Jocurile lăcomiei

Credeam că ne distrăm în baruri sau pe stadioane, dar de fapt alţii se distrează mai tare, jucîndu-se de-a Dumnezeii cu vieţile noastre

Patronul clubului Expirat din Bucureşti s-a autodenunţat pe Facebook. Şi-a cerut scuze pentru că, din 2003 încoace, „a pus în pericol viaţa a mii de oameni”. Îşi închide localul: „De astăzi nu mai pot să-mi asum vieţi”. „O să trec să văd dacă am greşit cu ceva în declaraţia pe propria răspundere. Eu zic că nu. Nu a murit sau nu a păţit nimeni nimic grav în aceşti ani”, a adăugat el.

Se poate spune că el şi, mai ales, clienţii lui au avut noroc. Dar genul ăsta de noroc e atît de răspîndit la noi încît nu mai e vorba de norocul acela opus ghinionului. E vorba de un mod de viaţă. Ai noroc că scapi teafăr de fiecare dată cînd mergi în club. Ai noroc că a rezistat tribuna, că n-a venit prea multă lume la film, la concert, la teatru. Am fi cu adevărat o naţie de băftoşi, de cîştigători la ruleta rusească, dacă n-ar trebui să ne desemnăm prin vot primarii şi guvernanţii.

„Din păcate, statul e duşmanul de clasă al oricărui mic, mediu comerciant”, a comentat patronul „demisionar” în postarea lui. Corect, statul e mai prietenos cu marii antreprenori. Dar şpaga mică, şpaga medie şi şpaga mare au acelaşi efect: pun vieţi în pericol.

Locurile de distracţie, mall-urile, arenele sportive, cluburile şi barurile servesc drept scene pentru runde din „Jocurile Foamei”. Nu mai e distracţia noastră, e distracţia cîtorva iresponsabili care se joacă de-a Dumnezeii autorizaţiilor şi propriei răspunderi. Credem că ne trăim viaţa din plin, dar nu făceam decît să supravieţuim.

În septembrie 2014, primarul Sorin Opresc-Zece-la-Sută a încredinţat companiei UTI contractul de mentenanţă, întreţinere curentă şi administrare a Naţional Arena. La licitaţia deschisă s-a prezentat un singur concurent. Valoarea contractului este de 7,6 milioane de euro, pe durata a patru ani.

Pe 27 septembrie, în timpul unui meci, acoperişul stadionului a cedat sub rafalele de ploaie. Deşi plătiseră doar pentru fotbal, spectatorii s-au ales şi cu priveliştea unei cascade revărsate în tribune. Primăria a explicat că a fost vorba de un „fenomen meteo extrem”, noua denumire oficială a ploilor de toamnă. UTI a comunicat şi mai îndrăzneţ: nu e vina ei.

Dar, potrivit Curentul.info, UTI avea altă comunicare în 2011. Se lăuda că „a contribuit la acest proiect grandios în calitate de subcontractor” şi că s-a ocupat, printre altele, „de instalaţiile de drenaj a apei pluviale”. Cine ar fi crezut că plouă şi pe acoperiş?

Între timp, şi Oprescu, şi patronul UTI, Tiberiu Urdăreanu, au fost puşi sub urmărire penală pentru fapte de corupţie. Urdăreanu a mărturisit în faţa anchetatorilor că a dat şpagă primarului din Iaşi în schimbul unui contract de semaforizare. Asta înseamnă că ieşenii trebuie să fie foarte atenţi cînd trec strada. Şi că bucureştenii trebuie să poarte cască şi alte kit-uri de protecţie cînd merg la stadion.

Puţin probabil ca şi alţi patroni de companii mari, medii sau mici să fie copleşiţi de remuşcări şi să spună, ca patronul de la Expirat, „de astăzi nu mai pot să-mi asum vieţi”. Nici nu trebuie să mizăm pe asta. Şi ei, şi primarii se joacă de-a viaţa şi de-a moartea altora încît au început să se confunde cu rolul. Se cred de neatins. Focul nu-i arde, apa nu-i udă, frigul nu-i îngheaţă pe munte, gropile nu se cască sub roţile maşinilor de serviciu.

Pot juca la nesfîrşit aceste jocuri ale lăcomiei, acest Monopoly cu destine. Nu joacă pe pielea lor. Norocul nostru este că avem mereu de ales. Ori ne apucăm să facem treaba autorităţilor, să verificăm stadionul din temelii înainte de a intra la meci. Ori punem autorităţile să-şi facă treaba. Şi încă ceva. Data viitoare, la urne, să nu mai optăm pentru răul cel mai mic. Să nu mai optăm pentru răul de nici un fel.