Au scăpat de grija noastră!

"O presiune pierdută", de Ioan Luca Camera Deputaţilor. Ultimul act: instituţiile statului, în frunte cu ISU, se eliberează de datoria de a ne apăra contra incendiilor. Muzica, muzica!

Autorităţile din România se află sub o mare presiune. Noroc cu Parlamentul. Îşi face timp şi mai dă câte-o lege care să mute la loc presiunea de pe umerii instituţiilor publice pe umerii noştri.

Aşa a apărut, de pildă, Legea 33 / 2016, o lege cu termen de expirare privind apărarea împotriva incendiilor. Preşedintele Iohannis a semnat săptămâna asta decretul de promulgare. Prin Camera Deputaţilor, for decizional, proiectul a trecut ca prin brânză ignifugă, cu tot cu amendamentele care restaurează declaraţia pe proprie răspundere, până la 31 decembrie 2016. Bravo! Doar murăturile, conservele de sardine şi ordonanţele de urgenţă ţin mai mult ca legile noastre!

Vrem progres, ISU fără stres!
Argumentul cu depresurizarea a fost lansat de la tribuna Camerei de secretarul de stat la Interne, Raed Arafat. Amendamentele, a spus domnul Arafat, „sunt bine-venite pentru că vor duce la reducerea presiunii care este pe inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, precum şi pe factorii economici„. Asta, a explicat el, pentru că avizele de la ISU nu mai trebuie obţinute pe loc „în situaţii care nu sunt extrem de periculoase”. În situaţiile care sunt doar periculoase, merge şi-aşa, în pas elastic.

Treaba cu „reducerea presiunii pe autorităţi” i-a sensibilizat pe deputaţii care au intervenit în dezbaterea din 17 februarie. Au culori politice diferite, dar suportă toţi acelaşi stres imens, conform fişei postului. Amendamentele „rezolvă problema presiunii pe instituţiile statului, pe ISU, în ce priveşte avizarea pentru situaţiile de securitate la incendiu„, a interpretat legea un parlamentar, conform stenogramei şedinţei, de pe site-ul Camerei. „Problema presiunii pe instituţiile statului”, bine punctat!

Mai au un vis: privaţii să dea aviz!
E inuman să obligi instituţiile statului să funcţioneze. Să fie eficiente. Am aflat cu toţii cât de presate erau Primăria Sectorului 4, Poliţia Locală, ISU Bucureşti înainte de tragedia din Colectiv. Cât de copleşite erau de obligaţiile faţă de cetăţeni! Nici n-apucau să citească autorizaţiile, înainte de a le semna! Gata! S-a rezolvat! De-acum au numai răspunderi relaxante.

Unul dintre deputaţi s-a entuziasmat într-atât, încât a cerut „o liberalizare a pieţei” autorizaţiilor de securitate la incendiu. „Să fie oameni serioşi, care pot face în orice judeţ, nu să meargă din Maramureş până la Satu Mare să autorizeze”. E o idee! Din una-n alta, ne trezim că liberalizăm şi piaţa poliţiei, şi piaţa tribunalelor, şi piaţa legislativului. Să reducem presiunea pe parlamentari, să nu meargă în fiecare zi de acasă până la serviciu.

Cartea bate focul
„Soluţiile de forţă extremă”, adică aplicarea legii, „nu rezolvă problema”, a spus un orator mai vizionar. Asta ar însemna să presezi inutil autorităţile. E nevoie de „soluţii în timp”, cum ar fi „o educaţie preventivă care trebuie făcută în şcoala românească de la cea mai mică vârstă„. Curat paradoxal: prostia nu doare, dar lipsa de educaţie ucide. Nu facem ieşiri de urgenţă la sala de sport, îi educăm pe copii să nu intre în ea.

Stadionul, acoperit cu acquis
La Arena Naţională, e o problemă de „acquis comunitar”, a explicat un deputat. Ei, de când n-aţi mai auzit expresia asta sesamică? Stadionul nu stă închis pentru că ISU şi Primăria Capitalei au clacat lejer vreme de cinci ani. Acquis-ul e în pom, nu acoperişul: „Sunt anumite materiale care nu sunt omologate în România, deşi în state precum Germania, Franţa şi aşa mai departe ele sunt de mult agrementate”.
Franţa, Germania… Europa. „Să ne asigurăm că facem totul…” Un deputat a dat de înţeles că nu trebuie să ne jucăm cu focul. Produce „mari pierderi de bunuri şi, de ce nu, de vieţi omeneşti…„. Chiar aşa, de ce nu? Dacă supravieţuieşti, sunt „costuri foarte mari de vindecare„, a subliniat el. Şi costurile astea cine le achită? Tot statul, săracul!

Cu umor, despre extinctor
Toţi cei prezenţi au căzut de acord că e „aberant” să obligi cetăţenii să-şi cumpere extinctoare. „Ar însemna ca celor care locuiesc deasupra etajului doi să le punem şi paraşute, obligatoriu…”. De când ISU are elicoptere noi, paraşutele obligatorii nu mai reprezintă o propunere atât de fantezistă. Dar nu ai cum să-i verifici pe cetăţeni, „nu se poate intra în locuinţă fără mandat de percheziţie„. Au şi deputaţii grijile lor!

Au fost şi pledoarii pentru raţiune: „Exploatarea fenomenului emoţional într-un interes politic este mai mult decât… nu ştiu cum… nu găsesc termenul eligibil, să-l numesc, în acest context.”. Într-adevăr, greu să găseşti ceva eligibil în ţara asta!

Puţintică opoziţie!
Regulile retoricii sunt neschimbate din Antichitate. La fel, regulile demagogiei au rămas cele stabilite de Trahanache şi Caţavencu. Nu le-a amendat nimeni. După regulile astea, se dezbat şi se aprobă legile noastre.

Dacă vă imaginaţi că în Parlamentul României anului 2016 lucrurile se petrec altfel decât acum un secol şi ceva, în urbea X, înseamnă că nu v-aţi luat încă un extinctor de buzunar. Şi că nu circulaţi pe proprie răspundere cu autospeciala personală. De miercuri, cu 147 de voturi „pentru”, nici unul „împotrivă” şi două abţineri, într-un decor cu 71 de deputaţi „care n-au dorit să-şi exercite votul” (crampa legiuitorului!), autorităţile statului nu mai simt nici o presiune să ne protejeze.