„Tricolorii”, antreuri franţuzeşti
România are ocazia să recupereze imaginea pierdută în faţa Franţei, la Euro 2008
Lîngă Elveţia şi Albania, România s-a instalat comod pe platoul cu antreuri franţuzeşti. Dacă ignora hazardul din mecanismul tragerii la sorţi, s-ar părea că „tricolorii” au fost incluşi printre felurile uşor digerabile din prada de cinci la sută a gazdelor.
„O grupă favorabilă, accesibilă”, a comentat „L’Equipe”. E favorabilă şi pentru noi. Din 24 de echipe, merg în faza următoare 16, deci ne putem califica şi de pe locul trei. Aşadar, pentru Elveţia, locul 11 în Top FIFA, născută din campioana mondială Under 17 din 2009, nu e neapărat nevoie să ne potrivim ceasul deşteptător, să sune fix înainte de meci. Nu trebuie să trecem decît de caleaşca de dovleac a Albaniei, iar în rest să ne facem jocul nostru, steril în atac şi sterilizat în apărare.
Ar mai fi ceva de reparat. O miză dincolo de calcule. România – Franţa, 0-0, la Euro 2008, a fost considerat de presă şi de fani drept unul dintre cele mai urîte meciuri de la acel turneu final. Acum „naţionala” are prilejul să tragă cortina peste episodul de plictis strategic şi neputinţă tacticizată. De data asta, „tricolorii” trebuie să producă reacţii mai puţin sforăitoare în tribune. Meciul de deschidere concurează finala, în materie de audienţă.
E o şansă unică să ne recuperăm respectul fotbalului. O şansă pe care n-au scos-o din urnă meşterii bilelor de la UEFA, ci alţii, care au umor.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele