Singurătatea reginelor desculţe

În anul olimpic 2016, în medie, zece fetiţe din fiecare judeţ fac gimnastică. Despre ce viitor vorbim?

Absenţa gimnasticii româneşti de la JO 2016 nu reprezintă eşecul unor oameni, ci eşecul unui sistem cocoţat pe munca unei mâini de oameni. Un sistem-spectator care a lăsat totul pe umerii lui Belu şi Bitang. Dovadă că şeful COSR îi şi acuză acum pe cei doi antrenori că „nu şi-au asumat obligaţiile”, despre care a citit el în „Legea voluntariatului”.

Fiind oameni, nu talismane, Belu şi Bitang au obosit. Belu a căutat o nouă motivaţie să rămână în sport şi a candidat la şefia COSR. Alegerile acelea s-au terminat, campania continuă. Din 2014, între forul olimpic şi FR de Gimnastică dialogul s-a transformat în concurenţă. Fiecare tabără a considerat că datoria ei e să avertizeze, nu să schimbe ceva.

Iezii ispăşitori
Belu se oferă ca „ţap ispăşitor”. Dacă a ţinut locul unui sistem atâţia ani, e normal să îndeplinească şi rolul acesta. Dar n-ar ajuta la nimic. N-ar rezolva problemele gimnasticii. La rândul lui, dă vina pe iezii din sală. „Am semne de întrebare în ceea ce priveşte fetele care ajung la lot. Eu am impresia că nu-şi doresc să facă performanţă. Că nu le place acest sport”, a comentat Belu, pentru Mediafax.

Povestea asta cu noile generaţii superficiale a fost spusă şi în alte sporturi, dar nu ţine. Nu e niciodată vina copiilor. E vina adulţilor care nu vin în întâmpinarea lor, nu-i caută cât trebuie, nu-i aleg şi nu-i antrenează cum trebuie. Nu-i învaţă pasiunea plătită cu salariul minim pe economie. Conform statisticilor de pe site-ul FRG, sunt 35 de cluburi de gimnastică în ţară. În 2012, erau legitimate în total 329 de fetiţe. În 2015, numărul lor a crescut la 349. În trei ani, federaţia a adus în plus 20 de micuţe gimnaste. N-a reuşit un salt, ci o ţopăială la sol.

La Clubul Sportiv „Nadia Comăneci” din Oneşti se antrenează 30 de fetiţe. La Clubul Cetate Deva se antrenează 39 de fetiţe. COSR invocă generaţiile din 2024, care vor ieşi din centrele naţionale olimpice pentru juniori, „singurul proiect viabil din sportul românesc”. E un proiect care există, prin H.G., din 1991. Şase dintre CNOPJ-uri sunt de gimnastică şi au câte 30 de sportivi, în medie. Trăgând linie, dintre cei 1,059 milioane de copii cu vârsta între 5 şi 9 ani din România, COSR şi FRG au atras spre gimnastică în jur de 500.

S-a demodat regimul spartan
Bani sunt, dar numai cu bani n-ai cum să umpli prăpastia dintre teorie şi practică. Bugetul COSR pe 2015 a fost triplat faţă de anul precedent: 6,5 milioane de euro, maxim istoric. Bugetul FRG pe 2015 a fost de 1,16 milioane de euro. Mult, pentru o federaţie care se ocupă de un total de 443 de sportivi participanţi la competiţiile naţionale, adică mai puţin decât elevii dintr-o şcoală de cartier.

„Acum abia dacă mai reuşim să facem câte o grupă de 10-15 fete în clasa I”, spunea un antrenor de la Deva, în presa locală. „Înainte, lucram cu ce alegeam noi. Acum lucrăm cu ce avem. Înainte, făceam trei clase I, adică 90-100 de fete, iar de acolo tot cerneam, în anii care urmau”. Spunea asta în 2012. De atunci şi până azi s-au triplat bugetele, nu eforturile de a-i aduce pe copii în sala de gimnastică. Voluntarii cu obligaţii Belu şi Bitang nu puteau bate ţara la pas, oraş cu oraş, sat cu sat, grădiniţă cu grădiniţă.

Ţări ca Australia, Belgia şi Elveţia nu ne-au întrecut pentru că au imitat regimul spartan de la Deva. Ne-au întrecut pentru că 26 de ani ne-am străduit să rămânem în urmă, să tratăm strictul necesar ca pe un lux inutil. Câte cluburi afiliate la FRG, câte CNOPJ-uri au medic sportiv, fizioterapeut, nutriţionist, coregraf, psiholog? Cluburile abia îşi păstrează antrenorii. În jurul fetelor noastre nu roiesc bonele şi experţii. Sunt singure. Şi tot mai puţine.