Farmecul vieţii, la ore infernale

Deşi a folosit Rapidul drept momeală, FRF tot n-a prins balena televiziunilor în balta Ligii a doua

Fanii FC Dorohoi nu pot vedea încă meciurile favoriţilor la TV. Şi asta, din două motive. Primul este că licitaţia pentru drepturile de televizare din Liga a doua s-a amînat pentru luna noiembrie, din lipsă de participanţi. Al doilea motiv este că FC Dorohoi nu are jucători, nici antrenor, are doar drepturi de imagine. Dar şi pe acestea le-a cedat către FRF. Putea să facă altfel? Conducerea Federaţiei a avertizat că nesupuşii vor fi programaţi la „ore infernale”, iar dorohoienii riscau să dispute meciuri şi fără jucători, şi fără spectatori, probabil undeva între miezul nopţii şi primul cîntat al cocoşilor.

Prin urmare, s-au conformat. Cei de la FC Rapid au cedat ultimii: „Avem deja două oferte de vînzare a drepturilor TV. Sîntem în insolvenţă şi alegerea altei soluţii mai puţin avantajoase poate să nu fie aprobată de administratorul judiciar”, a explicat patronul giuleştenilor. Pînă la urmă, „orele infernale” i-au convins şi pe rapidişti să se înscrie în „colectivă”. Meciurile din Liga a doua au început pe 29 august. Tot în două serii, deşi oficialii FRF au încercat să ajute un pic selecţia naturală, instituind pedepse veşnice pentru echipele care se desfiinţează în timpul sezonului. Argumentele astea de tip sperietoare funcţionează, se pare, dar nu asta e curios. E curios că 28 de cluburi cred pe nemestecate că merită bani de la televiziuni. Că televiziunile sînt atît de naive economic încît ar suporta costuri de producţie fără şansă de amortizare. Tocmai cluburile, care ştiu exact cîţi lei cheltuie, par convinse că valoarea lor de piaţă se dilată ca o iluzie optică, invers proporţional cu dimensiunile bugetului.

În noiembrie anul trecut, licitaţia pentru televizarea derby-urilor din eşalonul secund a înregistrat aceeaşi înghesuială în sală, ca la Christie’s, cînd se vînd bijuteriile lui Liz Taylor. FRF a contestat atunci licitaţia însăşi, a găsit un artificiu prin care să se ocupe ea de tot, dar a obţinut acelaşi rezultat. Nici o surpriză. Din partea televiziunilor, nu s-a schimbat nimic. Nu şi-au modificat structura, din societăţi comerciale în societăţi de binefacere a fotbalului. Nu s-a schimbat nimic nici în condiţiile de licenţiere pentru Liga a doua. Stadioanele nu sînt obligate să aibă nocturnă, cameră de lucru pentru presă şi studiouri TV. Nici instalaţii de încălzire a gazonului, nici locuri acoperite, asta, fireşte, pentru a păstra tenta de reality-show a meciurilor din anotimpul mocirlos.

Fiind o competiţie care strînge în medie 15.000 de spectatori pe etapă, Liga a doua nu va sări pe TV la audienţe de SuperBowl. Cu excepţia Rapidului şi a „U” Cluj, publicul-ţintă al meciurilor are anvergură locală. Prin urmare, dacă există televiziuni pentru care rentează transmiterea de meciuri din Liga a doua, acestea sînt televiziunile locale. Care ar fi putut negocia vînzarea drepturilor în stil capitalist cu echipele din zona lor, dacă nu venea marea colectivizare. Aşa, fanii Dorohoiului desfiinţat s-au trezit în aceeaşi oală infernală cu fanii Rapidului retrogradat. În loc să scoată un ban concret pentru zile insolvente, giuleştenii au servit drept momeală costelivă pentru Moby Dick.

E drept, FRF vrea binele Ligii a doua, binele HD, în format 16 / 9. Binele general. Sacrifică binele individual al cluburilor pentru un scop, pentru un plan cincinal: să epuizeze stocul de cremă de ghete, vînzîndu-l la pachet cu farmecul vieţii şi şepcile roşii. Nu e un model de afacere, e un model cu picioare de lut. Din fericire, Federaţia ţine morţiş să vîndă drepturile TV pe trei ani, aşa că licitaţia mai poate fi amînată de încă două, trei, patru ori. Iar jumătatea de sezon nejucată va putea fi dată gratis, la ofertă.