Spiritul SRL-ului suflet pe teren nu se face

Superstiţie sau fiţă? Jucătorii lui Stoican cred că publicul este nu al 12-lea, ci al 13-lea jucător al lui Dinamo

Deşi va ieşi din insolvenţă pe 29 aprilie, Dinamo se află departe de a depăşi falimentul spiritului de echipă, cu care se confruntă de cîţiva ani. Starea asta, care-i exasperează pe suporteri, a început dinaintea erei Negoiţă. Dacă nu ar fi intrat la apă, în vremurile de bişniţă sălbatică, echipa n-ar fi încăput în buzunarele primului lup ieşit la drumul mare al speculei.

Noua conducere dinamovistă a venit la club, a constatat „jaful” şi a refuzat să-l achite. A ales să declare insolvenţa, să treacă povara doar pe umerii echipei. Din totalul datoriilor de 17,5 milioane de euro, clubul a plătit doar 800.000 de euro. Acesta e preţul încurajator al ieşirii din insolvenţă. A venit rîndul creditorilor clubului să se declare „jefuiţi” de 16,7 milioane de euro. Din cele 5,4 milioane de euro datorate statului, Negoiţă va da doar 323.000 de euro, conform unui plan de reorganizare elaborat cu bagheta magică.

Pentru echipă, insolvenţa a însemnat o dezorganizare lentă şi o lipsă completă de planuri. Pe lîngă interdicţia în Europa, Dinamo n-are voie să transfere decît jucători liberi de contract. Fotbaliştii care n-au plecat spre zări prospere par să fi rămas cu intenţia gratuită de a-i face să plece pe antrenori. Iar antrenorii sînt realişti, nu au mari aşteptări de la lotul de promoţii şi reduceri. Se mulţumesc cu orice rezultat. Stoican pîndeşte orizontul, pînă începe să vadă nuanţe de roz pal: „O să vină şi victoria, eu cred în aceşti băieţi”, a spus tehnicianul după meciul cu Botoşani. Şi-a argumentat optimismul: „Întîlnim la Iaşi un adversar nu prea de temut!”. Dacă asta nu e încredere în propriile forţe, atunci e pesimism involuntar.

Singurii care îşi mai aduc aminte de spiritul dinamovist, singurii care au aşteptări nerealiste de la trupa lui Stoican sînt suporterii. Nu-i de mirare că, în ciuda a ceea ce se vede pe teren, nu mingea, ci galeria a devenit principala problemă a lui Dinamo. Antrenorul i-a anunţat că nu are de gînd „să clacheze” pentru că i se cere demisia din tribune. Bravo lui, deşi puţină nebunie n-ar strica. Mijlocaşul Bogdan „Sociologul” Gavrilă a formulat teoria minorităţii zgomotoase: presiunea exercitată de fani creşte invers proporţional cu numărul lor: „Suporterii au, pe de o parte, dreptate. Dar nu vin la meciuri, iar cei puţini care vin pun mare presiune pe noi”. Nici Arhimede n-ar fi spus-o mai bine! Să joci pe un stadion gol reprezintă culmea stresului pentru un fotbalist. Nu-ţi dai seama dacă publicul te fluieră sau te aplaudă, pentru că nu se aude nimic!

Gavrilă a mai lansat o ipoteză îndrăzneaţă: al 12-lea jucător este, de fapt, al 13-lea. „Practic, nu jucăm noi în 12 oameni, ci adversarii noştri”, crede micul Newton adus de la Oţelul, fără măr, pentru că merele costă. Încă două-trei descoperiri din astea şi Gavrilă se poate lăsa de fotbal pentru o altă activitate, care nu se desfăşoară în prezenţa publicului.

Faptul că galeria lui Dinamo încă reacţionează, încă vine la antrenamente, să-i certe pe jucători, reprezintă un semn de viaţă normală. După „jaful” de tip vechi, după „jaful” de tip nou, numit insolvenţă, fanii puteau foarte bine să se demobilizeze. Să întoarcă spatele a lehamite. Pentru cei care-şi aduc aminte ce spirit avea echipa „cîinilor”, cine a purtat tricoul lui Gavrilă, cine a stat pe banca unde se fortifică psihic Stoican, Dinamo trebuie să fie greu de privit acum.

Într-un fel, ar fi fost mai puţin dureros pentru galerie dacă echipa şi-ar fi pierdut culorile, palmaresul, dacă şi-ar fi schimbat numele în FC NGŢ SRL. Dar, de vreme ce încă se numeşte Dinamo, ocupanţii birourilor şi ai vestiarului trebuie să se împace cu situaţia. Să suporte bărbăteşte întreaga presiune a acestui nume. Măcar atît. Că de spirit se face rost mai greu, oricît de buni negociatori ar fi şefii clubului. E netransferabil.