erau toate la locul lor, mai puţin motorul. Chiar şi cu un neamţ pe bancă, „naţionala” a rămas o maşină de perle. Acum, şi de perle mecanice.

Şeful FRF a contribuit şi el, cu remarca: „Toţi marii fotbalişti au ratat penalty-uri pe final”. Logic. Altfel n-ar fi cu adevărat mari, ar fi nişte simpli ratangii. De asemenea, toţi marii lideri îşi dau primă de performanţă, altfel n-ar fi lideri.

Mentalitatea, după Moţi
Jucătorii au lansat şi ei partea lor de proverbe, după remiza cu Muntenegru. Cosmin Moţi a povestit ce s-a întâmplat la vestiare în pauză: „Daum a schimbat mentalitatea”. Nici mai mult, nici mai puţin. „Sunt metode moderne de lucru şi e normal să vezi ce ai făcut bine şi mai puţin bine”. Până acum, „tricolorii” au orbecăit. Antrenorii le comunicau doar ce-au făcut rău.

Înainte de a ne strădui să ne imaginăm cum poate fi schimbată mentalitatea în 15 minute, trebuie stabilit ce înţeleg fotbaliştii români prin acest cuvânt-umbrelă. Ce e mentalitatea pentru Moţi? „Că-z doar nu iaşte vrun lucru mare”, vorba pedagogului de şcoală nouă. Pare a fi un accesoriu rapid dispensabil, în genul şosetelor sau al jambierelor.

De fapt, în felul lui, fundaşul lui Ludogoreţ şi-a exprimat plăcuta surprindere că selecţionerul a comunicat cu ei. Le-a spus fiecăruia unde a greşit. Şi-a făcut, adică, meseria de antrenor. Prin „mentalitate”, Moţi a vrut să spună „normalitate”. Până acum, în pauze, se lăsa bezna la vestiare.

Daum nu şi-a propus să schimbe mentalitatea, nici într-un sfert de oră, nici în doi ani. Ca dovadă, printre diversele posturi din staff-ul său, nu se află niciun post de analist mentalist. Se află, în schimb, un post de analist video, în care şi-a propus fiul. Semn că e mai dispus să se adapteze el la mentalitatea băştinaşă decât s-o schimbe.

Sindicatul meşterilor Manole
Obiectivul selecţionerului e să schimbe jocul „naţionalei”. Cum va proceda, îl priveşte. Prin metode moderne, ca vorbirea, sau prin mijloace tradiţionale, ca evlavia sau ca poarta-n casă, câtă vreme are rezultate, nu i se poate reproşa nimic. Nu e nevoie să facă spectacol. E deja asigurat de venirea unui străin la „naţională”. Lumea fotbalului autohton a avut o reacţie chimică de respingere, ca borşul în care pui bicarbonat. S-a lăsat cu spumă şi cu mici bule înţepătoare.

„Echipă lentă”, „torţionar”, „n-am verticalizat”, „n-am făcut presing”. Meşterii Manole i-au dărâmat arhitecturile tactice de cum a urcat în avionul spre Bucureşti. Vocile din Liga 1 nu se mai plâng că n-ai cu cine. Se plâng că au găsit un şurub în pâine. Exaltă valoarea jucătorilor români, „ucigaşi”, valori de talie mondială, cel puţin. Daum „nu-i înţelege ce pot”.

Ascultând cum se răsfaţă acidul în paharul cu apă, după meciul de la Cluj, nu poţi să nu te gândeşti că Iordănescu a scăpat ca prin minune. Că Piţurcă a avut noroc cu autocarul. Sau or fi fost lăsaţi în pace pe motiv că nu sunt nemţi. Nu te poţi aştepta de la ei să umble cu şublerul şi alte superstiţii după ureche.
Ceea ce ignoră fan clubul lui Gică Contra e rezistenţa lui Daum la critici. A probat că e bun încasator, în scandalul cu testul firului de păr. Poţi să-l cerţi până face bătături pe obraz şi tot o ţine pe-a lui. Slabe şanse să se lase „debulosat” de standardele uşor iritabile din fotbalul nostru.

Până se dispută „cele 9 finale” din preliminarii, ne vom lămuri unde e veriga falsă, sub care capotă. Lucru aproape sigur, niciun mare fotbalist n-a fost redus de antrenor la nivelul unui talent de judeţ. Şi niciun mare antrenor n-a fost împiedicat să construiască echipe de povara traducerii din română în română.

Comentarii (16)Adaugă comentariu

mal. (71 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 13:17

Vă felicit pentru onestitatea și luciditatea cu care tratați acest subiect! Prea mulți inflamați, de parcă eram campioni la ceva (sau la orice!) și ne-a stricat Daum palmaresul. De naționalismul de prost gust se ocupă alții (Realitatea TV cu invitați de talia lui Gigi Becali și Cornel Dinu - ce grad are corifeul?). Ei cred că dacă țipăm toți nu se mai vede că suntem rupți în fund și nu ne-a făcut Daum smoking? Atenție co-naționali: viitorul este de fenotipul lui Gabi Iancu!

