Aia nu e Albania, e umbra noastră

Dacă şi la meciul de deschidere de la Euro ţinem capul în nisip, la ce ne mai foloseşte "creierul" tactic?

Iordănescu se temea de terenul sintetic din Feroe. Acum se teme de Albania, după tragerea la sorţi a grupelor Euro 2016. Asta nu înseamnă că selecţionerul e foarte încrezător în ce priveşte celelalte două meciuri, cu Franţa şi Elveţia. Înseamnă doar că a renunţat şi la frică, nu numai la speranţă. Nici nu se mai oboseşte să discute despre ceilalţi adversari. Îşi conservă energia pentru o ţintă plauzibilă. Şi-a ales cinstit bătălia, după chipul şi asemănarea evlaviei sale în faţa înşelătoarelor echipe mici.

„Meciul cu Albania trebuie tratat foarte serios”, ne-a îndemnat Iordănescu. Anii lui de experienţă ca jucător, ca antrenor, trofeele, turneele, tresele, toate la un loc au produs un boţ de gelatină tremurătoare. Cu cît cunoaşte mai mult fotbalul, cu atît Generalului îi sporeşte teama, se generalizează. Informaţia nu e putere, în cazul lui, ci slăbiciune. Stilul „naţionalei” noastre n-a fost niciodată din cale-afară de curajos. Acum tinde spre o laşitate perfect premeditată. În locul rezervat maşinii de pase a parcat o maşină de alibiuri: „Albania a progresat mult, este o echipă bună şi va face o figură frumoasă”.

Albanezii nu se tem de noi, „românii nu mai au nume mari”. Selecţionerul Franţei ştie ce joacă albanezii, ştie ce joacă elveţienii, dar nu ştie ce jucăm noi, decît uitîndu-se pe hîrtie, în statisticile preliminariilor. Cum ar putea şti cînd „tricolorii” evoluează preponderent cu capul în nisip? Presa britanică i-a sărit în ajutor curiosului Deschamps, descriind România pe baza struţului exponenţial în Premier League: „Dacă Vlad Chiricheş, fostul fotbalist al lui Tottenham, este cel mai bun om al lor…”.

Şfichiuirile nu se vor opri aici, dacă „naţionala” va arăta la Euro la fel ca în preliminarii. Şi dacă Iordănescu nu va renunţa la vicleniile lui pioase, menite să îngenuncheze eventualele critici. N-avem nume în lot, dar am văzut multe nume mari dezamăgind la turneele finale. Nume mari şi chiar echipe mari. Cînd vine vorba de patriotism caritabil, starurile de Champions League se entuziasmează doar în spoturi. Pe cînd un Chiricheş la Napoli, deşi îi aduce pe englezi pe culmile umorului sec, e mai folositor „naţionalei” la Euro decît un Chiricheş stors de Tottenham. Există, aşadar, motive de optimism pentru microbiştii români, dar motivele astea nu se află în vederile lui Iordănescu. La cealaltă extremă a corectitudinii geopolitice, FRF a anunţat că va negocia cu jucătorii o primă pentru cîştigarea titlului european. Un exemplu de birocraţie involuntară, dar, să recunoaştem, bonusul pentru trofeu sună mai tonifiant decît „fiorile gramaticii” pe care ni le inspiră selecţionerul.

Nu cu Albania va juca România cel mai important meci din grupă. Ci cu Franţa. Aceea va fi prima şi cea mai durabilă impresie adăugată pe cartea de vizită a „tricolorilor” şi pe agendele scouterilor. Iată sursa presiunii neobişnuite pe cocoaşa noastră teatrală de outsider. E un meci de „totul sau nimic”, în termeni de imagine. Nu va conta dacă izbutim meciul vieţii cu Albania sau dacă obţinem revanşa secolului trecut cu Elveţia. Ştampila decisivă din deschiderea turneului nu se şterge cu scuze şi apă plată.

Pe Stade de France, ce noroc!, nu e teren sintetic ca-n Feroe, să-i intimideze pe „tricolori”. În tribune se vor afla mii de români, nu toţi politicieni. Elevii Generalului trebuie doar să se concentreze şi la altceva decît la meciul cu Albania. Chit că acela e singurul meci la care Iordănescu acceptă să stea pe bancă, nu sub bancă, cu un ochi ciulit la umbra lui şi cu altul la farurile care se succed în viteză pe autostradă.