Răvăşitul selecţionerilor

O dată cu schimbarea de guvern, FRF are două probleme: un general care a garantat pentru Ponta şi un lider militant garantat de cabinetul Ponta

Iordănescu n-a semnat noul contract cu FRF. A explicat, în conferinţa de presă, că l-a „răvăşit” tragedia de la Colectiv. „Nici nu eram în stare să discut…”. Contractul expiră imediat după meciul cu Italia. Pînă atunci, selecţionerul se trage teatral de şireturi cu victimele veritabile. Nu-i de mirare că n-a făcut carieră de orator în Parlament! Nu ştie să amestece în vopsea şi un pic de realitate, pentru a răvăşi auditoriul.

Dincolo de tragedia pe care a găsit de cuviinţă s-o transforme în alibi, pe General l-a răscolit, de fapt, comedia cu demisia, jucată gros de prietenul lui, Gabriel Oprea. Demisia asta, nu motivul ei, moartea unui om, l-a debusolat pe Iordănescu. Evident, fostul vicepremier va avea mai puţin timp pentru table, din pricina audierilor la DNA. De aceea, Iordănescu trebuie să-şi caute alt sport, altă băncuţă.
Intuitivi ca de obicei, cînd e vorba de preferinţele guvernanţilor, federalii au bătut gongul că vor continua cu Iordănescu. Urmează să explice, la rîndul lor, după „amicalul” cu Italia, că erau răvăşiţi de încălzirea globală. Au acţionat în necunoştinţă de cauză. Nu bănuiau că pică Guvernul Ponta. Guvernul acela de care-i leagă atît de multe, inclusiv alegerile din FRF şi LPF. Dacă pleca doar „spatele” selecţionerului, nu era totul pierdut. „Burţile” din teritoriu rămîneau pline, deci fidele.

Aşa, FRF se vede nevoită să execute un furibund tîrîş pe coate, în căutare de pîrghii. Va fi ceva de văzut: cum se unduieşte şandramaua politico-fotbalistică, după cum suflă anticiclonul la Palatul Victoria.

Pe lîngă sprijin politic, fostul şef federal a avut şi instinct de conservare în funcţie. Mircea Sandu a priceput că trebuie să păstreze măcar o distanţă de faţadă, astfel încît să aibă spaţiu de manevră, la schimbările de guverne. S-a împrietenit preventiv cu toate culorile din spectrul politic. Succesorul său însă s-a afişat de atîtea ori alături de Ponta, Oprea, Dragnea şi de alţi stîlpi, încît mai avea puţin şi lipea Federaţia de coaliţie, ca timbrul de scrisoare.

Gino Iorgulescu are scuza că e amic cu Ponta. Mergeau împreună în vacanţe şi înainte de alegerile LPF. Însă Burleanu a pledat disident în campanie, a reclamat presiunile politice, telefoanele lui Oprea, simpatiile lui Ponta pentru Gică Popescu etc, etc. După alegeri, s-a obişnuit subit cu presiunea şi cu telefoanele. Ajunsese să-şi încheie speech-urile cu sloganul de campanie al lui Ponta, „Mîndri că sîntem români!”.

Într-un timp record, un an şi jumătate, cu discreţia unui cumpărător de fier vechi, Burleanu a izbutit să şteargă orice urmă din tactul de „padrino”, uitat prin colţuri la Casa Fotbalului. A năclăit toate proiectele federale cu veto-ul politic. Centrele de excelenţă sînt sprijinite financiar de primării. Pînă la anul, cînd vor fi alegeri locale.

Acum federalii trebuie să-şi asume stîngăcia cu care au virat precoce la stînga, de parcă n-a existat niciodată drumul drept. Un guvern de tehnocraţi reprezintă coşmarul unei organizaţii de birocraţi implementaţi politic. Iordănescu salvează cu bidineaua aparenţele străvezii, amînînd semnarea contractului. Aşa i se pare lui onorabil, să-şi camufleze dramoleta în drama altora. Normal ar fi fost să-şi dea demisia încă de acum o săptămînă, după ce a început să fie tratat Oprea de coloana oficială. Cît despre Burleanu, a urcat Federaţia, cu arme şi bagaje, pe puntea unui Titanic din carton şi limbă de lemn. Cine-ar fi crezut că nu pluteşte? A mers pe ideea de contrabandă că nu poţi mişca nimic în ţara asta, dacă nu există voinţă politică. Aşa o fi, dar voinţa aia trece, butoanele rămîn.