Un jucător, două clişee
Iluzii optice: un atacant de primă mînă ca Marica n-are ce căuta într-un campionat de urna a patra ca Liga 1
Tot zgomotul produs în jurul furiei lui Marica de a se reapuca de fotbal a tras uşor din sertarele […]
Iluzii optice: un atacant de primă mînă ca Marica n-are ce căuta într-un campionat de urna a patra ca Liga 1
Tot zgomotul produs în jurul furiei lui Marica de a se reapuca de fotbal a tras uşor din sertarele minţii două idei fixe.
Mare este puterea primei impresii în acest sport! Probabil de asta impresarii prosperă în cadrul fenomenului. Ciprian Marica e un atacant care de-a lungul carierei sale a evoluat în medie 18 meciuri pe an la echipele de club. Adică jumătate de sezon a jucat, jumătate de sezon a stat pe tuşă. Mult mai modest decît maghiarul Daniel Bode, de exemplu, care are o medie de 28 de meciuri pe an. Şi totuşi, cumva, în imaginarul colectivului de selecţioneri, antrenori, şefi de club din zona dîmboviţeană, s-au înregistrat doar meciurile din prima parte a carierei lui Marica. Restul dezamăgitor s-a şters, s-a dus, s-a spălat de pe creier. Defecţiune tehnică!
Începuturile briliante s-au fixat o dată pentru totdeauna, iar de figura sparring-partner-ului dinamovist atîrnă şi acum formula „tînăr talent”, ca o pungă biodegradabilă într-un prepeleac. La 27 de ani, un fotbalist de top nu mai este chiar tînăr, dar atuul lui Marica este că nu s-a uzat prea mult, întrebuinţîndu-se peste măsură, sub comanda unor antrenori nepotriviţi.
Fiind atît de persistentă impresia primelor goluri ale lui Marica, nu e de mirare că oficialii Stelei i-au făcut o ofertă. Practic, l-au rugat să se alăture roş-albaştrilor, în calitate de cunoscător detaşat al fotbalului mare. Din 2007, de cînd a plecat de la şcoala lui Mircea Lucescu de la Şahtior, Marica e pe punctul de a da lovitura. De ce să nu se dezlănţuie la Steaua, în grupele Ligii?
Selecţionerul este primul şi, rege în regatul său de criterii, va fi probabil cel din urmă care-şi va reactualiza impresiile despre Ciprian Marica. E de înţeles. Atacantul a dat nişte goluri, a salvat nişte meciuri, din nişte campanii oricum triste. În lipsa lui Mutu, ce fetiş să-şi găsească şi Victor Piţurcă? Marica, antrenat „pro bono” de Mulţescu, a rezistat pe lista pentru Ungaria. N-are echipă, dar, pentru un atacant talentat ca el, asta nu reprezintă niciodată o mare problemă.
Are chiar de ales. Oferta Stelei nu e chiar Luna de pe cer, în termeni de salarii astronomice. Selecţionerul e convins de asta. Altfel n-ar fi comentat că „revenirea lui Marica în campionatul României ar reprezenta un pas uriaş înapoi”. Spuse el, care l-a convocat pe Gigel Bucur, de la Kuban Krasnodar. Campionatul Rusiei, altă idee fixă, trebuie să fie, fără îndoială, un campionat puternic. Un fel de „Tătuc al Campionatelor de Fotbal”.
Prin comparaţie, campionatul României se află pe la subsolul exigenţelor selecţionerului. „Un pas uriaş înapoi” ar fi fost acum cîţiva ani, cînd echipele româneşti scoteau greu capul în lume. Acum e doar un pas mic înapoi, pentru elan. De voie, de nevoie, Liga 1 a devenit mai cosmopolită, încă provincială, dar destul de vie. Marea lipsă a campionatului intern este că n-a mai produs prea mulţi Marica, în ultimii ani. Dar nici pedagogii de la FRF n-au dat în brînci să-i identifice şi să-i formeze. L-au lăsat pe Hagi să se ocupe de asta.
Aşa că ideea expirată despre Liga 1 a lui Piţurcă n-are bază în cotidian. Cel puţin, nu în cazul lui Marica, talent excepţional ajuns excepţie de la regulă, în lotul „naţionalei”: singurul convocat fără contract. Fotbalistul profesionist face uriaşi paşi înapoi cînd stă pe banca de rezerve, fie ea şi o bancă impecabilă, scumpă, nemţească.