De dragul schimbării, triplaţi premiile!

E timpul ca guvernanţilor să le vină şi alte idei legate de sport, în afară de dublarea premiilor, după ce greul a trecut

E ceva cu biroul de premier de la Palatul Victoria. Ceva care dăunează grav feng shui-ului. Prea multă vatelină în căptuşeala scaunului, vreo bacterie care roade din milieuri… Altfel nu se explică de ce premierul Cioloş s-a contaminat şi el cu ticul dublării premiilor sportivilor. Maniera diferă, e drept. Cioloş nu convoacă fanfara pentru a-şi populariza mărinimia. Discret, i-a transmis prin sms intenţia generoasă preşedintelui FR de Handbal, care, mai puţin discret, a povestit în conferinţă despre „eforturile Guvernului”.

Pentru bronzul mondial, fiecare handbalistă din lotul României va primi de la Guvern cîte 4.000 de euro. O sumă pentru care un fotbalist nici nu şi-ar pune ghetele. Fireşte, performanţa fetelor lui Tomas Ryde nu are preţ în bani. Bucuria pe care ne-au adus-o handbalistele, lecţia de curaj pe care ne-au dăruit-o, importanţa acestei medalii în economia de tranziţie a handbalului românesc, toate astea nu se pot cîntări sau negocia. Premierul şi şefii sportului consideră, pe bună dreptate, că acesta nu este un bronz oarecare. Prin urmare, merită o răsplată mai substanţială. Şi aici se termină partea logică.

Nu doar în cazul bronzului de la handbal guvernanţii au decis să îngroaşe gluma de primă. Dublarea premiilor pentru sportivi a devenit un sport în sine. Ministrul Elisabeta Lipă a amintit că e permisă prin lege. Are dreptate. Prin H.G. 888/2013, MTS „poate aproba pentru locurile I, II, III la campionatul mondial sau european de seniori la probe olimpice (…) suplimentarea cu 100 la sută a premiului…”. Exista o lege din 2007 care prevedea premii prea mici, iar această hotărîre din 2013 îndulceşte zgîrcenia şi permite dublarea recompensei. Însă e o prevedere opţională.

Părerea politicienilor reprezintă singurul criteriu după care cresc primele sportivilor. Dacă Guvernul Ponta dădea o lege care dubla, de la un capăt la altul, premiile sportivilor, rata ocazia să apară pe baricade după fiecare succes românesc în sport. Lumea uită repede, că e lume, nu computer. Cine şi-ar fi amintit că acel guvern şi nu altul a dublat şi premiile sportivilor, pe lîngă atîtea altele: alocaţiile, stratul de ozon, vocea lui De Niro într-un film de animaţie?

Acest „poate”, strecurat ca un pion otrăvit în textul legii, politizează răsplata ţării pentru sportivii ei. Recunoştinţa pentru medalii, simbolică, indiferent de sumă, n-ar trebui să depindă de calculele de imagine ale guvernelor. Chiar dacă dispune de sms-uri nelimitate în reţea, premierul Cioloş ar trebui să găsească o metodă să ne scutească de suspansul scotocitului prin buzunare, de cîte ori românii urcă pe podium. Au bani să dubleze, n-au? Toată tensiunea asta artificială s-ar risipi dacă Guvernul ar decide recompense mai mari pentru toţi medaliaţii, punct. Cu prejudiciul recuperat de la una bucată mare corupt, statul român ar avea bani să-i premieze şi pe campionii vecinilor, ani la rînd.

De atîtea ori au fost dublate premiile încît sare în ochi: primele fixate în lege sînt prea mici, în comparaţie cu voinţa politicienilor de a susţine sportul. Eh, cu voinţa asta e altă poveste. Pentru că ea începe imediat după festivitatea de premiere şi se sfîrşeşte subit după festivitatea de la Palatul Victoria. Aşa a ajuns dublarea premiilor ideea unică a guvernelor României în legătură cu sportul de performanţă. Nu e o idee deloc rea, dar se plictiseşte. Iar consecinţele acestei găselniţe ridicate la rang de viziune se văd în palmares. Numărul de medalii nu s-a dublat, s-a înjumătăţit. La Atena am avut 8 medalii de aur, la Beijing – 4, la Londra – 2. Dacă pe lîngă dublarea premiilor nu vin şi alte măsuri, alte programe, vin tot triplări şi cvadruplări, numai după ce greul a trecut, ştim de pe acum ce urmează în şir: o infimă, dar atît de amară economie la bugetul de stat.