Lovitura morţii tăcute şi ascunse

Universitatea a ajuns la capătul liniei pe care a deraiat-o FRF.

După antrenor şi preşedinte, pleacă şi jucătorii de la Universitatea Craiova. Patronul Adrian Mititelu vrea să ceară amînarea meciurilor, pînă face rost de alţi fotbalişti. Aşa a arătat viaţa […]

Universitatea a ajuns la capătul liniei pe care a deraiat-o FRF.

După antrenor şi preşedinte, pleacă şi jucătorii de la Universitatea Craiova. Patronul Adrian Mititelu vrea să ceară amînarea meciurilor, pînă face rost de alţi fotbalişti. Aşa a arătat viaţa clubului din Bănie după exilul forţat din 2011: ca un peron de gară. Ultimul tehnician, Ştefan Nanu, a rezistat o săptămînă. Nu sînt bani, nu e nici putere de convingere.
Fanii îl arată furioşi cu pumnul pe Adrian Mititelu. A greşit cînd s-a încăpăţînat să ţină echipa, cu riscul de-a o aduce în halul în care a adus-o. Acum nu mai poate face nimic. A pierdut şi credibilitatea, şi dreptul de semnătură, în urma procesului de evaziune fiscală în care este acuzat. La începutul lui februarie, Universitatea a trecut în administrarea Lichidare şi Reorganizare SPRL Bucureşti. Amînarea primelor două meciuri din returul Ligii 2 nu reprezintă, în fond, decît prelungirea agoniei.

O altă eroare a lui Adrian Mititelu este că nu a ştiut să atragă sprijinul autorităţilor, al fostelor glorii, al posibililor investitori, al oricui era dispus să pună umărul pentru ca Ştiinţa să reziste. Mititelu a acţionat de prea multe ori mînat de vanitate, iar Universitatea a plătit cu vîrf şi îndesat pentru toate războaiele personale ale patronului.

Este adevărat că omul s-a luptat îndîrjit în instanţă pentru cauza clubului. Nu i se poate reproşa lipsa de devotament, asta în nici un caz. Şiman şi-a băgat clubul în faliment fără să clipească. Marian Iancu a vîndut tot ce se putea vinde, abia apoi a donat însemnele Timişoarei. Copos aşteaptă cinic să-şi recupereze datoriile de la Rapid. Mititelu a investit tot ce-a avut el de investit, cît s-a priceput. N-a fost de-ajuns. Iar epidemia de circ din jurul echipei a istovit speranţa.

Cînd suporterii Universităţii îl ceartă pe Adrian Mititelu, au dreptate. Activitatea lui de manager a lămurit pe toată lumea că, mai devreme sau mai tîrziu, Universitatea ar fi trecut prin aceleaşi chinuri. Dar nu vom şti sigur niciodată ce s-ar fi întîmplat dacă echipa nu era exclusă din fotbal, de către FRF şi LPF. Acolo s-a rupt filmul, cu zgomot. De acolo a început răul.  E ca şi cum maeştrii federali i-ar fi dat Craiovei „lovitura morţii tăcute şi ascunse”, o lovitură faimoasă în artele marţiale. Nu cazi pe loc, cazi la cîţiva ani după ce ai fost lovit.

Fără bani din drepturi TV, fără bani din transferuri, cu fotbaliştii zburătăciţi gratis la alte echipe, fără sponsori, hăituită de Primărie, fără orizont, ce echipă ar fi rămas în picioare? Faptul că Universitatea a revenit în competiţii reprezintă un mic miracol în materie de supravieţuire.

FRF şi LPF sînt călăii Universităţii. Cele două instituţii au executat echipa alb-albastră. Mititelu este, aşa cum au intuit şi suporterii furioşi, doar groparul.