Iar îşi ceartă „tunurile”

Conducerea Stelei a ratat titlul pe mâna ei, nu pe cartilajul lui Marica sau pe insomnia lui Gebhart

Selecţionerii aleg jucătorii după ce-i văd evoluând la echipa de club. Steaua, deşi practică scepticismul faţă de rostul primei reprezentative, a inversat traseul. Marica este păstrat sau nu în lot în funcţie de ce joacă, dacă joacă, sub tricolor.

Ne aflăm la câteva luni şi o amnezie distanţă de vremea când atacantul de 30 de ani era ţinta numărul unu pentru echipa lui Reghecampf. Patronul Becali dădea comunicat după comunicat de pe frontul negocierilor. „În proporţie de 90 la sută ne-am înţeles”, „Vreau să întărim echipa pentru grupele Champions League”, „Vreau să semneze pe doi ani, să-mi scot banii, îl vând pe 2-3 milioane”.

La mila lui Iordănescu
Răbdarea antrenorului şi leacurile Marijanei n-au făcut minuni. Marica n-a marcat. După ratarea titlului, numele lui a fost scris cu majuscule pe lista nedoriţilor. „Marica, el ce să mai facă? Dacă nu prinde campionatul european… Nu mai putem să riscăm să ne punem baza în Marica”, a comentat patronul Stelei. Prezenţa la Euro e o condiţie aruncată în batjocură. Iordănescu e somat să facă acte de caritate, să salveze nu atât cariera unui atacant, cât prestigiul scoutingului stelist.

„Marica va deveni idolul României”, profeţea Becali. „O să-l pupe lumea la stopuri şi o să-i strângă mâna pe stradă”. Acum e invitat să alerge anonim prin parcuri. Ori zeu, ori deşeu. Nu există cale de mijloc pentru şefii Stelei. Au aflat-o pe pielea lor şi alţi jucători care au fost transferaţi cu surle şi daţi afară cu trâmbiţe. Voluptatea execuţiilor publice la Steaua a devenit tradiţie. După fiecare eşec, finanţatorul şi anturajul lui redecorează. Dau idolii jos şi-şi fac chip cioplit din emoticoane.

Marica a încercat să revină. N-a reuşit, dar ăsta nu e un motiv să fie umilit. Şansele să treacă pe la semafor în carul triumfal erau oricum mici. Nu e vina lui că şefii Stelei n-au căutat, în iarnă, şi alte soluţii pentru atac. Au pariat totul pe genunchiul unui fotbalist care nu mai jucase şi nu mai înscrisese de aproape un an.

De pe soclu la proţap
Nu e vina lui Tade, a petrecăreţului Gebhart, a lui Breeveld şi a celorlalţi excluşi că au îmbrăcat tricoul Stelei. Fiecare dintre ei reprezintă o alegere pentru care conducerea s-a felicitat şi a garantat în public. Faptul că acum sunt trimişi să se antreneze în Herăstrău spune mai multe despre civilizaţia fotbalistică a Stelei decât despre valoarea lor. Civilizaţia asta nu numai că nu lasă loc de „bună ziua”, după „la revedere cu ei”. Dar barează drumul echipei spre modernitate. Degetul mare ridicat sau coborât la lojă nu indică grupele Ligii, ci o înţelegere destul de primitivă a fenomenului.

Dacă Becali şi compania de sunet ar căuta şi alte explicaţii, în afara oilor negre, pentru pierderea titlului, ar schimba ceva. Ar trece de la o politică de transferuri impulsivă la una mai reflexivă. Din primele reacţii după ratarea acestui campionat, nu reiese că au renunţat la vechea abordare. Nu vor să lase luciditatea să strice o reprezentaţie bună, la stâlpul infamiei.

Iar sezonul următor o vor lua de la capăt. Ritualul purificator din vestiar atinge numai faţada. Spală imaginea cunoscătorilor de la oficială, aruncând petele pe CV-ul câtorva jucători. Aşa cum alţii se umplu de lauri în luptă, şefii Stelei umplu periodic coşul de gunoi cu propriile „tunuri”.