Nu ne mai insultaţi!

Un candidat la Primăria Capitalei crede că mersul la biserică e la fel cu mersul la stadion. Ambele duc la urne

„Contribuabilii creştini au dreptul la catedrală, aşa cum microbiştii au dreptul la arenă naţională”. Politicienii încep să spună ce gândesc cu adevărat. Nici o deosebire, pentru ei, între fotbal şi religie. Ambele sunt umile unelte în lupta pentru voturi.

Cel care i-a aruncat pe creştini în groapa cu ultraşi e Marian Munteanu, candidat la Primăria Capitalei. După criteriul unic al cantităţii, a împărţit contribuabilii în „bisericuţe”. Unii se roagă la Dumnezeu, alţii la Hagi. Tot aia e. Tot public-ţintă al demagogilor. Contribuabilii creştini microbişti ies cei mai jumuliţi din acest raţionament demn de o impostură intelectuală mai puţin experimentată. Dar contribuabilii liber cugetători care se uită la snooker, ei ce merită?

Să afirmi aşa ceva înseamnă că nu înţelegi nici religia, nici fotbalul, nici impozitele şi taxele, nici Constituţia. Pentru a fi mai convingător, Marian Munteanu bagă în aceeaşi oală şi cultura. „Iubitorii de teatru au voie să aibă un Teatru Naţional care a costat vreo 170 de milioane de euro, renovarea”, spune minerul logicii, citat de Mediafax.

Tot ce eşti, tot ce iubeşti, tot ce aperi, toate credinţele tale, toate bucuriile tale, tot ce-ai pierdut, tot ce-ai sperat, toate astea pot şi sunt folosite împotriva ta, în goana pentru putere. Nimic nu mai e sfânt.

Electoratul, în criză de imagine

La această campanie electorală cotizăm toţi, prin subvenţii de la bugetul de stat. La ce avem dreptul în schimbul acestei finanţări? La inepţii monumentale. La sfidări cât o catedrală. La dispreţ cât Arena Naţională.

Ca să-l parafrazăm pe domnul Munteanu, iată, românii au dreptul ca, pentru „bănuţul acela al lor”, să fie jigniţi. Să fie judecaţi la grămada cu terci. Să fie consideraţi nişte bipezi unidimensionali, care merg fie la liturghie, fie la meci, fie la teatru. Să fie trataţi ca nişte jumătăţi de creier ataşate la un tub digestiv, fără memorie, incapabili să discearnă binele de rău, neruşinarea de buna credinţă, fotbaliştii de sfinţi, sloganiada de golaniadă.

Conform estimărilor Autorităţii Electorale Centrale, 30 de milioane de euro, cel puţin, vom plăti pentru drepturile astea.

Candidaţi urmăriţi penal n-ar candida, dacă ar avea o părere cât de cât onorabilă despre electorat. Partidele care iau „bănuţul” contribuabililor nu ar sprijini astfel de candidaturi dacă ar avea o imagine respectabilă despre alegători. Indiferent de culoare, politicienii cred cu tărie că doar câţiva dintre contribuabili dau „bănuţul” pentru tribunale. Iar ceilalţi, mulţi, au dreptul la teatru TV de prost gust şi la Circul de Stat reinventat.

Cristian Popescu Piedone n-ar reveni în politică, dacă n-ar fi convins că românii uită totul după trei zile de doliu naţional. Şi că locuitorii Sectorului 4 merită exact ceea ce s-a întâmplat pe 30 octombrie 2015.

Târnăcopul dat peste raţiune şi bun simţ de Marian Munteanu se înscrie în şirul insultelor publice, pe care le primim din partea politicienilor în schimbul „bănuţilor” noştri. Toţi candidaţii se aşteaptă să reacţionăm aşa cum am reacţionat în ultimii 26 de ani: să punem ştampila şi să întoarcem obrazul.

Şi asta nu pentru că ne consideră civilizaţie creştină. Pentru ei, se pare că nu reprezentăm mai mult decât o turmă cretină, care paşte afişe.