Încă un lup în piele de primar
Petrolul Ploieşti e prima echipă de fotbal din România care a trimis doi edili în faţa procurorilor

Iulian Bădescu, ales primar al Ploieştiului în iunie 2012, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de mită în schimbul primelor din bani publici date fotbaliştilor. Predecesorul lui, Andrei Volosevici, a fost chemat săptâmâna asta la DNA în calitate de suspect. Potrivit Hotnews.ro, fostul edil, actual senator, este acuzat de procurori că a semnat o asociere ilegală între Primăria Ploieşti şi SC FC Petrolul SA. Toate cheltuielile echipei ar fi fost achitate de la bugetul local.
Conform DNA, prejudiciul se ridică la aproximativ 7 milioane de euro. Spre comparaţie, o secţie ultramodernă de arşi costă 5 milioane de euro. Atât e preţul celei promise la Timişoara. Luăm bani de la Banca Mondială, să le facem. Şi tot nu reuşim. Pentru că primarii au alte treburi. Schimbă antrenori. Iar când le facem, trebuie să contractăm alt împrumut extern, să plătim salariile infirmierelor. Primăriile n-au bani. Dau totul pe salariile managerilor din fotbal.
Misterul bugetarului Răchită
Odată cu această nouă anchetă legată de Petrolul, ne aflăm la un pas de a elucida misterul salariului lui Răchită, managerul plătit mai bine ca preşedintele statului. „Verificaţi la Primărie, care deconteză cheltuielile noastre cu salariile!”, a spus Răchită, întrebat de presa locală dacă ia lunar 10.000 de euro brut sau net. Era în noiembrie 2011. În 2013, Curtea de Conturi a semnalat, într-un raport, „Petrolul a cheltuit ilegal bani publici în ultimii doi ani”. Acum, în sfârşit, ordonatorul de credite Volosevici ne va lămuri cum a socotit salariul de manager rezident polivalent al lui Răchită.
Volosevici este cel care l-a adus pe Dan Capră ca acţionar majoritar la Petrolul, în februarie 2012, pe baza unor garanţii bancare. În prezent, Capră este trimis în judecată, printre altele, pentru spălare de bani prin intermediul clubului de fotbal.
Galbenul, divers colorat politic
Volosevici şi Bădescu sunt din tabere politice opuse. Lupi relativ tineri. Nicio diferenţă totuşi între ei şi strămoşii lor baroni. În concepţiile lor despre banul public sau în modul cum au gestionat relaţia cu echipa-fanion. Ambii s-au declarat binefăcători ai „lupilor galbeni”. Dar, dacă te uiţi la mareea neagră în care e prinsă Petrolul, s-ar spune că nu există un rău mai mare pentru o echipă decât să fie finanţată, direct sau indirect, de la bugetul local.
Primarii, monarhi absolutişti ai cetăţilor şi lorzi protectori ai sportului, nu fac decât să alimenteze agonia S.A.-urilor sau ONG-urilor fotbalistice. Un fotbal profesionist sănătos, după regulile economiei de piaţă, trăieşte şi fără branula înfiptă în bugetul local. Dosarele penale ale primarilor ploieşteni probează, o dată în plus, că autorităţile locale sprijină fotbalul doar în vorbe. În fapte, sprijină căpuşarea fotbalului. Grosul alocaţiilor de la Primărie ajunge fie la un manager ca Răchită, care consideră că „merită”, bugetar fiind, 10.000 de euro lunar. Fie în spălătoria de bani a unui majoritar precum Dan Capră. Aşa se explică de ce „lupii galbeni” se menţin costelivi. Programe de tipul „Voturi contra hrană” sau „Mită privată contra şpagă din bani publici”, lansate de edilii ploieşteni, garantează malnutriţia sportului, nu performanţa.