TVR nu crede în bani
Deşi se află într-o groapă financiară, postul public continuă să sape, în schimbul meciurilor de la Euro 2016

TVR va intra în istorie pentru cel mai lung atac de panică din istoria televiziunii. În ultimii patru ani, niciun mare eveniment sportiv n-a scutit postul public de palpitaţii contabile şi de scrisori către Guvern şi Parlament.
Soarta transmiterii Euro 2016 a trecut prin mâinile a doi directori epistolari ai SRTv. După un susţinut „lamentatio”, Stelian Tănase rezolvase criza „în proporţie de 99 la sută”. „Noi am plătit datoriile curente, dar rămân cele din ultimii zece ani, o grea moştenire”, spunea Tănase, în aprilie 2015. „Şansa să eşuăm e de doar 1 la sută”.
În decembrie, şansa de eşec a crescut iar la 99 la sută. Directorul interimar al TVR, Irina Radu, a trimis, ghiciţi ce?, o scrisoare către… către? Către Parlament. „TVR este la un pas de blocaj, afectând exercitarea misiunii sale publice şi dreptul constituţional al românilor la informare”. După acest exordium grav, doamna Radu a adus apocalipsa informării cetăţenilor pe strada fotbalului. Transmiterea Euro 2016 este „un obiectiv strategic”, dar postul public n-are bani să-l atingă. Nu e vorba de datoriile către EBU. Altă firmă, CAA Eleven, deţine drepturile. La mijloc nu se află „greaua moştenire”, ci 3,5 milioane de euro lipsă.
Troc cu repetiţie
Termenul limită de depunere a ofertelor a fost prelungit. Dar conducerea TVR nu mai crede în bani. Încearcă un troc cu Dolce, televiziunea care deţine integral drepturile asupra Euro 2016. TVR vrea să-i sublicenţieze jumătate din partidele de la CM 2018, iar cu banii obţinuţi să cumpere meciuri de la Euro 2016. „Încercăm orice este legal şi fezabil”, a confirmat Irina Radu, pentru Paginademedia.ro, informaţiile din Gazeta. TVR a mai avut un parteneriat de sublicenţiere cu Dolce. I-a cedat postului comercial jumătate din meciurile de la Euro 2012, într-un contract care includea şi meciuri de la CM 2014, şi probe de la JO 2012. În schimb, TVR s-a ales cu 2-3 milioane de euro în conturi, scria Ziare.com. Şi cu o „gaură” de 6 milioane de euro.
Acum TVR repetă scenariul. Dă 32 de meciuri de la CM 2018, în valoare de 4,5 milioane de euro, pentru 23 de meciuri de la Euro 2016, în valoare de 3,5 milioane de euro. Pierde un milion de euro, care se va duce aţă după cele 155 de milioane de euro, cât avea în minus postul public anul trecut. E legal, e fezabil, e tradiţie.
Nici pâine, nici fotbal
La sfârşitul lui ianuarie, Irina Radu a trimis, ghiciţi ce?, o scrisoare către… către? Către Parlament. Noul „obiectiv strategic” al TVR a devenit plata salariilor angajaţilor. „Va trebui să hotărâţi”, le scrie directorul interimar parlamentarilor, „dacă România mai are nevoie de un serviciu public de televiziune”. Măcar unul dintre mulţii scribi îngânduraţi din fruntea TVR să ne întrebe şi pe noi, o dată, fie şi retoric, câţi bani suntem dispuşi să pierdem, ca pedeapsă pentru că ţinem cu „naţionala”?
„Încercăm orice este legal şi fezabil pentru a le oferi românilor Campionatul European de fotbal”
Irina Radu, director general interimar al TVR