Partea lui de consolare
Deşi CSMS Iaşi nu străluceşte în Liga 1, primarul Nichita a recuperat pierderile de imagine făcîndu-se şef de serviciu secret !

Dintr-o dată, obiceiul primarului Gheorghe Nichita demitea antrenori de la CSMS Iaşi pare un demers responsabil, pe linie administrativă. Un semn de grijă pentru banii publici. Faptul că Nichita le-a adus ieşenilor un star consumat ca Wesley, pe sute de mii de euro, iarăşi, nu mai sună atît de extravagant. Edilul nu s-a mulţumit să se joace doar de-a patronul de club. Cea mai caldă anchetă DNA ni-l prezintă drept şef de serviciu secret particular.
Conform comunicatului procurorilor, primarul Iaşiului transformase Poliţia locală în Poliţia lui personală. În loc să spioneze beţivii singuratici, hoţii de buzunare, cîini vagabonzi din Copou, distribuitorii de ştevie, poliţiştii ieşeni filau diverse persoane, la ordinul lui Nichita. Acum devine clar de ce era imperios necesar ca teii să fie înlocuiţi cu salcîmi pitici. Operaţiunile de pîndă trebuiau să se desfăşoare în conţii optime, la nivelul boscheţilor. Bine că n-a tăiat şi semnele de circulaţie!
Cercetările se află în faza de percheziţii şi audieri, dar deja omul a urcat cu nişte trepte în ochii noştri, nu-i aşa? E Nichita. Gheorghe Nichita. Din „Partea lui de consolare”. Ziceai că nu-l animă decît flora spontană şi lupta pentru menţinerea în Liga 1. Cînd colo, îl preocupau chestiuni geopolitice de proximitate. O să ne mirăm o vreme, apoi o să ne treacă. O să ne mirăm că CSMS n-a ajuns campioană, deşi clocea performanţa pe un munte de informaţii.
Din locuinţa şefului adjunct lul Poliţiei Iaşi au fost confiscate ţigări cu marijuana. Asta-i aşa, pentru culoare locală. Pe parcursul anchetei, vom fi puşi la curent şi cu alte deprinderi de muncă şi de viaţă ale cartelului de paparazzi cu trese. Nichita nu e genul de demnitar care să dea socoteală celor care l-au votat şi care îl plătesc. De cîte ori era întrebat cît cheltuie Primăria cu echipa de fotbal, răspundea că nu ştie. Şi adăuga că nu-i dă voie lui Prunea să răspundă. Că doar informaţia înseamnă putere! Acum vom afla, fără voia lui, cîte deconturi au fumat poliţiştii cu activităţile extracurriculare pe lîngă plopii fără soţ.
„Nici la Manchester United sau Barcelona nu se ştie exact fiecare jucător pe cît joacă!”, observa edilul, vara trecută, la prezentarea oficială a CSMS. Are dreptate, dar, dacă nu se ştie, nu înseamnă că nu se poate afla. Înseamnă doar că primarii din Manchester sau Barcelona colaborează numai cu poliţişti sub acoperire de poliţişti.
„Tot ceea ce costă bani e costistitor. Pe foarte mulţi, cînd începem un proiect important la Iaşi, îi interesează cheltuielile!”, se amăra cu glas tare Nichita, exasperat de curiozităţile presei. De aceea, cînd a început proiectul „Ochiul, jointul şi timpanul”, n-a răsuflat nimic către contribuabili. A lucrat discret, să nu-l afle nici scrumierele, nici ficuşii moşteniţi de la predecesorul Simirad.
Probabil nici n-a fost nevoie de presiuni pe scară ierarhică sau de ameninţări cu tăiatul bonurilor de masă. Poliţiştii s-au conformat şi s-au lăsat deturnaţi din patrulare. Nichita le-a oferit şansa de a-şi împlini toate fanteziile profesionale. Că de plătit, i-a plătit tot statul. Ca şi pe fotbalişti. Că doar de-aceea există statul. Să finanţeze republicile lui Nichita, lui Mazăre, lui Gheorghe Ştefan, lui Stavarache.
Era de aşteptat ca baronii să-şi extindă influenţa de la sport la restul domeniilor. Întîi timid, apoi tot mai în forţă, au „umflat” instituţiile publice una cît una. După ce ne vom lămuri cum funcţiona Intelligence-ul lui Nichita, aşteptăm cu interes deconspirarea misterului de la CSMS. Cît s-a cheltuit cu fotbalul ieşean, „ca la Manchester sau Barcelona”? Dacă nici primarul nu ştie, deşi spionii lui au bulan, înseamnă că la mijloc e o mare, mare enigmă. Să vină detectivii!