Va trebui să luptăm cu asta!

Loviţi în plin zâmbet: belgienii tocmai îşi ironizau autorităţile pentru greşelile lor omeneşti

Două caricaturi din „Le Soir”, publicate zilele astea, exprimă mai multe despre Europa profundă decât o fac autorităţile sub imperiul urgenţei.

În prima caricatură din cel mai popular cotidian belgian, liderul terorist recent capturat este interogat de un poliţist: „Răspunde, Salah, cine a muncit mai bine, noi sau poliţia franceză?”. Orice titlu de glorie ar fi reprezentat prinderea atentatorului din Paris, s-a spulberat o dată cu prima explozie de pe Aeroportul Zaventem, din Bruxelles. Acest război nu lasă nici timp şi nici breşe pentru vanităţi. Nu se dau medalii pentru atentate dejucate. Nu e o competiţie între orgolii naţionale, nu e o etapă contracronometru  din Turul Franţei. Suntem toţi în pluton.

Acum câteva zile, amânarea unui meci de fotbal din campionatul Turciei putea trece drept o măsură exagerată. Atentatul din supermarket se petrecuse încă departe, la Ankara. Distanţele păreau să se destindă până la scara normală. Atentatele de la Bruxelles le-au comprimat la loc.

În celălalt desen al lui Kroll, o femeie întreabă cât costă roşiile, în faţa unei tarabe sub care jihadişti mascaţi se ascund de trupele antitero. „Va trebui să trăim cu asta” se intitulează caricatura. Este exact ce n-au voie să spună autorităţile, acum când tot mai multe ţări europene îşi numără morţii din atentate. După groaza comună, trebuie să se vadă şi frontul comun.

Mersul la piaţă, mersul cu metroul, mersul la meci, mersul pe stradă au devenit forme de luptă, mişcări de rezistenţă. Trăim deja cu asta. E nevoie de mai mult să şi respirăm.