Două Stele, ani-lumină între ele
Nu penalty-urile muncite de terţi stau între Steaua şi primul loc. Marea diferenţă a făcut-o timpul pierdut cu joaca de-a antrenorul

Oricât l-ar pune Steaua la microscop, Ivan Gonzalez nu-şi modifică dimensiunile. E tot unealta umilă şi rudimentară a fatalităţii din careul mic. Să-l acuzi pe fundaşul de la ASA că şi-a sabotat echipa în meciul cu Astra înseamnă să uiţi cine antrenează la Târgu Mureş. Când Mutu e „creierul” tactic din umbră, o înfrângere cu 1-4 în faţa liderului nu e chiar un fenomen din Zona 51.
Dacă vrea vinovaţi, nu alibiuri, Steaua trebuie să dea timpul înapoi. Până la meciul cu Voluntari, de pildă, pierdut cu 1-3, cu toate vedetele aliniate. Atunci echipa lui Reghecampf părea că luptă pentru pace, nu pentru titlu. Din acel moment, omul-soluţie-magică Reghecampf a devenit, treptat, antrenorul-problemă. Poartă răspunderea, dar numai începând din noiembrie, anul trecut. A venit la Steaua după o înfrângere cu Astra, 0-1. Echipa se îndepărtase de podium şi aluneca spre zona play-out-ului.
Vina împărţită frăţeşte
Dacă ne uităm şi mai mult în urmă, până la start, dăm peste decizia de a miza pe un debutant absolut în meseria de antrenor: Mirel Rădoi. Între polemicile cu federalii şi şuşotelile din vestiar, campioana a părăsit cupele europene şi a pierdut viteză în campionat. Reghecampf a reuşit să frâneze căderea.
I se pot reproşa multe actualului tehnician al Stelei, de la trasarea unei linii de front în jurul echipei la subestimarea adversarilor şi supraestimarea pregătirii fizice. De la pledoariile pentru eliberarea condiţionată la combaterea arestului în cantonamentul „naţionalei”. Dar toate reproşurile se referă la o jumătate de sezon. Cealaltă jumătate reprezintă opera exclusivă a conducerii Stelei, produsul hobby-urilor sale: cumetria şi primul „11”.
Astra are un antrenor care ar fi trebuit să vadă din tribune ultimele două luni de campionat, dacă federalii nu desenau cu creta o portiţă în regulament. La rândul ei, fără să o oblige nimeni, Steaua a avut şi ea un antrenor care n-avea voie să dea indicaţii nici măcar cu degetul mijlociu în timpul meciurilor.
„Echipa de acum este cu totul şi cu totul alta faţă de a mea”, crede Rădoi. În opinia lui, rezervele de acum ale Stelei sunt mai valoroase decât titularii lui. Diferenţa nu e dramatică. Iar Steaua lui Rădoi a avut momentele ei de strălucire. Dar a lipsit schelăria de idei şi entuziasmul s-a prăbuşit în gol.
Bolovanii, aceste vitamine
Şi Steaua, şi Astra au patroni care schimbă foaia înainte de-a o citi, după fiecare meci. Ambele echipe stau pe un nor de credite cu scadenţe labile. Astra a avut în plus stabilitatea băncii tehnice. E drept, pentru Steaua e aproape o culme a înţelepciunii că a schimbat o singură dată tehnicianul într-un sezon. A trecut şi prin vremuri mai aglomerate ca la gară, când jucătorii, nu antrenorii salvau situaţia.
Iar când jucătorii oboseau, publicul purta echipa pe braţe spre fotofiniş. În sezonul ăsta, fără să socotim şi revelaţiile din lotul lui Reghecampf, campioana a rămas sub borna de 10.000 de spectatori în medie pe meci. Steaua nu are exerciţiul Astrei. Funcţionează cu încurajări, nu prinde puteri hrănindu-se cu ostilitatea globală. Curentul glacial din tribune nu-i dă aripi. Nu se simte comod în postura de outsider printre bolovanii de pe teren propriu.
Nici Steaua lui Rădoi, nici Steaua lui Reghecampf n-au avut parte de al doisprezecelea ultras. „Să fim sinceri, la meciul cu Dinamo au venit ca la spectacol. Nu au făcut prea multe, aplaudau şi cam atât”, a comentat Rădoi, pentru digisport.ro. Chiar aşa, trebuia să facă şi ei ceva. La aplauze suntem toţi buni. Când vine vorba de improvizaţii, dăm înapoi şi îi lăsăm pe profesionişti.