Ciocul mic la firul ierbii

Deşi gazonul e cea mai mică dintre problemele "tricolorilor", FRF ţine să-l transforme într-una dintre marile probleme ale românilor

Oficialii FRF le-au luat-o înainte ornitologilor britanici şi au descoperit o nouă specie de păsări: porumbelul somnambul. Se trezeşte brusc, când se culcă găinile, se duce direct la frigider şi îşi face un sendviş bogat în fibre.

Federalii nu-şi propuseseră, desigur, asta. Aveau un proiect didactic, legat de stadionul din Cluj. Au stat la pândă, ca Prâslea, să vadă cine-i hoţul care se furişează prin turnicheţi şi se înfruptă din suprafaţa de joc. Ziua, ca ziua. Terenul era vegheat de paznicul stadionului, înarmat cu fluier. Dar „noaptea, porumbeii îşi făceau de cap şi mâncau seminţele de iarbă”, au relatat surse din Federaţie, citate de Dolce Sport. Păsări de pradă erbivore, ca să vezi!

Experţi în arătură
Discuţia asta nu e despre gazon sau despre înaripate mutante, care şi-au adaptat orarul de somn la graficul „naţionalei”. E despre FRF şi relaţia ei cu ecosistemul. Încă din iulie, nici nu se terminase bine Euro, şi Răzvan Burleanu schimbase îndemânatic subiectul: „Gazonul de la Cluj trebuie neapărat înlocuit, nu putem juca împotriva Muntenegrului pe o asemenea suprafaţă!”. Tonul imperativ era dat.

Orice meci al „tricolorilor” e Meciul, autorităţile şi cetăţenii să lase baltă alte treburi şi să caute soluţii pentru nevoile echipei naţionale. Cine erau aceşti băieţi care cereau gazon mai mult ca perfect? Cei care tocmai reuşiseră să le smulgă un zâmbet maliţios şi curcilor, păsări în general sobre. După ruşinea cu Albania, „tricolorii” ar fi trebuit să evolueze o vreme la matineu, în ţarină. Gazonul nu-i musai. În Franţa, părea că mai mult îi încurcă.

Indiferent de prestaţiile „tricolorilor”, încă de pe vremea lui Mircea Sandu, FRF pune placa gazonului. Ba nu-i fotosinteză, ba nu-i germinaţie. Da, a existat cândva „un câmp de cartofi” şi, înaintea lui, o groapă de nisip, în care am pierdut o calificare. Dar e timpul să recunoaştem cinstit că, aşa palidă şi ciugulită de politruci sau de porumbei, nu iarba este marea explicaţie pentru înfrângerile „naţionalei”.

Iarba nu e un subiect. E un refren arogant, un reproş stereotip. Încă o lecţie de civilizaţie marca FRF: mâncatul seminţelor pe stadion e interzis, inclusiv pentru păsări. Federaţia a trimis la Cluj un expert străin, să supervizeze lucrările la teren. E mefientă. Autorităţile locale i-au trădat încrederea, din momentul în care au acceptat ca pe stadioane să se întâmple şi altceva decât fotbal. Concerte, de exemplu.

Afacerile cu FRF nu sunt o fericire pentru puşculiţa primăriilor. E drept, găzduirea unui meci al „naţionalei” reprezenta o sursă de prestigiu, dar nu mai e cazul, cel puţin pentru o vreme. De pildă, de la organizatorii Untold, Primăria Cluj a încasat 45.000 de euro, pentru două săptămâni. De pe urma găzduirii meciului cu Spania, aceeaşi primărie a încasat de la FRF în jur de 10.000 de euro, tot atât cât a cheltuit cu refacerea gazonului. Reţeta de la meciul cu Muntenegru se anunţă şi mai tristă.

Pretenţiile FRF au rădăcini adânci, cultivate politic. Fotbalul bate din picior şi vicepremierii lasă blogul pe foc şi dau fuguţa să deschidă stadioane, modificând legea. Federaţia are exigenţe maxime în toate domeniile, mai puţin domeniul ei de competenţă. Vrea idealul pe toate planurile, mai ales pe cel material. „Din păcate, azi nu avem în România expertiza necesară pentru a întreţine un gazon de fotbal”, a reclamat Burleanu. Încă o penurie de specialişti. E de mirare că am supravieţuit ca popor fără aşa ceva.

Nici staff-ul lui Tiger Woods nu despică firul ierbii în patru ca oficialii FRF.  Suntem codaşii FIFA la gazon. România n-are aia, n-are ailaltă. Primarul ăla nu se pricepe la Primărie, ISU habar n-are despre securitatea la incendiu. Numai incapabili. Noroc cu Federaţia, o oază de evoluaţi într-o mare de retrograzi.

Când vine vorba de propriile neajunsuri, FRF le alintă, le spune „necalificări din grupe”. Păi, aşa şi iarba de la Cluj, după ce-a trecut festivalul peste ea. Arăta exact ca „tricolorii” după ce-a trecut Sadiku prin zonă: cu verdele-n jos.