Steagul roşu al inadaptării

După mitul că "nu se scot bani din fotbal", se clatină şi legenda că milionarii ca Neculaie pot scoate bani legal din fotbal sau din altceva

Ioan Neculaie cu „i”, de la Braşov, este anchetat pentru fapte pe care le-ar fi comis după ce devenise unul dintre cei mai bogaţi români. Comunicatul DNA menţionează cinci capete de acuzare şi un prejudiciu de aproximativ 10 milioane de euro, produs în perioada martie 2013 – mai 2015. Ca majoritar la FC Braşov, Neculaie ar fi cumpărat o bază sportivă inexistentă, pentru a scăpa de o datorie la stat. Ar fi sustras, fără justificare legală, sume de bani din conturile clubului. În schimbul lor, i-ar fi vîndut echipei două terenuri la preţ de mină de aur. Baze invizibile şi terenuri de vis, adică un plus de ficţiune, dacă mai încape, în povestea de succes a patronului „stegarilor”.

Afaceriştii de genul lui Neculaie nu se feresc să spună cum au făcut primul milion. Dimpotrivă, toţi şi-au confecţionat un scenariu de telenovelă pe această temă. Trec însă lejer peste felul cum au făcut primele 500 de milioane de euro, şi milioanele de după ele. Pentru că, dacă ar intra în detalii, şi-ar pierde aerul de premianţi ai industriei. Ar trebui să admită că nu au merite deosebite, că îşi datorează averea unui complex de împrejurări, ca să spunem aşa, „meandrelor concretului”. Meritul lor cert e că se aflau prin zonă. Erau şmecherii cartierului.

Oricare dintre noi puteam să fim patroni la fabrica de camioane Roman Braşov, dacă beneficiam de un guvern care s-o lege cu fundă şi să ne-o livreze prin curier. Care să şteargă, prin ordonanţă, datoriile istorice, să împartă, prin ordonanţă, fabrica în felii, „filializare”, aşa o numea fostul premier Adrian Năstase. Cînd marii cîştigători ai privatizărilor sălbatice n-au mai primit cadouri de la stat, în lipsă de alte iniţiative, s-au considerat îndreptăţiţi să şi le procure singuri.

„Nu se scot bani din fotbal”, iată un refren popularizat şi de Neculaie. Încă nu s-a demonstrat că patronul FC Braşov poate scoate bani din vreun domeniu, fără largul concurs al unor guvernanţi care să-i scutească de concurenţă şi să-i menajeze de fair-play.  Nu-i exclus ca Neculaie şi colegii lui de „business class” să fie cei mai adaptaţi dintre români. Dar peisajul la care s-au adaptat ei nu e jungla capitalistă. Sînt limburile comunismului, cu mlaştinile adiacente. Toate înlesnirile, protecţiile, favorurile de care au beneficiat Neculaie şi ceilalţi artilerişti ai tranziţiei n-au stimulat mediul de afaceri, doar l-au făcut total dependent de mediul politic. L-au predispus inadaptării la statul de drept.

Neculaie a avut pe mînă o bucată de ţară – parc industrial, hoteluri, club-fanion. Tot ce s-a priceput să facă a fost s-o survoleze din elicopter. A avut pe mînă o echipă cu tradiţie şi n-a reuşit decît s-o deraieze în insolvenţă, să schimbe antrenori, să dea afară jucători, să restaureze atmosfera de Cooperativă. Iar acum este anchetat pentru că a scos bani dintr-un fotbal pe care nu l-a înţeles şi, prin urmare, l-a distrus, încetul cu încetul.

Poveştile de succes ale celor ca Neculaie sînt doar poveşti. Singurul lucru real, în ele, este morala, pe care o pronunţă justiţia, mai devreme sau mai tîrziu. În 2004, pe cînd acuzaţii aveau încă răbdare cu magistraţii, iar Fiscul nu se reinventase, Neculaie a fost judecat pentru tulburare de posesie. Construise pe un teren care nu era al lui. Procesul a durat nouă ani. Nouă. Iar la final, după ce a fost condamnat cu suspendare, afaceristul a declarat: „Numai un nebun mă putea condamna!”. Şi avea dreptate.

În urmă cu multă vreme, dar nu foarte multă, era o frumoasă nebunie să-ţi imaginezi că legea li se aplică şi milionarilor din fotbal, cu spate transpartinic. Filosofia descurcăreaţă a celor ca Neculaie a umplut locul gol lăsat de doctrina unică. Pe valul spaimei de vid, a urcat pe soclu, pe prima pagină şi în lojă „Regele din Ţara Bîrsei”. Nu i-a contrazis nimeni tezele isteţe „Votul costă” şi „N-am de unde”, cînd i s-au cerut bani pentru sinistraţi. Nimic nu l-a constrîns să se îngrijoreze că, la un moment dat, va primi acelaşi răspuns: „Uite cum stă treaba, domnu’ Neculaie, nici noi nu mai avem!”.