Falsa victorie a adevăratului Mutu

După plecarea de la Chelsea, Mutu a aşteptat 11 ani pînă la acest strigăt triumfal: "Mourinho e terminat!"

Nu mai poate spune nimeni acum că Mutu nu e un fotbalist perseverent, că e delăsător şi că nu trage din greu să-şi atingă obiectivele. De data asta, a dat totul. S-a întrebuinţat la maximum. A studiat chiar şi psihologie portugheză, pentru a demonstra plagiatul din opera care i-a adus faima lui Mourinho, şi anume propriul personaj.

„A fost un antrenor mare. În trecut, însă. Ca persoană, este foarte fals”, s-a confesat fostul trişor Mutu în presa engleză. Deşi n-a depăşit statutul de outsider la Chelsea, atacantul român a împărtăşit şi cîteva impresii de insider în mintea lui Hannibal One. „Este interesat doar de el şi nu-l interesează cum se simt sau ce gîndesc jucătorii lui. Nu poţi să te duci să vorbeşti cu el!”. Aşa se explică de ce Mourinho, cu cele două feţe ale lui, ambele de balaur încorsetat în pardesiu, a urcat pe culmile egoismului, a luat trofeul Ligii şi l-a dus acasă, numai şi numai pentru el! Ar fi interesant ce are de spus despre asta Chivu, care a pus şi el mîna pe trofeu, la Inter-ul lui Mourinho.

E clar de ce Mutu n-a rezistat în cuşca aurită a lui Abramovici. N-avea în antrenor un papagal de încredere, cu care să comunice eficient cînd chiuleşte de la antrenamente. Mourinho nu ştie „să vorbească aşa cum ar trebui cu fotbaliştii”, iar pe jucătorii importanţi „încearcă să-i înfurie”. „Din plăcere!”, adaugă Mutu, un etalon al stăpînirii de sine. Nu-l înfurie decît conceptul de notă de plată la restaurant.

„Puteţi vedea că mulţi jucători sînt nefericiţi. De ce? El este motivul”. Confruntat cu această alegere, ori 4 milioane de euro pe sezon, ori fericire, Mutu a optat, evident, dezinteresat, pentru a doua variantă. O vreme, a încercat să le îmbine, să fie şi ofensiv pe teren, şi relaxat în afara lui. Dar, după cum se ştie, Mourinho, insensibil la socotelile nesocotite ale altora, nu şi-a putut refuza răsfăţul de a-l da pe mîna antidopingului. E de înţeles, la urma urmei. De cîte ori are parte un antrenor de asemenea distracţie: să se joace de-a detectivul la Moravuri şi să prindă adevăraţi consumatori de cocaină? Şi apoi, o fi avînd Mourinho plăcerea să-i înfurie pe fotbalişti, dar şi lui Mutu i-a plăcut să-şi exaspereze antrenorii. Că doar nu şi-a distrus cariera aşa, fără motiv.

Căutarea sistematică a fericirii l-a dus pe internaţionalul român pînă la FC Pune City. Tocmai de acolo, de pe harta Google a fotbalului, constată el declinul lui Mourinho: „Ca antrenor, e terminat. Nu mai are cum să îşi revină”. Nu e o bucurie răutăcioasă, nu. E o bucurie sinceră. Şi Mutu se gîndeşte numai la el. Îşi anticipează triumful final. Abia cînd portughezul „terminat” va semna şi el cu o echipă din India, Briliantul va străluci deplin ca un luceafăr în apus. Pentru că se va afla din nou la acelaşi nivel, în acelaşi campionat cu Specialul. Exact ca pe vremuri, dar pe alt continent.