Aşa se vînd crochetele!

Dacă se mai comportă civilizat, Alexandra Dulgheru n-are şanse să fie plătită pentru a decongela adevăruri în sos de prune

„Nu cred în ideea de a-i ura succes adversarei mele înainte de meci!”, a explicat Eugenie Bouchard refuzul de a da mîna cu Alexandra Dulgheru, înaintea duelului din Fed Cup. Aşa accese de originalitate întîlnim mai des la box, în faza cîntarului oficial. Pugiliştii urlă, ridică pumnii şi dau alte semne evidente că nu cred nici ei în ideea de a-i ura succes oponentului. De fapt, joacă o mică scenetă de marketing, menită să stîrnească interesul publicului faţă de meci.

Să ne îndoim, aşadar, de tot ceea ce se întîmplă în jurul circurilor moderne. Nimic nu e ceea ce pare a fi. Bouchard pozează în nonconformistă, în rebelă care sfidează convenţiile ipocrite ale sportului modern. Insultă omul din faţa ei în numele unei idei. E gata să ardă pe rugul opiniei publice pentru credinţa ei. Ea nu crede că trebuie să-i ureze succes adversarei înaintea meciului. Nu crede că trebuie să-i strîngă mîna. Crede probabil că trebuie să-i rupă mîna şi să-i dea un cap în gură, urîndu-i tot felul de lucruri neplăcute. Dar nu poate s-o spună, din consideraţie pentru fanii uşor impresionabili. Presa canadiană a criticat-o pe Bouchard pentru că „şi-a luat în serios adversara”. Da, trebuia s-o descurajeze pe Alexandra, s-o demoralizeze comportîndu-se normal, ca o persoană decentă, nu ca un personaj de revistă lucioasă.

Ideea de sportivitate care-i displace starletei canadiene face parte dintr- un cod al „prefăcătoriilor” din sportul-industrie. Dacă Eugenie Bouchard nu suportă decît spontaneitatea debordantă şi adevărurile nefardate, ar trebui să reacţioneze la fel de cîte ori industria tenisului profesionist o obligă la zîmbete, piruete şi alte politeţuri în care nu crede.

Pînă acum, numărul 7 mondial n-are la activ decît două-trei obrăznicii, prin urmare aprobă plenar majoritatea ipocriziilor din circuit. Zburdă în tot felul de costumaţii ridicole şi recită drăgălaş texte de-o sinceritate tulburătoare, pentru a-şi propovădui credinţa într-un produs sau altul. Crede în ideea că rachetele marca Ţ sînt cele mai bune din lume şi că echipamentul sportiv X n-are egal pe planetă. Crede în ideea că suplimentele alimentare Y sînt cele mai utile pentru sportivii de performanţă. Crede în ideea că crochetele Z din piept de pui, fără gluten, în sos de prune, sînt cele mai potrivite pentru alimentaţia unui campion. Într-un clip, Bouchard prepară la microunde o tavă cu nutrientul-minune şi, concentrîndu-şi yoghinic toată charisma, taie nişte castraveţi. Ce-ar fi convingerile personale fără garnitură? Apoi zîna fileului joacă tenis şi din zîmbetul ei cît ecranul ne putem imagina ce efect au avut crochetele decongelate.

Bouchard crede în aceste idei cît durează contractul de publicitate. Apoi adoptă alte rezoluţii de unică folosinţă. Într-un interviu pentru „Globe and Mail”, impresarul sportivei canadiene susţine că „Bouchard ar putea deveni mai vandabilă decît Şarapova”. Iar pentru a-şi exploata la adevărata valoare potenţialul, trebuie să atragă constant atenţia asupra ei. Să iasă în evidenţă. „A captat deja inimile şi portofelele canadienilor!”, observa publicaţia citată.

Dacă tot şi-a jertfit timpul care înseamnă bani pentru meciul de Fed Cup, Bouchard a recuperat pierderea mutînd reflectoarele spre propriile aspiraţii idealiste. S-a dat în spectacol refuzînd să dea mîna cu Alexandra: „N-am nimic cu ea, dar nu cred în ideea etc, etc”. N-are nimic personal cu ea, are ceva comercial. Canadianca beneficiază de circumstanţa atenuantă că astfel de profiluri se caută pe piaţă: sportivi care să joace şi tenis, şi teatru.

„A fost puţin ciudat”, a comentat scena jucătoarea noastră. Alexandra stătea aşa, cu mîna în aer. Eugenie, nimic! Lemn de arţar! Păi, cum, cu mîna goală? Se aşteaptă să-i ureze succes gratis? Cu cine o confundă? Dacă mîna îi întindea o propunere de afaceri, ceva, Bouchard ar fi luat în calcul ideea plictisitoare, deci nerentabilă, de a se converti la bun-simţ.