Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Petrolul finanţat din apa de ploaie

Mirarea nu e că Primăria Ploieşti a dat bani la fotbal. Mirarea e că a făcut rost de bani, avînd rate la bănci de 9 milioane de euro pe an, pînă în 2029.

Punînd cap la cap informaţiile făcute publice […]

marți, 3 martie 2015, 8:01

Mirarea nu e că Primăria Ploieşti a dat bani la fotbal. Mirarea e că a făcut rost de bani, avînd rate la bănci de 9 milioane de euro pe an, pînă în 2029.

Punînd cap la cap informaţiile făcute publice în urma anchetelor, obţinem schema completă. Fotbalul pare a fi doar un paravan, iar primăriile – doar nişte intermediari în cadrul unor obscure circuite financiare. Ultima pe listă, Primăria Ploieşti, a adăugat partea ei de puzzle: cercetările DNA au constatat „o structură atipică a contractelor”.

Primarul Iulian Bădescu, arestat preventiv şi pus sub urmărire penală, susţine că „a finanţat performanţa, nu echipa”. Spune şi că acuzaţiile formulate la adresa lui, trafic de influenţă, abuz în serviciu şi luare de mită, sînt „o aberaţie”. A sugerat că ar putea fi vorba de un denunţ al patronului de la FC Petrolul, Daniel Capră. Acesta, la rîndul lui arestat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, ar fi fost „a fost presat sau sfătuit din arest să dea o declaraţie contra mea”.

De unde atîta panică? Aşa cum alesul prin vot direct a finanţat performanţa, nu echipa, Capră o fi declarat şi el că a finanţat Primăria, nu primarul.

Bugetul local, doar performanţe pe minus
Istoria bonusului pentru Cupă şi locul trei în campionat începe în decembrie 2012. Printr-o hotărîre de Consiliu Local, echipa de fotbal urma să încaseze prime de rezultat, în valoare totală de 3 milioane de euro. Finanţarea se realiza prin intermediul unui ONG, Asociaţia „Lupii Galbeni”, fondată şi condusă de şefii de la FC Petrolul. După achitarea a 1,8 milioane de euro, virarea banilor către fotbal a fost suspendată, în momentul în care a început ancheta DNA.

„Toate documentele sînt foarte legale”, susţine Bădescu. Acoperirea în acte lasă descoperite unele zone sensibile ale gestionării banului public. De pildă, ar fi interesant de aflat de unde a găsit Primăria Ploieşti 3 milioane de euro, disponibili pentru un „contract de performanţă”? Disponibili în fiecare an, nu doar în 2013 sau 2014. Conform presei locale, Primăria lui Bădescu este datoare la bănci pînă în 2029. Are de achitat anual rate în valoare de aproximativ 9 milioane de euro.

Drumuri pe credit, fotbal pe merit
Să spunem că e un bilanţ contabil de rutină. Primăriile din România n-o duc pe roze. Dar asta ar impune oarecare austeritate, oarecare cumpătare în aruncat cu bani. La o lună după ce a semnat faimoasa Hotărîre de Consiliu Local, nr.466 / decembrie 2012, privind „premierea performanţei”, Bădescu trăgea alarma că, „din vina fostului primar”, instituţia pe care o conduce se scaldă în datorii. Numai procesele pierdute cu firmele de construcţii o costau 10 milioane de euro în 2013. Prin urmare, apăsată de greaua moştenire, Primăria Ploieşti a continuat să se împrumute: în aprilie 2014, cu 17,5 milioane de euro, iar în iunie 2014, cu 5 milioane de euro pentru reconstruirea unui pasaj subteran.

Acei 3 milioane de euro, promişi Petrolului, nu reprezintă, aşadar, un fleac, o lingură de smîntînă dintr-un ocean de lapte şi miere. Cînd din conturile Primăriei Ploieşti pleacă 3 milioane de euro, nu e ca şi cum trimiţi secretara după cafea, la chioşcul de peste drum. De asemenea, cînd în conturile Primăriei Ploieşti intră cu noroi pe ghete 3 milioane de euro, vizita asta n-are cum să treacă neobservată. Ar trebui să întindă cineva un preşuleţ roşu, să pună tacîmurile din plastic bun pe masa Consiliului Local.

De la bugetarul Răchită, la non-guvernamentalul Capră
Conform unei analize Hotnews.ro, sub mandatul lui Bădescu, Primăria Ploieşti a cheltuit în jur de 12 milioane de euro pe an din resursele proprii. Asta, ca să avem o imagine la scară reală a acestor resurse şi a celor 3 milioane de euro pentru fotbal. Pe vremea fostului edil, FC Petrolul era finanţată de la bugetul local în virtutea unei contract de asociere cu societatea privată care administra clubul.

Bădescu a optat pentru o metodă de finanţare mai opacă, prin ONG. Salariul încasat de fostul manager al Petrolului, Valeriu Răchită, l-am putut afla, cu avans şi lichidare, din actele Primăriei. L-am aflat şi ne-am minunat! Cu 10.000 de euro lunar, era unul dintre cei mai bine plătiţi bugetari în vremuri de criză! Dar „Lupii Galbeni” nu au arătat încă nici o factură pentru cum au cheltuit bonusurile de la Primăria Ploieşti. Există doar o listă cu 37 de nume ale jucătorilor şi staff-ului, în vederea marii împărţeli a banilor. Dar lista asta nu dovedeşte nimic.

Subalternii sînt de vină!

