Expulzarea în Suedia

Valul de emigranţi scandinavi a lovit din plin handbalul românesc. Singur, Tadici, înarmat pînă-n dinţi cu clişee, combate invazia nordică

Indiferent pe ce bancă stă, Gheorghe Tadici îşi face timp pentru a-şi exprima părerea, de regulă abruptă, despre jocul „tricolorelor”. Cînd era selecţioner, la Euro 2014, Tadici nu avea nimic să-şi reproşeze. De vină pentru că n-am prins atunci semifinalele a fost karma neamului: „Parcă sîntem blestemaţi, naţia asta a noastră, a românilor!”.

În rarele ocazii cînd nu se află la cîrma reprezentativei, Tadici se comportă ca un selecţioner din umbră şi dă vina pe înlocuitorul lui. La Mondialul din Danemarca, România a ajuns sub comanda suedezului Thomas Ryde. S-a calificat în „optimi”, dar a pierdut, cu 18-26, primul meci mai solicitant, cel cu Spania. Un rezultat îngrijorător. Tadici e mai mult decît îngrijorat. A cerut măsuri punitive extreme pentru Ryde. Bazîndu-se pe experimente pe propria piele, a inventat noi metode de tortură: antrenorii de handbal să stea numai la ei în ţară. „Ryde să fie trimis puţin în Suedia, la el acasă. Le încurcă pe fete!”. În ciuda aerului de umor involuntar, pare o critică demnă de luat în seamă, formulată de un antrenor cu experienţă, cu palmares consistent. Dar dojana asta e doar vîrful aisbergului. Atacurile lui Tadici împotriva antrenorilor străini, în general, şi a lui Ryde, în special, alcătuiesc un fel de tradiţie contemporană a handbalului nostru.

Tadici l-a criticat pe Ryde, cîştigător al Ligii Campionilor, imediat după ce a fost numit la „naţională”, în martie 2015: „E o palmă dată antrenorilor români de handbal!”. Marea problemă a nordicului, expusă de Tadici în Evenimentul zilei, era asta: nu e român şi, prin urmare, primeşte salariu de străin. Şi în septembrie 2008, cînd Federaţia Română de Handbal negocia cu Ryde, Tadici a insistat ca suedezul să rămînă acasă la el, în Suedia. „Cine este acesta? L-am bătut de două ori cu Oltchimul”. Apoi a ameninţat cu sabotaje: „Am să vorbesc cu toţi antrenorii din România şi nimeni nu-l va sprijini”. Suedezul n-a venit atunci, dar Tadici şi compania au rămas fermi pe poziţii contra străinilor care iau „salarii de şapte ori mai mari decît al meu”.

„Noi, românii, sîntem nişte nemernici. Cînd este vorba de antrenori din ţară, nu sînt bani…”, s-a plîns tehnicianul, preventiv, în 2008. Sîntem şi nemernici, şi blestemaţi, cum ar veni. Într-un sport care îşi schimbă dramatic vitezele şi stilurile, noi, românii, sîntem ultimii care ne mirăm că „trei secunde ne-au lipsit” pînă la victorie. Secundele alea se cîştigă ţinînd pasul cu adversarii, învăţînd de la ei. Pentru asta, desigur, trebuie să fii dispus la compromisuri. Să recunoşti că încă mai ai ce învăţa. Că nu ajunge ştiinţa lui Tadici. Sau a Marianei Tîrcă. Dar şcoala românească de handbal nu vrea să mai înveţe. Iată blestemul! Stă şi bate pasul pe loc în carapace, de unde mai scoate cîte-un argument solzos, să sperie turiştii. Iată nemernicia!

Tadici se consideră insuficient apreciat în ţară. Nu-l împiedică nimic să se ducă puţin în alte ţări, cu alte aprecieri medii pe economie. Totuşi, alege să fie exploatat cu handbalul românesc de gît decît să-l împartă cu alţii. Să plece Ryde! „Cît am fost eu antrenor, Spania nu ne-a bătut niciodată în opt meciuri. Nu asta e imaginea pe care o dorim pentru handbalul nostru!”. Nici opacitatea şi crisparea pe care le propune el nu sînt o încîntare pentru ochi. Nici isteria că vin suedezii ca nişte coţofene şi ne fură sclipirile de pe semicerc nu e tocmai fertilă. Curentul favorabil importului de tehnicieni o fi „un curent fără argumente”, cum zice Tadici. Dar e singurul curent care aduce o briză de nou.