Liviu (3 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 13:29

S"am incalecat p"o sa si v-am spus povestea asa, chiar daca n"ati priceput nimic din ea, dar ca asta se cerea, foaie verde ... tot asa...

apoca (12 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 13:40

"ascultand cum se rasfata acidul in paharul cu apa" e genial si se potriveste la fix.

nypd (13 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 14:04

Misto asta : "o reacţie chimică de respingere, ca borşul în care pui bicarbonat. S-a lăsat cu spumă şi cu mici bule înţepătoare". Constat o schimbare de atitudine, GSP intoarce armele? Personal, doua opinii: Benzar si Filip au confirmat, Stanciu si Popa sunt inca in zona Gigi/Reghe (refuz sa cred sabotajul, desi Popa si-a pus mainile-n cap dupa gol si apoi a pierdut "obiectul muncii" ca-n curtea scolii fortandu-l pe Sapunaru sa faulteze )

17 Nentori Tirana (383 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 14:21

„Un om, un cuvint.“ - Imaginea neamtului la romani. Asta a suparat asa de tare. ---------------------- Cind colo Daum e de-al nostru, „una spune alta face“, „se ocupa de inventii ca el e cel mai destept“ si „vorbe, vorbe, vorbe“, adica "la*areala" ca in „Las Fierbinti“ care il pasionaeza pina si pe Plesu, deci tot neamul, infiderent de calitati ori kilograme. Am vazut si eu de curind citeva minute bune – pasionant rau -, unde un filozof de tara, un taran si o tata uzata cautau punctul „G“. Mi-l inchipui pa Plesu, cum sta el incordat in fotoliu, ca Daum la 11 m. Asta draguta, punctu „G“ l-a cautat si Daum in pauza prin analisti – pa video. Iar surubul din piine cred ca era traducatorul – Ionut Badea – care dadea din cap de continua si noaptea in somn, in loc sa-l informeze de una si de alta, de faina, de sare, de retetele in care au mai fost introdusi Sapun, Hoban, Erik, de autosurubul pe care si l-a dat portarul Moti in singurul lui meci la nationala si de viitorul sau luminos, de pauzele in care n-au mai fost introdusi in nici o reteta Panti, Dr. Grigore – un chirurg e mereu bun dar doar daca e in mina, caci uite lui Filip i-a scapt tricoul din mina la gol – apoi Torje care nici ca condiment – praf de ardei iute – n-a fost folosit din martie. Piticul atomic a lipsit nemotivat in pauza si de la analiza video, cautarea punctului G, din vestiar, caci el era preocupat s-o salute pe prietena prietenei lui Filip, isi incalzea zimbetul si tot dadea din sprincene asa cum a vazut el in Pisica alba, Pisica neagra. ------------------- PS la 11 m cred ca gresiti toti, inclusiv colegul Stucan care impresioneza ca de obicei prin constructia matematica. Balint si-ar fi rupt stingul de la glezna ori din genunchi daca incerca asa ceva. Iar colegul tau stimat trebuie sa stie ca la misto a executat Grigore atunci cind i-a placut asa de mult de-a radiat o saptamina in redactie, de nici de becuri n-aveati nevoie. Stanciu a ratat dar dupa opinia mea a fost o opera de arta. Faptul ca a ales sa traga asa arata ca a constientizat importanta momentului, m-a uns pe suflet, dar n-a realizat cit era de obosit. Ce-a spus Burleanu e statistica: jucatorii mari sint tehnici si trag tehnic in momente decisive, iar la finalul meciurilor ei sint de obicei cei care rateaza, caci sint obositi, iar lovitura lor presupune forta si concentrare maxima. Atingeam puntul G daca tragea asa ... altcineva, si-si mai si rupea ... o brazda de pamint romanesc ca amintire si daca prietena prietenei lui Filip avea in acest mod ceva tare pe ce putea da un autograf pa glezna ori genunchiul lui.

lord belial (182 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 14:40

pana una alta, articolul asta bajbaie nevolnic pe la jumatatea terenului, iar frazele, ca pasele tricolorilor, nu se leaga. in plus, draga ziarista, citatul din caragiale este incorect: ''Că-z doar nu iaşte vrun lucru mare''. ILC a scris ''vun''. daca il citezi, fa-o corect, cu tot cu licentele lui de rigoare. '' nu poţi să nu te gândeşti că Iordănescu a scăpat ca prin minune. Că Piţurcă a avut noroc cu autocarul. Sau or fi fost lăsaţi în pace pe motiv că nu sunt nemţi.'' - nu cunoastem, dar colegutii tai de la gsp si-au dat in stamba cu marlanii xenofobe. dizgratiosilor.

