Rockefeller în Ghencea

Din proverbele Armatei: dacă statul român îşi recuperează un bun, iese mai păgubit decît înainte

A trecut un an de cînd CSA a recuperat în instanţă sigla şi palmaresul Stelei de la Gigi Becali. Statul român şi-a luat proprietăţile înapoi. În mod normal, ar trebui să şi profite de pe urma lor, aşa cum au profitat privaţii. Însă planul şefilor CSA n-a avut decît o treaptă: recuperarea mărcii. Apoi viziunea s-a terminat brusc, în coadă de peşte mic, oceanic. Iar rezultatul este cel notoriu: după anii în care lua chirie în chinuri de la Becali, din vară, statul n-a mai încasat nici un leu de pe urma stadionului. De pe urma mărcii, nici atît. N-a scos nici măcar cheltuiala cu procesul. Însemnele Stelei sînt puse la bătaie doar pentru a-i motiva pe juniorii de la CSA. Deocamdată, victoria din instanţă este sinonimă cu un eşec economic.

„Noi sîntem într-o procedură de evaluare a chiriei”, aşa a descris generalul George Boroi strategia CSA. La fel ca în cazul licitaţiei pentru concesionarea mărcii, n-a precizat durata procedurii. Dacă CSA ar fi fost o firmă privată, posesoare a unui stadion şi a unui brand de aur al sportului românesc, procedurile s-ar fi desfăşurat ceva mai vioi. Presiunea falimentului face minuni. Dar CSA nu cunoaşte o astfel de presiune. Nimic nu obligă clubul Armatei să valorifice patrimoniul pentru care a dus o bătălie epică, dar mai ales lirică.

„Există planuri de reabilitare a bazei materiale”, a spus domnul Boroi. Da, există, Ghencea se numără printre stadioanele care vor fi modernizate pentru meciurile de la Euro 2020. Dar nu sînt planurile CSA, sînt ale Guvernului. E nevoie de alţi bani de la stat, de altă distracţie, pentru ca baza sportivă a Armatei să folosească la ceva, cuiva. Noua conducere a MApN a format o comisie care să analizeze modul cum CSA a gestionat relaţia cu echipa lui Gigi Becali. Comisia va propune „măsurile optime care pot fi luate de MApN, în vederea valorificării mărcii Steaua şi utilizării stadionului de fotbal”, spune comunicatul Ministerului, care include o figură de stil îndrăzneaţă pentru urechile banului public: „eficienţă economică”.

Dintre aceste „măsuri optime”, n-are cum să lipsească formarea unui parteneriat cu o echipă care umple tribunele, oricare ar fi ea. Altfel, la ce bun să cheltuim zeci de milioane de euro, doar pentru antrenamentele de la Euro 2020? Pustiul din Ghencea şi somnul procedural ne duc dincolo de concluzia familiară că statul român este un prost administrator. Da, dar este un bun Rockefeller. Risipeşte în dreapta şi în stînga, din sacul fără fund al averii sale colective. E un maestru al cheltuielilor de amorul artei contabile. Creşte acciza pe urzici pentru a amenaja secţii de arşi cu lacătul pe uşă. Apoi, logic, împrumută cu dobîndă de la Banca Mondială pentru dotarea spitalelor judeţene. Modernizează stadioane unde nu aplaudă nimeni. Recuperează embleme ca să aibă ce atîtrna pe holurile ministerelor. Nu e de aşteptat ca investiţiile statului în infrastructura sportivă să fie amortizate vreodată, nu acesta-i scopul lor. Scopul lor e să le fie de folos, într-un fel sau altul, contribuabililor.

Şefii CSA reclamă că se încearcă „sensibilizarea opiniei publice” împotriva lor. Exact asta ne mai lipsea, nişte victime de serviciu bugetar. Din mina de aur aflată în administrarea lor, au extras o piatră de moară. Nu e emblema lor, nu e stadionul lor, nu e CSA-ul lor. Sînt ale noastre. Avem dreptul să ne întrebăm cînd vom vedea din nou fotbal în Ghencea: în 2020 sau mai tîrziu?