Balada unui zar mic

Nu ne întrebăm ce a făcut Piţurcă pentru fotbal. Ne întrebăm ce a făcut fotbalul pentru Piţurcă. În afară de faptul că s-a inventat

Neconsolat după dispariţia în ceaţă a lăudătorilor săi, Victor Piţurcă a luat măsuri de redresare a situaţiei. Cu riscul de-a fi acuzat de favorizarea cantautorului, s-a apucat să-şi dedice serenade la fereastra dintre meciurile „naţionalei”. Un adevărat poet al ruinelor! Cu cît „tricolorii” joacă mai prost, cu atît îşi creşte cota la bursa zilelor de ieri.  „Acum ne bucurăm că am egalat în ultimul minut. Cînd am cîştigat cu 2-0 în Finlanda era supărare mare, că nu jucaserăm bine”, a comentat fostul selecţioner, pe un post TV.

Chiar aşa, iată că jocul slab de atunci al „naţionalei” a devenit şi mai slab, ca să vezi!, iar Piţurcă profită de ocazie să-şi facă dreptate cu Legea lui Murphy în mînă. „Gîndiţi-vă unde eram dacă nu cîştigam în Finlanda!”, ne îndeamnă. Nu ne gîndim, că oricum ne va spune el, după meciul cu Feroe. Dacă se lasă vreodată de compus balade, doine şi alte slow-uri în onoarea propriei statui, şi-ar putea lua o slujbă la rubrica meteo, să prezică trecutul probabil.

Tot binele de la „naţională” i se datorează lui. Pînă şi faptul că i s-a strigat „Demisia!” lui Iordănescu reprezintă o tradiţie inspirată de el, muzul artiştilor anonimi. De aceea nici „nu se miră deloc” de reacţia tribunelor, „e foarte urît, asta e mentalitatea noastră”. Piţurcă are o contribuţie inclusiv la erorile de arbitraj. Arbitrul scoţian nu ne-ar fi iertat de penalty dacă nu ne-ar fi dezavantajat, crede fostul selecţioner, în acel meci cu Olanda, pierdut cu 0-4, în preliminariile  CM 2014, „acum s-a revanşat!”.

Gîndiţi-vă unde eram dacă n-am fi pierdut acel meci la scor-fluviu! Unde eram dacă Piţurcă nu s-ar fi aflat pe banca „naţionalei” la barajul cu Grecia! Dar oare mai eram la baraj dacă nu pierdeam meciul cu Turcia de la Bucureşti, 0-2, dacă nu remizam în Ungaria, 2-2? Sau dacă nu încasam opt goluri în două meciuri de la Olanda? Iar dacă atunci a fost supărare mare, gîndiţi-vă unde eram dacă nu treceam de Andorra, „un adversar foarte greu de învins”, cum îl descria Piţurcă acum doi ani!

În preliminariile CE 2012, Piţurcă a preluat echipa pe final, cînd treaba era ca şi ratată. În ultimul meci, am remizat cu Albania, 1-1, în deplasare. Selecţionerul a cugetat astfel: „Să ne declarăm mulţumiţi, puteam să şi pierdem!”. Şi-a luat revanşa în faţa albanezilor abia în mai 2014, 1-0, în meci amical. „Important e că am cîştigat”, a declarat atunci Piţurcă. Corect. Puteam să şi remizăm. A adăugat că „naţionala” nu doar că şi-a luat revanşa, dar a comis „un salt calitativ bun, putem învinge orice echipă în momentul acesta!”. Parcă ţi se strînge inima şi se ofileşte ca o stafidă cînd te gîndeşti unde am fi fost dacă Piţurcă rămînea selecţioner, ce evoluţie fulminantă în salturi ar fi avut „naţionala”, ţop-ţop, spre măreţe culmi!

Uite şi o întrebare simplă: unde eram dacă Piţurcă nu stătea deloc pe banca „naţionalei”? Eram la cazinou, la masa de ruletă. „Îmi pare rău că nu s-au respectat munca naţionalei şi munca mea. Acesta e şi motivul pentru care am plecat”, zice fostul selecţioner. Unde eram acum în clasamentul grupei dacă Piţurcă n-ar fi avut o altă ofertă de respect, de la şeici? Tot pe-acolo. Indiferent de antrenor, lotul „tricolor” probează continuitate în mediocritate. Meritul incontestabil al lui Piţurcă e că s-a lăsat rugat să plece exact cît trebuie. A renunţat strategic exact cînd se afla pe valul de tsunami, la jumătatea preliminariilor. Unde era Napoleon dacă proceda la fel în campania din Rusia?!

Doar că Piţurcă n-ar fi făcut ca Iordănescu, după meciul cu Finlanda. Ar fi dezvăluit adevăratul lui obiectiv: calificarea la CM 2018. Iar în loc de scuze, le-ar fi făcut suporterilor un profil socio-moral tulburător: „Cei care mi-au cerut demisia sînt nişte beţivi şi nişte drogaţi!”. Apoi ar fi cerut înregistrări cu meciurile feroezilor, plus seria de filme cu haiduci, să nu rămînă în pană de bibliografie.