Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Textul, înainte de toate

Contrar a ceea ce ar răspunde dacă ar fi întrebați, oamenii citesc ziarele pentru a afla că nu e nimic nou sub soare. Vor să fie luați de mînă și conduși printr-un univers nebun ca și cum ar fi plimbați […]

joi, 26 februarie 2015, 9:43

Contrar a ceea ce ar răspunde dacă ar fi întrebați, oamenii citesc ziarele pentru a afla că nu e nimic nou sub soare. Vor să fie luați de mînă și conduși printr-un univers nebun ca și cum ar fi plimbați prin parc. Pentru a da știrea asta, că nu e nimic nou sub soare, te antrenezi toată viața. La început, normal, te prefaci, trebuie să pară că știi totul. Apoi iar te prefaci, rămîi netulburat, de parcă n-ai fi aflat, între timp, totul.

Și, zi de zi de zi, trebuie să așezi lumea într-o formă articulată, în forma atît de neglijată azi a textului. Sîntem înconjurați de discursuri, 24 de ore din 24. Discursul încearcă să te convingă de dreptatea lui, textul ține balanța. Ovidiu Ioanițoaia pune textul înainte de toate. Îl ordonează, îl cîntărește, îl rotunjește, pînă cînd nu mai are nimic în plus, nici în minus. Textul trebuie să fie măsura lumii. Iar lumea despre care scrie o consideră demnă de interes, dacă nu chiar fascinantă, pentru ea însăși. Nu are nevoie de zorzoane tabloide.

A doua zi o ia de la capăt. Ca personajul lui Garcia Marquez care făcea zilnic peștișori din aur, apoi îi topea și din aurul topit făcea alți peștișori. Din munca asta nu rămîne în urmă vreun monument. Nu se adună o operă pe care să se bată muzeele. Munca asta e nesfîrșită. Nu i se vede capătul niciodată, iar cînd privești în urmă se vede ce? “Sînt de 40 de ani în joc și încă mă întreb ce meserie o să am cînd o să mă fac mare și va trebui să-mi iau o slujbă adevărată”, glumea într-un interviu un jurnalist sportiv de la Reuters.

Ovidiu Ioanițoaia a ales textul, adică drumul greu, dar bun. Contrar a ceea ce ar răspunde dacă ar fi întrebați oamenii care citesc ziarele efemere, textul durează. Textul va dăinui chiar și după ce va dispărea suportul perisabil care e hîrtia. Va dăinui și după ce va dispărea scrisul de mînă, care deja nu se mai predă în școlile din Finlanda.

Da, un ziar trăiește o zi, nu mai mult. Dar, pentru ca viața lui să fie posibilă, trebuie să se întemeieze pe alte vieți. Faptul că Ovidiu Ioanițoaia împlinește 70 de ani e un fel de-a spune. O convenție. Mai aproape de adevăr ar fi să se spună că, din momentul în care a intrat în presă, a luat-o în fiecare zi de la capăt.

Zi de zi de zi a topit faptele, vorbele, numele și a făcut din ele figurine de aur. Zi de zi de zi a dat un corp știrii că nu e nimic nou sub soare. Oamenii au nevoie să afle asta, pentru a merge mai departe, văzîndu- și de treburile lor, așteptînd, întrebînd, sperînd, minunîndu-se și îmbătrînind calendaristic.

Comentarii (1)Adaugă comentariu

BKL (10 comentarii)  •  1 martie 2015, 1:24

frumos ai scris aici…

Comentează