Venom (83 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 14:55

Am ratatără un penalt da' parcă nu prea meritam no să îi biruim pe țrnegoreeni. Lucru nemțesc și la când s-o-mpărțit norocu'. Poate în era Poulet se reușea la minuni și Sfantu' Duh o mai băga în ațe în locul jucătorilor aneireghecampioanei, dar parcă nu de asta ne saturasem? Eu zic așa: să îi dăm domnului străin de la națională timp și să nu procedăm clasic-grăbit-românește. Oricum altu' mai bun decât sasu' n-avem în momentul acesta. Oricum alt fotbal nu avem în momentul acesta. Mi se pare un 1 la 1 cinstit și asta e. Cineva trebuie să spună adevărul, până la urmă să vorbească în numele Mo(r)ților care ar trebui "decât" să joace. Din gură, toți sunt super fotbaliști. Chiar și după geniala reprezentație de la European, tot ei au gura mare. Uite că avem șansa să nu ne mai mințim și chiar să ne dăm primă pentru asta. Singurul lucru făcut bun de managerul de tip nou a fost schimbarea naționalității selecționerului. Scoaterea din clubul românesc al pariorilor.

iris (25 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 17:54

@nypd _ referitor la Filip: am jucat pe teren propriu iar contribuția lui Filip în atac a tins spre zero, unii invitați în studiourile TV afirmând că ar fi fost exact zero (că , de pe stânga, nu a centrat nici măcar o singură dată).

Jean-Paul (96 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 18:30

Foaie verde si-o aluna// Avem o echipa buna// Si avem si niste analisti// Ce pacat ca-s mereu tristi:// Unii plang dupa Piturca// Altii, care nu se -ncurca,// Stau pe ganduri doar oleaca// Si-l regreta pe Mos Teaca// Noi stiam vorbi ruseste// Si-acum o dam pe nemteste?// Singur, bietul jucator// Profesionist ori amator// Sta-n bocanci si plange -ntruna// Ca nu-i ajunge diurna// Nici diurna nici salarul// Desi "trage" ca magarul// De ani de zile ni se spune// C-avem noroc de trageri bune// Ca suntem favoritii sortii// Si cand ratam in fata portii// Goale. Dar nu ratam paharul plin// Si adesea pierdem din senin// Noi niciodata nu suntem de vina// Avem doar ghinion: pronia divina// Ne-a parasit asa fara vreun semn// Nu fiti pizmasi: bateti in lemn! // P.S1. Cam asa arata, dar in proza, articolele unor comentatori-analisti de reputatie interurbana :D P.S.2 Persoanele de fata se exclud :D P.S. 3 Legile lui Murphy n-au fost votate de catre parlamentul nostru, totusi sw aplica fara greseli

Olteanu (3 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 18:43

Ce imi place articolul asta ....excelent

Olteanu (3 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 18:47

fotografia care insoteste articolul este si ea inspirata dar trebuia prelucrata. Secundului ii trebuia un coif din hartie de hidar iar nemtul trebuia sa aiba in mana niste scule (o cheie, o surnulnita,ceva) :)

ovidiu_3003 (214 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 19:18

...cel mai bun articol critic pe care l am citit dupa meciul cu Muntenegru ...Selectionerul trebuie lasat in pace daca are rezultate ...daca nesimtitul de Stanciu nu rata 11 metri ca un mediocru ce este Daum era in carti ... Probabil un antrenor roman ne pierdea meciul ...Daum a castigat meciul dar Stanciu l a facut egal ...Tradarea este principala trasatura a poporului roman...

Dan54 (9 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 20:39

Cine nu spune "important este", "va dati seama" " cele trei puncte puse in joc nu e fotbalist". Asta e cultura , astea sunt rezultatele! Nu mai poti face performanta cu ***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

florin (1 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 20:56

in lumea buna a fotbalului Romania de ani buni nu mai are loc. O echipa modesta fara nici un jucator de valoare. Asta este din pacate adevarul dincolo de multele speculatii pe seama lui Daum sau Stanciu. Asa ca sa nu ne facem ilizii prea mari. De ce sa mergi la mondiale? Sa te bata Albania? Mai bine nu.

ZONA MAGHERU (57 comentarii)  •  7 septembrie 2016, 22:02

" Sindicatul mesterilor Manole " ..)) Hai ca ai fost "tare" . Nu am mai ris asa de la ultimul film cu Jerry Lewis de pe marele ecran , respectiv cinematograful Bucuresti care pe timpul comunistilor era renovat in exterior si bine intretinut in interior cu scaune confortabile de plush ! Deci repet . HA HA HA !

Jos_cenzura (20 comentarii)  •  8 septembrie 2016, 1:53

Am avut 10-0 la cornere, deci ceva ceva tot a mers. Dacă nu ai valoare individuală, vreun jucător capabil să dea o centrare și unul să sară la cap (unde e Goian, oare?), nu e vina lui Daum. În schimb el are partea lui de vină, a promis că lucrează la psihic, dar cu also Stanciu nu poți face minuni la capitolul ăsta.

Comentează