Necunoscuta Halep
Cu fiecare meci al Simonei, devine tot mai clar: abia începem să aflăm cine este ea şi ce poate

Kristina Mladenovic, învinsa Simonei Halep din turul doi de la Cincinnati, a venit de nicăieri, ca mai toate cometele aspirante la gloria şi cecurile WTA. Franţuzoaica de origine sîrbă are 22 de ani. Anul trecut, cînd încă nu sărise în top 100, o elimina în două seturi pe Na Li, numărul doi mondial şi dragon al circuitului feminin. Anul acesta, după dese schimbări de antrenor, pînă l-a nimerit pe cel cîştigător, Mladenovic a revenit pe poziţia 40 în clasamentul WTA. S-a declarat „decepţionată” că n-a izbutit s-o învingă pe româncă. „Am dat cu adevărat totul!”, a spus ea, citată de „LEquipe”. Şi Halep a spus la fel. Că a dat totul. Dar totul nu mai e de-ajuns în tenisul-uzină de azi. Dai totul pe teren, totul la antrenamente, totul pentru fani, cîte ceva pentru sponsori, pentru tendoane, pentru moral. Toate astea, într-o carieră cu timp de ardere din ce în ce mai scurt.
Cînd două jucătoare au dat totul, într-un meci de două ore şi 52 minute, te întrebi ce anume a decis învingătoarea? Detaliile, desigur. O amuletă, un gest. Un fluture care bate din aripi pe fileu. De pildă, Mladenovic a aruncat cu mingea în arbitru, iar Halep a dat cu racheta de pămînt, „sper să nu se mai repete, dar cred că m-a ajutat”. Loviturile astea sau altceva din jurul cîmpului de bătălie au hotărît meciul.
„Mi-a lipsit puţin să cîştig”, a spus Mladenovic. La anul, pe vremea asta, în ritmul ăsta, franco-sîrboaica va tropăi unde şi-a propus să ajungă, în Top 20. Nu mai există jucătoare mici. Doar jucătoare cu un an de turnee în minus. Şi atunci, te întrebi cum de Simona a rezistat atîtea luni acolo, pe podium? Ce resort scoate o jucătoare mare din plutonul de jucătoare mari?
Ar trebui să fie un mecanism simplu, dar scapă mereu înţelegerii. De unde fascinaţia. Cînd şi-a început ascensiunea, Halep avea parte predominant de laude. După finala de la Roland Garros, din 2014, au apărut şi criticile. Scepticii şi entuziaştii şi-au amestecat profeţiile, în răsăritul noii stele. E şi acesta un privilegiu al sportivilor de valoare, să fie criticaţi. Numai de mediocri nu se îndoieşte nimeni. Treptat, tot mai mulţi au descoperit că le vine mănuşă psihologia campionului, s-au apucat de „citit” şi interpretat profilul lui Halep ca din carte. Îi înşiră punctele slabe şi punctele tari ca mărgelele pe aţa de silicon. Socotesc, trag linie şi obţin o concluzie care se împrăştie în ceaţă la următorul meci.
În realitate, singurele care au, cît de cît, o idee despre „fenomenul Halep” sînt adversarele ei. Ca s-o „citeşti” pe Halep trebuie să te afli obligatoriu de cealaltă parte a fileului. Cu toate antenele în alertă, cu reflexele acordate la lovitura adversarului. Mladenovic, de exemplu, ştie acum mult mai multe despre Simona Halep decît oricare privitor sau comentator de pe margine al meciului de la Cincinnati. E o ştiinţă cucerită, ca toate lucrurile preţioase, prin luptă. La polul opus Kristinei, o găsim pe Samantha. Samantha Smith, fostă jucătoare de Top 400, acum expert la o televiziune britanică. „Halep e o actriţă foarte proastă!”, a reflectat ea, cu glas tare, cînd românca protesta în faţa arbitrului, la meciul cu Mladenovic. Mda, actriţă proastă. Măcar nu mimează tenisul.
Păreri din astea scrîşnind de originalitate despre Halep vor continua să işte cercuri în apele oglinzii. Nu numai că tenisul a devenit un sport mai solicitant ca oricînd, dar, odată ajunşi în vîrf, jucătorii se trezesc că respiră un aer plin de voci. Mare parte din concentrarea lor se cheltuie, probabil, pe încercarea de a descîlci din vacarm propria lor voce, aceea care le spune franc: „Acum e momentul să dai cu racheta de pămînt!”.
Care e secretul lui Halep? După meci, Mladenovic încă răsucea, ca specialiştii NASA un ciob de meteorit, „puţinul” care a lipsit pentru a o învinge pe româncă. Atît de „puţin” încît seamănă cu hazardul. Tocmai pentru că e „puţin” pare la îndemînă, numărabil, explicabil. „Ea e mai obişnuită cu astfel de meciuri decît mine”. Pînă la urmă, a spus-o. Unii se obişnuiesc sus.