„Toată această poveste se pare că a pornit de la o directoare care a plecat din Primărie, ea fiind cea care a refuzat să semneze documentele”, ne-a luminat Iulian Bădescu, la intrarea în sediul DNA. Mai lipsea să spună că fostul director economic Nicoleta Crăciunoiu a refuzat să aprobe finanţarea Petrolului pentru că ţine cu Steaua sau cu Dinamo.

Dar ce n-a spus Iulian Bădescu şi ce ar trebui să spună şi el, şi orice alt primar care finanţează fotbalul profesionist este: de unde a luat Primăria banii pentru bonusurile fotbaliştilor? Să le explice edilul ploieştenilor, cu documentele pe masă: „Iată, oameni buni, din taxa pe apa de ploaie, pe frontul atmosferic şi pe anticiclon, am strîns, picătură cu picătură, 3 milioane de euro. Acum am decis să spargem puşculiţa pentru a o susţine, în ordinea urgenţelor, pe numita Performanţa, care nu taie chitanţa, nu pe aşa-numitul Spital de Pediatrie, care ne strică imaginea la ştirile de seară”.

Primarii nu spun aberaţii de genul ăsta. Nu sînt presaţi şi nici sfătuiţi s-o facă. Ei doar semnează.

Comentarii (8)Adaugă comentariu

taranu (1 comentarii)  •  3 martie 2015, 21:52

Oameni buni astia tre premiati nu criticati,stiu cum sa fure si sa spele bani.

OK – pe cind un articol despre Antonie Solomon ? (15 comentarii)  •  3 martie 2015, 22:27

Buna Maria ! Pe cind un articol despre cei 500.000 de Euro dati de primarul Solomon catre Fotbal Club U Craiova, fostul club de fotbal al lui Mititelu, ala infiintat in 2002 si falimentat in 2014 de-i spuneti voi tot timpul la GSP „Universitatea Craiova”? Se mai poate adauga si amanuntul hazliu ca functionarii primariei au fost luati la bataie de Mititelu cind au cerut acte justificatoare pentru acei bani cheltuiti. Hai Maria ca se poate ! Trebuie doar sa vrei sa scrii despre golaniile evazionistului oltean. Pai nu aparea Mititelu la TV si in presa toata ziua drept mare patron de club pe banii contribuabililor craioveni (cei 500.000 de Euro dati direct, plus multele milioane de Euro in taxe neplatite ale „firmelor” lui Mititelu) ?

dan (16 comentarii)  •  4 martie 2015, 0:18

Ai tu ce ai cu Petrolul dar acum ai dreptate (partial) .
nu Badescu a semnat acel contract a fost mostenit de la Volosevici,el a incercat sa-l faca mai legal(sa-mi fie permisa exprimarea) adica mai pe romaneste sa-si protejeze c…l ..uite ca nu a mers (normal cum sa ai incredere intr-o capra? fost ospatar la care coloana vertebrala este natural incovoiata)..eu sunt mare fan al Petrolului si nu din asta de conjunctura cum sunt cei care vin acum pe Ilie Oana asa zisi ultrasi care nu stiu cine este Butufei ,Florian Dumitrescu,Pisau Bujorel Mocanu sau Adi Ursea,Nuta,Panait,Catinaca insa cred ca viitorul Petroluluii este sa creasca jucatori sa faca o echipa care sa se lupte la titlu din romani nu din mercenari de 2 lei rebuturi din Vest..si in nici un caz sa nu primeasca bani de la primarie atat timp cat echipa nu este a primariei (in acte nu vrajeala cu Petrolul este al Ploiestiului)..daca este posibil da sa se faca un referendum la nivel local si ploiestenii sa hotarasca daca DIN BANI LOR sunt de acord sa sustina echipa..pana una alta echipa este (inca) a lui Capra asa ca sa se spele cu ea pe cap Capra nu e treaba noastra a ploiestenilor sa finantam echipa..

simplu suporter (43 comentarii)  •  4 martie 2015, 5:53

a fost doar o schema cu parandarat ca multe altele din tara asta. si care trebuie descoperita, destructurata si pedespita. treaba legii. ca cum, de ce, cand etc. e mai putin relevant

sundance kid (63 comentarii)  •  4 martie 2015, 5:58

Un model pentru Romania . Asa zisa REPUBLICA PLOIESTI !

Doriansky (12 comentarii)  •  4 martie 2015, 7:58

SPLENDID!! De la titlul (super inspirat), pana la ultimul cuvant al ultimului rand! Felicitari maxime!!

mitzanul (3 comentarii)  •  4 martie 2015, 8:28

Super Maria, cum ne-ai obisnuit. Totusi, poate apar cateva randuri si despre Bucuresti, unde clubul „de mare traditie”, CSM, toaca banii fraierilor, sifonand sume imense, despre care n-am citit nici un randulet.

euce (5 comentarii)  •  4 martie 2015, 9:13

Ploiestiul,e doar un exemplu,ia vedeti si altele:Iasi(Prunea a recunoscut finantarea de la buget),Craiova(Olguta e finantatuor sef),Chiajna,Panduri(aici e o alta speta-finantare de la firma de stat)pana mai ieri Ceahlaul(pinalti stie ceva),de vazut si Botosaniul(si acolo e ceva putred),Tg.Mures(tot promaria e actionar),Medias(finantator-firma de stat)si daca se umbla fara manusi pe la primarii si firme de stat sunt doar 2-3 echipe care sunt cu finantare privata….

Comentează