Privilegiile vorbesc

Steaua e „un club ca oricare altul”, spune şeful FRF, să-l audă toţi şefii din fotbalul nostru. De văzut, se vede altceva

Dintre scînteile care au zburat în dublu sens, între Steaua şi FRF, una are potenţial de fumigenă. Vine […]

Steaua e „un club ca oricare altul”, spune şeful FRF, să-l audă toţi şefii din fotbalul nostru. De văzut, se vede altceva

Dintre scînteile care au zburat în dublu sens, între Steaua şi FRF, una are potenţial de fumigenă. Vine din arsenalul diplomatic al lui Mircea Sandu, care n-a ratat nici acest prilej de a-şi scoate mănuşa de catifea reiată de pe mîna de fier. „Steaua joacă atunci cînd o programează cei care conduc fotbalul. Ei sînt un club ca oricare altul”.

Preşedintele FRF a adăugat că „Steaua primeşte foarte mulţi bani de la noi” şi că nu trebuie „să se creadă mai presus decît alţii”. Dacă, printr-un concurs trucat de împrejurări, oficialii roş-albaştrilor şi-au format altă impresie despre statutul lor în fotbalul românesc, ei, bine, Federaţia a avut o largă contribuţie.

Vă mai amintiţi cum s-a plimbat Dosarul Valiza pe la comisii, deschis şi redeschis, cu scandal? Cum şefii fotbalului au jucat fotbal la propriu cu decizia în acest caz? Nimeni nu şi-a asumat atunci judecata, verdictul a fost amînat ani în şir, pînă a venit verdictul de la tribunal. Iar cînd a venit verdictul de la tribunal, Mircea Sandu a afirmat că aşteaptă verdictul de la UEFA.

Imaginaţi-vă acum că în locul Stelei s-ar fi aflat altă echipă: FC Argeş sau Universitatea Craiova. Sau Timişoara. Ar fi dus FRF aceeaşi activitate de temporizare, pînă la adormirea completă a adversarului? Steaua a avut parte de un tratament preferenţial, „total acoperit de regulamente”, cum susţinea Mircea Sandu, fie, dar preferenţial. Pentru că, oricît ar vira la stînga pe cîmpii discursului, şeful FRF ştie că nu toate echipele din Liga 1 sînt la fel. Ştie şi acţionează ca atare. Fotbalul profesionist este o afacere de dreapta furibundă, nu un rai socialist. Cluburile mari fac legea şi pun condiţii. Dacă şeful FRF vrea să demonstreze contrariul, se oboseşte degeaba. Dar nu asta e miza, nu, e doar o umflare de muşchi retorici.

În Cazul Bricheta, Mircea Sandu s-a pronunţat înainte ca şefii comisiilor să analizeze faptele. „Cine nu va face precum Deaconu va fi exclus! Aveţi regulamentul la dispoziţie, aplicaţi-l!”. Apoi, după verdictul care-i aducea Stelei trei puncte la „masa verde”, acelaşi şef de federaţie a ameninţat Rapid cu excluderea din campionat, dacă recurge la instanţele civile.

După incidentul de la Petrolul-Steaua, din 2011, cînd a intrat un huligan pe teren, Mircea Sandu a aplaudat judecata comisiilor LPF. „E justă decizia. Şi eu aş fi procedat la fel ca Martinovici, dacă un spectator intra pe teren să lovească un jucător!”. Justă, nejustă, cert e că membrii de la Disciplină au descoperit atunci, miraculos aproape, un articol de regulament, pe baza căruia au anulat şi cartonaşele roşii arătate lui Martinovici şi Stanca, şi suspendările. Ar fi depus aceeaşi muncă de cercetare comisia, dacă era vorba de jucători de la Botoşani sau de la Mediaş? Poate că da, poate că nu.

Un exemplu recent, din aprilie, după Rapid – Steaua, managerul roş-albaştrilor a fost suspendat şi amendat în Apel, la LPF. Dar a fost iertat la Recurs: suspendarea i-a scăzut de la cinci luni la o lună, iar amenda, de la 10.000 de lei, la 740 de lei. Clemenţă e cuvîntul. Şi acum Mircea Sandu le atrage atenţia oficialilor Stelei că „nu sînt mai presus etc, etc”. Serios?

Şi FRF, şi LPF, şi instanţele lor au demonstrat contrariul, de-a lungul timpului. E prea tîrziu pentru o schimbare de doctrină. Ceea ce-l deranjează, de fapt, pe Mircea Sandu este indiscreţia conducerii Stelei. Lipsa de tact. Bocancul pe măsuţa de cafea. Faptul că roş-albaştrii vor recunoaşterea făţişă a statutului de privilegiat. Vor să dicteze regulile la vedere, să ştie tot poporul microbist de cine ascultă Mircea Sandu. „Sînt un club ca oricare altul!”, a venit răspunsul. Sau, mă rog, partea de vorbe din răspuns.