Privatul fără de arginți și bisericuțele statului

În compensaţie la pierderea palmaresului pînă în 2003, finanţatorul Stelei suplimentează cazierul clubului cu şase ani şi şapte luni

Becali a anunţat că vrea să lase echipa pe mîinile lui Mihai Stoica şi Gică Popescu. „Ei doi vor face totul la echipă. Se ocupă de jucători şi de transferuri”. Neapărat şi de transferuri, de vreme ce l-au asigurat pe Becali că „nu vor bani”. Orice problemă ar avea Steaua, finanţatorul ei o rezolvă, ca de obicei, cu o soluţie pe bază de simboluri. Avînd în lojă trei condamnaţi pentru fapte de corupţie legate de fotbal, problema identităţii clubului nu va mai fi o problemă. Suporterii vor fi edificaţi. Sponsorii, la fel. Cine să simtă lipsa emblemei cînd echipa va dispune de atîtea personaje care de care mai emblematice?

Pînă la ispăşirea clauzelor de reziliere ale lui Popescu şi Stoica (în total, şase ani şi şapte luni, fără să socotim proza de celulă), conflictul cu Armata avansează din blocaj în blocaj. Nu e un conflict propriu-zis, e o negociere în cremene. De o parte, se află comerciantul incapabil să jongleze cu abstracţiuni: „Sigla face cît produce ea. A produs 1.000 într-un an? N-a produs. Atunci, la revedere!”. De cealaltă parte, se află engrosiştii de idealuri din MApN. Ei lucrează cu generalităţi, nu fac compromisuri en-detail. „Ce ar trebui să facă instituţiile statului, în general, să lase privaţii mai «descurcăreţi» să acapareze bunurile acestora?”, se întreba juristul CSA Steaua, Florin-Costel Talpan. Şi continuă şarja: „Poate că ar trebui să ne vindem ţara cu totul, potrivit acestor opinii, ba chiar să o dăm gratis, de ce să ne mai încurcăm în proceduri?”. Aceste mici fragmente alese de lirism cazon reprezintă cam toată strategia Armatei în raport cu fotbalul.

Chiar şi cu o hotărîre judecătorească în raniţă, oficialii CSA se simt ameninţaţi. Locotenet-colonelul Talpan preţuieşte atît de mult statul roman, încît îl pune mai presus decît Armata şi ierarhiile ei. În pamfletul de pe site-ul oficial, nu uită să-l mai atace o dată, bărbăteşte, de la obraz, cu un cuţit în spate, pe şeful şi superiorul lui, colonelul George Boroi. „Atrag atenţia că pasivitatea şi dezinteresul comandantului CSA, George Boroi, de a nu lua măsurile pe care le-am propus…”. În filmele americane, Cicero de la CSA l-ar juca pe militarul panicos care ţine morţiş ca preşedintele să apese butonul roşu.
Iată că polemica dintre Becali – Armată nu bate pasul pe loc. A trecut de faza demonizării adversarului, acum e în faza de război religios, de ceartă între diverse bisericuţe. Becali sabotează ce-a mai rămas din imaginea propriei echipe şi nu se-ndură să dea „nici 6 euro pe lună” pentru siglă. Oficialii CSA se răfuiesc între ei şi pretind ca oficialii Stelei să se conformeze acestei „luări ferme de poziţie”. Boroi alungă ceaţa vînturînd o perdea de fum: „Echipa care a luat Cupa Campionilor se află în pauză competiţională. Pentru că nu avem echipă! Dar lucrurile se vor schimba de la anul!”. Păcat că nu e politician! Aveam şi noi parte de o explicaţie logică pentru miile de kilometri de autostradă. Erau pe cînd nu se vedeau. Apoi pauză.

Anul viitor, aşadar. Anul ăsta, Armata deţine forma, iar Becali administrează fondul. Se întrevede totuşi o metodă de reconciliere a celor două părţi: sigla, palmaresul şi stadionul, proprietăţi ale statului, să treacă de la Armată la Justiţie. Cu Dosarul Valiza şi Dosarul Transferurilor în tribunele ţinînd de tribunal, cel puţin am avea parte de un război care se şi încheie, la un moment dat.