Mare trecut, mare viitor, „new” prezent

Deși Negoiță susține că i-a oferit "aproape tot ce-a vrut", Rednic a constatat că-i lipsește esențialul: bugetul de transferuri

„Dinamo nu mai poate să accepte umilințe de genul ăsta”, a decretat Rednic după 0-2 cu Astra. Nu atît scorul a declanșat accesul retoric al antrenorului, cît clasarea pe locul 7, cea mai slabă în 43 de ani. După aceste abstracțiuni înalte, „Dinamo”, „proiect serios”, „performanță”, muncă”, Rednic l-a luat de braț pe președintele Dinu Gheorghe și au mers în audiență la patron, pentru a cere clauza națiunii celei mai favorizate și, eventual, un buget de transferuri.

Patronul, desigur, va para diplomatic asaltul. El sprijină din toti porii intrarea Romaniei în Schengen peste 20-50 de ani, precum și pregătirile lui Rednic pentru Champions League. Apoi va insera în conversație argumentul evidenței: locul 7 înseamnă mai puțini bani din drepturile TV, deci mai puțini bani pentru transferuri. Vestea bună pentru Dinamo și, mai ales, pentru Ionut Negoiță este că primăriile ar putea avea voie, dacă se schimbă Legea Sportului, să finanțeze proiecte serioase, precum cel al lui Rednic. Prin urmare, data viitoare cînd le mai vine vreo idee năstrușnică de buget, antrenorul și preşedintele „cîinilor” trebuie să-l abordeze pe Negoiță cel potrivit, primarul de sector.

Între timp, Rednic va profita de orice ocazie să-i cutremure preventiv pe fotbalişti, amintindu-le trecutul glorios. Poate că tocmai asta-i problema la Dinamo. Trecutul e folosit drept bîtă pe spinarea de măgar a prezentului. „Ar trebui să le fie rușine să intre în vestiarul lui Dinamo!”, crede Rednic despre jucătorii lui. E ca şi cum i-ai compara pe jandarmii de la stadion cu frații Buzești. „Păi, ăia se luptau cu otomanii si voi vă luptați cu niste elemente turbulente! Rușine să vă fie! Marş la război!”.

FC Botoșani, de exemplu, n-are presiunea asta. La fiecare pas greșit, jucătorii nu sînt mustrați cu istoria clubului, în versiune cartonată, cu prefața semnată de Leo Grozavu, doctor în morală.

Locul 7 în clasament, într-un sezon de insolvență (prima insolvenţă din istoria clubului), nu e trist decît dacă-l compari cu titlurile de pe vremea lui Rednic fotbalistul. Dacă-l compari cu ultimii ani, de „New Dinamo”, locul ăsta reprezintă consecința previzibilă a managementului meschin, dar demagogic din Groapă. „Nu e de vină domnul Negoiță. Sînt de vină cei care au făcut transferuri”, s-a exprimat prudent Rednic.

Domnul Negoiță nu e de vină pentru nimic. El are doar merite. Chiar și insolvenţa este, în parte, meritul lui. Nu trebuie uitat rolul determinant pe care l-au avut foștii acționari în istoria recentă a finanțelor clubului.

Spre deosebire de Rednic, noul majoritar de la Dinamo nu vorbește decît despre viitor, despre „proiectul care va urma”. E ca un tic verbal. „Urmează o perioadă în care ne dorim performanță, o creștere rapidă”. El va investi, va munci, va gîndi, va schimba doar „în următoarele sezoane”. Acum, pe loc, nici nu se pune problema.

Rednic şi Dinu Gheorghe lucrează pe banii clientului, nu cu marfa clientului, cum le sugerează Negoița. „Avem un buget, dar să fim realiști!”. Rednic e nemulțumit de jucătorii actuali, vrea un lot de Nunweilleri sau ceva pe-aproape. Negoiță e nemulțumit că jucătorii sînt actuali, nu virtuali, dintr-un viitor roz şi îndepărtat. Proastă sincronizare, așadar, între finanțator și „new” tandemul antrenor-președinte. E doar o chestiune de timp pînă cînd Dinamo va decădea din măreția care-l inhibă pe Durimel și va îngroșa rîndul cluburilor nerecunoscătoare. Iar Rednic va pleca neînțeles ca un pilot de F1 angajat, dintr-o regretabilă eroare de comunicare, să dea ture cu un tractor.