Steaua nu se mută

Războiul dintre Gigi Becali şi MApN a ajuns în faza delirantă

Gigi Becali refuză să recunoască, în practică, autorităţile unui stat căruia visează că i se substituie. Nu-l susţine, îl dublează, cu Guvernul din pungă. Ultima dovadă e că s-a oferit să achite „toate cheltuielile” legate de victimele din Colectiv. Asta, după ce i-a acuzat pe tinerii din club de „mişcări satanice”. „Statul sînt eu!”, crede patronul Stelei. Fals. Becali nu e statul, e produsul dezagregării statului din anii ’90. Iar un condamnat penal pentru corupţie care se caţără pe ambulanţa cu victime ale corupţiei e ca un criminal care se întoarce la locul crimei.

Statul, în viziunea lui Becali, reprezintă clanul concurent. Finanţatorul roş-albaştrilor nu se răfuieşte cu MApN, se luptă pentru teritorii cu familia Armatei. Generalii cu care se ceartă acum nu sînt generalii care l-au „năşit” cînd a preluat Steaua. Nu sînt, ce ţeapă!, generalii cu care a făcut afaceri. Nu sînt, maximă dezamăgire, generalii care l-au creat şi l-au lăsat să se dezvolte exponenţial, pînă a ajuns europarlamentar, liberal cu loc pe liste, candidat la preşedinţie. Sînt alţi generali acum, chitiţi să restaureze onoarea familiei. Becali îi bănuieşte de conspiraţii, nu de complezenţă.

La rîndul lor, generalii din noua gardă confundă cîrpa de praf cu sabia dreptăţii. Au dat la o parte straturi geologice de acarieni pînă să descopere că emblema şi palmaresul Stelei sînt proprietatea statului. Apoi, cînd au descoperit, l-au atacat pe Becali frontal, cu pămătuful notificărilor. Asaltul s-a dezlănţuit abia după ce justiţia l-a mutat pe finanţator de pe Maybach în dubă. De ce atît de tîrziu? S-au temut generalii de gura lumii? Aşa armată cochetă avem, mai preocupată de imaginea ei decît de apărarea proprietăţii statului? Lentoarea cu care MApN a recuperat bunurile ajunse în folosinţa lui Becali nu afectează justeţea cauzei, dar pune într-o lumină mai interesantă mobilurile celor care luptă pentru ea.

Nu-i de mirare că au eşuat negocierile dintre o tabără care se crede într-un film cu mafioţi şi o tabără care se antrenează pentru concursuri de frumuseţe. Acum dialogul nervilor a ajuns în faza delirantă. Becali are o echipă lobotomizată, fără culori, fără nume, fără istorie, fără memorie. Armata deţine o bucată de creier, prin hotărîre judecătorească. Are o echipă care joacă fotbal doar în formaldehidă, nu pe gazon. Are şi stadionul de pe care Becali s-a apucat să-şi strîngă jucăriile, nocturna şi turnicheţii.

Cui va folosi această arenă de care nu se mai foloseşte Steaua?

Cui va folosi această bătălie a oratorilor surzi? Statului român?

Statului din care fac parte românii microbişti? Nici măcar celor care ţin cu alte echipe decît Steaua nu le foloseşte această cacofonie care dă în agonie. Cum va arăta derby-ul cu Dinamo de la anul? Va mai avea loc?

Din aliat de vitrină al lui Becali, Armata a ajuns gestionarul unei glorii virane. Din finanţator, Becali s-a convertit în furnizor de soluţii delirante. Vrea să boteze echipa Dacia, Tracia sau altceva care rimează cu preistoria cînd generalii umblau în piei de oaie. Schimbă numele şi mută echipa. Nu e prima tentativă a lui de acest fel. A mai avut planuri de deplasare la Buzău. De data asta, pare gata să-şi ducă proiectul la capătul lui bombastic şi onomastic. Dacă nu e bine la Piteşti, va muta Dacia direct pe Muntele Athos.

El o va muta, generalii o vor retrograda. Fanilor nu le rămîne decît să spere, pînă la fanatism, că statul sînt ei. Un stat în care Steaua nu se mută şi nici nu se închiriază. Un stat, o orînduire justă şi conformă cu realitatea, în care Steaua a strîns destulă forţă, în timp, încît să fie mai puternică decît filantropia. Şi va rezista asaltului concertat al binefăcătorilor ei, care n-au mîncat compromis şi nici discursul nu le miroase. Se calcă fără milă pe bombeuri, fiecare ştiind la perfecţie ce e drept, ce e bine şi ce nu se spune.