Castraveţi, dar serioşi

Dacă fotbalul nostru nu râde acum, când se fac glume pe seama lui, nu va râde nici la urmă

Farsa galeriei dinamoviste de la meciul Steaua – City demonstrează, o dată în plus, cât noroc au ruşii şi americanii. Am fi o putere mondială, dacă ne-am pune mintea jucăuşă. Am trimite oameni pe Lună, în loc să-i trimitem să poarte veste în tribune. Vicecampioana a pus la bătaie capacitate organizatorică, să zicem aşa. Fanii dinamovişti au pus la bătaie ingeniozitate, experienţă, timp, capacitate de analiză şi de sinteză.

Când e Becali neatent? Când numără banii de pe bilete. La ce ţări străine reacţionează cât de cât bine? La Germania. La care reacţionează prost? La celelalte. Ce-l interesează pe Becali când primeşte cereri de la suporteri? Să fie gratis. Ce-l fascinează? Domeniul IT, computerele, Internetul, site-urile. Indiferenţa şefilor stelişti faţă de propriul public a desăvârşit opera.

O gură de aer ironic
Poanta a fost oxigen pur într-o seară sufocantă pentru fotbalul nostru. Fără grimasa din senin, asamblată de dinamovişti, atmosfera era sumbră la orizont. Plus că, pe teren, era plictiseală mare, City mai şi rata. Deşi n-ar recunoaşte în ruptul capului, probabil oficialii Stelei sunt recunoscători că au avut, după meci, şi alte motive de supărare şi de discuţie decât scorul.

„A fost o infracţiune”, a declarat cine altul decât cunoscătorul Mihai Stoica. „Un gest infantil”, a continuat el. Şi are dreptate. Se simte în pozna dinamoviştilor puţină pastă de dinţi pe mânerul uşii, rămasă din tabără. Dar nu e grav. Dimpotrivă, e bine că se fac ghiduşii. E ca atunci când anunţi că Barcelona şi Real trimit oferte pentru Stanciu. Au ezitat până acum, dar meciul cu City le-a convins.

E semn rău că nu mai ştim cum să tratăm ironiile, farsele, bancurile. Dacă am ajuns „de râsul Europei”, cum clama un fost şef din fotbal, asta s-a întâmplat şi pentru că ne luăm foarte în serios. Iar Steaua lui Reghecampf a perseverat în direcţia asta. De pildă, s-a luat foarte în serios când a refuzat să trimită jucători la „naţională”. Sau când i-a trimis şi a cerut imperios să fie titulari.

Chiar şi din reacţia de acum a directorului ei sportiv, priveşte în abis spre adversarii din Liga 1: „E greu să trăieşti cu complexul că în România Champions League a fost inventată pentru Steaua şi CFR Cluj”. Iată că nu e greu, uneori e chiar distractiv. Când ţi se pare că eşti prea sus, prea rotund şi prea copt, vine Aguero şi scutură pomul.

Adevărata farsă
Stanciu a fost mai delicat cu glumeţii dinamovişti. Nu le-a zis „complexaţi”, le-a zis „frustraţi” de trofee. „Nu ştiu dacă e o umilinţă, pentru că galeriile noastre nu au venit la meci”, a comentat jucătorul. O fi vreo mândrie că nu-ţi vin suporterii la stadion. Nu sunt fani adevăraţi, deci nu se pune nici scorul. Nu e deloc umilitor să evoluezi pe teren propriu ca în deplasare. E reconfortant, într-un fel. Te scuteşte de predici. Dacă veneau galeriile steliste, Stanciu le-ar fi certat că nu-şi susţin echipa în mod corespunzător, vigilent, dar şi extatic.

Steaua a câştigat în total 4,5 milioane de euro, pentru figuraţia de marţi seară. Rentează să fii asistenta magicianului, intri în cutie, cutia e tăiată în două, spectatorii fac „Ooooo!”, toată lumea e mulţumită. Fanii lui Dinamo spun că au dat în jur de 5.000 de euro pe veste. Râsetele de după, nepreţuite pentru tonusul campionatului. La farsa pe care i-a jucat-o fotbalul echipei lui Reghecampf, nepreţuită pentru justa măsură a lucrurilor, s-a râs puţin şi strepezit. „Suntem nişte murături”, a oftat un antrenor din Liga 1. „Ba nu, e o jignire”, a replicat alt antrenor. Adevărul e undeva la mijloc, în borcan. De la o vreme, suntem cam acri.