FRF, demisia!

Fotbalul românesc e dat peste cap pentru că un primar şi o federaţie au contat pe braţul scurt al regulamentului

Curtea de Apel Bucureşti a decis că CS U nu putea promova pe baza unui statut al FRF modificat în 2014, dar care nu este încă aprobat la tribunal. Contestaţia a venit din partea U Craiova SA, clubul lui Adrian Mititelu. Dosarul se va rejudeca în primă instanţă. Dar anularea în instanţă a noului statut al FRF e definitivă.

Din punct de vedere legal, campionatul intern are acum doar 13 echipe şi o imagine aproape la fel de şuie ca pe vremea lui Mircea Sandu. Orice echipă are dreptul să conteste în instanţă rezultatul meciului cu CS U.

Responsabilitatea pentru această situaţie e împărţită între primarul din Bănie şi Federaţie. Pe de o parte, Lia Olguţa Vasilescu a abandonat calea lungă pentru a obţine dreptate pentru Craiova. A retras primăria pe care o conduce din procesul contra foştilor şefi ai FRF şi s-a aliat cu noua conducere de la Casa Fotbalului. A ales scurtătura. Scopul nu scuză mijloacele ilegale, nici cînd e vorba despre echipa-fanion a oraşului, nici cînd e vorba despre mascota electorală a edilului.

De partea cealaltă, conducerea Federaţiei a acţionat, pe criteriul continuităţii, ca stat în stat. A pliat regulile după cum a bătut vîntul dinspre aliaţii politici. Sînt regulile lor, nu legi ale statului. E o federaţie sportivă, nu o corporaţie sulfuroasă. Dar, ca federaţie, are menirea să apere interesele firmelor private din Liga 1, nu să le prejudicieze, jonglînd cu articolele din statut în stilul brokerilor de pe Wall Street.

Nici o diferenţă de esenţă între promovarea CS U şi felul cum a procedat Mircea Sandu şi compania de „coarde” potenţiale în cazul excluderii Craiovei şi Timişoarei. Fostul şef al FRF s-a confundat pe sine cu un judecător suprem. Noul şef a confundat Adunarea Generală cu Tribunalul Revoluţionar, care n-are nevoie de aprobările justiţiei.

Armonia, nu ironia sorţii: FRF funcţionează acum după vechiul statut din 2011. A confirmat juristul federal Adrian Stîngaciu. Printre altele, statutul acela care prevede că angajaţii şi candidaţii la FRF nu trebuie să aibă condamnări cu executare. Cînd opera de autor a federalilor e motiv de procese în instanţă, cine suportă consecinţele? Cine răspunde în faţa sponsorilor, a televiziunilor care transmit meciurile, a cluburilor, a suporterilor?

Să răspundă cei care au avut iniţiativa modificărilor cu dedicaţie din statut, cei care le-au susţinut public, cei care le-au votat, cei care le-au semnat şi, mai ales, cei care le-au aplicat, înainte ca ele să intre în legalitate. Adică toată conducerea FRF, începînd cu Burleanu, care explica insistent, cît pe ce să se convingă singur, că valoarea echipelor nu aşteaptă numărul anilor necesari afilierii. Iar micuţul articol 54 comite o imensă nedreptate pentru campioana unei mari uneltiri.