Fumigene VIP
Noul preşedinte dinamovist deplînge faptul că s-a irosit bunătate de petardă pe spinarea mult prea sensibilului Arlauskis
Dinu Gheorghe a venit la Dinamo „cu o dorinţă extraordinară de a realiza ceva”. La cîteva zile de la acest discurs, acel „ceva” începe să se lămurească.
„Asta este Steaua”, a comentat preşedintele lui Dinamo reacţia de derută a jucătorilor lui Gâlcă, după ce Arlauskis a fost lovit de o petardă, la derby. Ăsta este genul de comentariu pe care-l inspiră statul la sectorul VIP, unde nu rişti să fii plesnit decît de vreun dop de şampanie. Din fotoliu, situaţia din teren se vede altfel, chiar şi situaţia din tribune se vede altfel. „Suporterii şi-au făcut şi ei numărul, au fost admirabili în restul timpului”. Aşa i s-a părut preşedintelui lui Dinamo. Că doar n-are Spider Cam, să deosebească suporterii de huligani, care oricum sînt puţini, cantitate neglijabilă, ca declanşatorul din bombă. Aşa că merge să-i amesteci pe huligani în mulţime şi să te feliciţi pentru că ai o viziune de ansamblu. Pentru că sesizezi esenţa dincolo de aparenţe şi pui semnul „egal” între huligani şi suporteri, deşi doar unii dintre ei „îşi fac numărul” de pirotehnie cu confirmare de primire.
„Asta e Steaua, nu ştiţi că s-a mai întîmplat şi cu alte ocazii? Astăzi, Lovin a fost Arlauskis”. Mîine, Arlauskis va fi oricare dintre jucătorii de fotbal din Liga 1. Foarte bine! Se vor alege plîngăcioşii de bărbaţi. Iar la sfîrşit va rămîne pe teren numai unul, cu tulumba. Cine aleargă spre vestiar, pentru a nu fi luat la ţintă de petarde, va fi ajuns din urmă de rîsul huliganilor. Ha, ha, ha. Ca la „Seinfeld”. Sau „Hi, hi, hi”, ca Muttley, cîinele cel răutăcios al aviatorului. Mai bine rişti o comoţie decît să te faci de rîsul galeriei! Decît să te pecetluiască Dinu Gheorghe cu eticheta de fotbalist care se sperie şi de umbra unei flegme!
În „dorinţa lui extraordinară” de a realiza ceva, noul preşedinte dinamovist rescrie istoria cu bidineaua. Cazul Bricheta n-are la bază un incident violent, nu. Este o povestioară moralizatoare despre cît de fricoşi sînt steliştii. Dovadă stă faptul că „s-a întîmplat şi cu alte ocazii”. S-a întîmplat la Petrolul – Steaua, din 2011, cînd Galamaz a fost lovit de un pumn lansat din tribune cu tot cu posesorul lui. S-a întîmplat la Rapid – Steaua din 2013, cînd Chiricheş a fost lovit în cap de o brichetă, deşi nu ceruse un foc de la peluze.
De fiecare dată, din simpatie pentru laşi, pesemne, comisiile federale au sancţionat clubul organizator. Dar, dacă Dinu Gheorghe nu se opreşte cu realizările aici, va cere în scurt timp schimbarea regulamentului. Să fie pedepsit Galamaz, „onorată instanţă, faţa lui cerea pumni”. Să fie pedepsit Arlauskis, „onorată instanţă, se aşezase provocator în poartă, e clar că asta urmărea”. Să fie pedepsiţi fotbaliştii şi arbitrii loviţi de huligani, „onorată instanţă, dacă n-ar fi consimţit, nu le ieşeau cucuie”.
Cu astfel de argumente, Dinu Gheorghe ar avea un succes fulminant ca avocat. Ca preşedinte de club, are succes doar printre artificierii din galerie. Încă două, trei ieşiri studiate ca asta, şi huliganii o să-i ciugulească smoala şi motorina din palmă. „Ocaziile” vor continua să se înfiinţeze. Cine să le oprească? Cînd arde stadionul, Dinu Gheorghe nu sparge geamul hidrantului, nu cheamă pompierii. Se bucură de spectacol. „Ăsta e stadionul, nu ştiţi că s-a mai întîmplat să ia foc şi în alte ocazii? De data asta, plasticul a fost lemnul”.
Numai de la sectorul VIP, poţi să predici despre curaj în linia întîi. Dincolo de zona de confort complice, situaţia din teren şi situaţia din tribune nu sînt ameninţate de eroism, ci de huliganism. Asta nu e Steaua (sau FCSB), nici Dinamo, asta e organizare neglijentă. Asta e lipsă de respect pentru plătitorii de bilet care nu-şi pitesc pocnitori în pantofi şi petarde în fular. Se înţelege, securitatea la meciuri e o problemă sub demnitatea unui preşedinte de club. Dar cineva trebuie să şi-o asume, o dată şi-odată. Nu Dinu Gheorghe. El se ocupă doar de fitilele extraordinare. Atît.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele