Şi doliul e o marfă, nu-i aşa?

După atentatul de la Istanbul, UEFA n-a impus un minut de reculegere la Euro. N-are de ce. Fanilor turci le-a luat deja banii

Euro 2016 nu va păstra un minut de tăcere pentru victimele de la Istanbul. Explicaţia reală a acestui refuz nu este, desigur, cea oficială, dată de UEFA, că atentatele n-au legătură directă cu fotbalul. Fotbalul are legătură directă cu toate. Că dacă n-ar avea, forul european n-ar strânge 2 miliarde de euro, din acest turneu final.

Ignoraţi pe banii lor
„Păstrăm un moment de reculegere doar dacă tragediile lovesc ţara gazdă sau una dintre ţările participante la competiţie”, a comunicat UEFA. O justificare de care n-a ţinut cont după atentatele de la Paris, aminteşte cotidianul turc Sabah.

Echipa lui Fatih Terim a părăsit turneul încă din grupe. Dar de participat, a participat. UEFA a vândut nişte drepturi TV şi nişte mii de bilete în Turcia. Suporterii care i-au băgat bani în buzunar merită un dram de compasiune. Dacă nu de la Arda Turan, măcar de la şefii cei mari ai fotbalului.

Şi apoi, tragedia de la Istanbul n-a afectat numai Turcia. Victimele n-au fost doar cetăţeni turci. Terorismul nu loveşte o ţară sau alta, ne loveşte pe toţi. Explicaţia UEFA nu rezistă nici cât pressingul românesc la poarta Albaniei.

Ce s-a petrecut în minutul de gândire care a anulat minutul de tăcere? Poate că n-a fost gândire, a fost doar frică. Frica de a-i supăra pe plătitorii de bombe, în plin turneu final. Un atentat la Euro 2016 ar dăuna grav afacerii.

Nicio lacrimă fără logo
Un alt motiv posibil e frenezia UEFA de a lansa tot felul de produse sub marca proprie. După mingea oficială a turneului, muzica oficială, gelul de duş oficial, şamponul oficial, hamburgerul oficial, sucul oficial, bucuria oficială, fabrica de la Nyon a scos pe piaţă şi lacrimile oficiale, cu logo şi cod de bare.

„Este permis să te bucuri, dar această bucurie nu trebuie să fie excesivă”, susţin Legile Jocului. N-ai voie să-ţi scoţi tricoul. N-ai voie să-ţi scrii pe haine sau pe corp alte mesaje decât ale sponsorilor. Era doar un pas până la a recomanda să nu te întristezi excesiv, când mor oameni.

Sunt permise numai emoţiile de consum. Să plângi, dar numai cu lacrimi originale, achiziţionate din magazinele UEFA. Nu cu lacrimi contrafăcute, din imitaţie de crocodil, vândute la colţ de Tour Eiffel. De asemenea, e recomandat să jeleşti numai victimele recunoscute ca atare de către forul european.

Dacă acesta e motivul, atunci stăpânii jocului au trecut de partea absurdă a Forţei. Nu le mai rămâne decât să spună şi ei, ca regele Ubu: dacă nu exista UEFA, nu exista fotbal. Dacă nu existau minutele de reclamă, nu existau nici minutele de tăcere, nici alte minute. Dacă nu existau ceasurile oficiale, nu exista timp.

Răzbunare în stil elveţian
Un alt motiv, cu nimic mai sănătos decât precedentul, vine din tribunele amicalului Turcia – Grecia, scor 0-0, din noiembrie. Când s-a păstrat un moment de linişte, la început, pentru victimele atentatelor de la Paris, pe stadionul din Istanbul s-au auzit huiduieli. Unii spectatori i-au omagiat pe islamişti, scria atunci Daily Mail. Unii, nu tot stadionul.

Dacă UEFA se răzbună acum pe cei mulţi pentru faptele celor puţini, adoptă logica teroriştilor, cu vrajbă pe cadavre călcând. Lecţiile demente ale acestora pentru câţiva lideri explodează în mulţimea de civili, nu în guverne.

Refuzul UEFA de a fi solidară cu unele părţi ale lumii e un act politic. O dovadă de respect cocoşat faţă de ţara gazdă, Franţa. O ofensă adusă poporului turc şi nu numai lui. Tuturor celor care înţeleg prin fotbal altceva decât o punte spre profit, şi anume, o punte spre celălalt.

Corupţie are deja. Forului european nu-i mai lipsesc decât ambasadele, pentru a deveni un stat în sine, care să-şi declare şi să-şi poarte propriile războaie. Pentru scutiri glorioase de taxe şi neamestecul Interpolului în treburile interne. Să-şi negocieze doar în numele ei pacea ruşinoasă după atentate. Noi putem mai bine de-atât.