De ce nu dau cu banul?!

După ce se bucură de baraj, fanii rapidişti au tot dreptul să se înfurie pe păcăleala federală cu licenţierea.

Într-un puseu de creativitate, Comitetul Executiv a izbutit să prepare din reguli şi criterii o înfoiată salată de varză. Rezultatul nu […]

După ce se bucură de baraj, fanii rapidişti au tot dreptul să se înfurie pe păcăleala federală cu licenţierea.

Într-un puseu de creativitate, Comitetul Executiv a izbutit să prepare din reguli şi criterii o înfoiată salată de varză. Rezultatul nu reprezintă vreo revelaţie, este consecinţa previzibilă a filosofiei de viaţă şi de muncă de la Casa Fotbalului. Această filosofie subîntinde realitatea că FRF nu e „stat în stat” doar în România, e „stat în stat” şi în cadrul UEFA, şi în cadrul FIFA. E „stat în stat” în general, ar trebui să fie recunoscut ca atare de ONU.

„Comitetul Executiv a aprobat desfăşurarea unui baraj la Ploieşti, între Concordia, echipa fără criteriul sportiv, şi Rapid, fără criteriul de licenţiere”, a anunţat solemn Mircea Sandu. Aceasta este formula care împacă de ochii lumii varza federală şi capra fair-play-ului financiar, păstorită de UEFA. Lucru bizar, decizia n-a fost unanimă:  „Şapte au votat pentru 18, un vot a fost pentru 17”. Iar propunerea n-a venit de la federali, a venit de la sindicalistul part-time Dumitru Costin. Să mai zică unii că nu există „Solidaritate” în fotbalul nostru!

Pentru fanii rapidişti, este o veste foarte bună. Şi, după ce se vor bucura, au tot dreptul să se înfurie pe LPF, FRF şi comisiile lor. Să se înfurie pentru momentele crîncene în care şi-au văzut echipa favorită scufundîndu-se, o dată cu planeta lui Copos, spre eşaloanele inferioare.

Barajul Concordia – Rapid reprezintă un epilog cusut cu aţă albă, la tot teatrul federal. Nu vorbim despre aceleaşi echipe pe care le-am văzut în campionat: nici ca efectiv, nici ca moral, nici ca pregătire. În acest context devastat, rezultatul barajului nu va stabili care formaţie e mai bună, mai valoroasă, care merită să evolueze în Liga 1. Va demonstra doar cine stă mai mult în picioare. Nu va fi o întrecere, ci un joc de umbre. La fel de bine, membrii Comitetului Executiv puteau să dea cu banul sau să arunce zarurile. Şi procedeul ăsta se poate optimiza, la cerere, nici o grijă! Şi ar fi scurtat şi chinul suporterilor.

Din decembrie, de cînd au început comunicatele despre insolvenţă, FRF şi LPF s-au îndeletnicit cu tot felul de scenete. Sandu şi Dragomir, dresori de mase şi îmblînzitori de hîrtii, s-au tachinat la infinit pe tema numărului de echipe. Unul ameninţa cu UEFA, altul cu televiziunile.

Aproape că s-au certat irevocabil. Pînă la urmă, au descoperit că Viorel Duru băgase „intrică” între ei, cum ar spune un personaj din Sadoveanu. L-au mătrăşit pe intrigant şi i-au luat şi oile. Iar sezonul 2012-2013 a ajuns la acest final cam tras de păr, dar fericit.

Dar la ce bun toată parada? La ce bun? Reflexele condiţionate se şterg greu. La un moment dat, în istoria evoluţiei lor, federalii chiar s-au temut că vor fi sancţionaţi dacă nu joacă după regulamente. Acum nu mai e cazul. Nu se mai tem. Sînt doar uşor invidioşi că fotbalul românesc se bucură de mai multă atenţie din partea publicului decît ei înşişi. Dar uite că au scăpat şi de disconfortul ăsta.

Oricum, e de mirare că Sandu, Dragomir şi coriştii din Comitet încă se străduiesc să pozeze în ceea ce nu sînt: oameni ai regulilor, nu ai interesului, funcţionari de talie europeană, profesionişti onorabili. Ar fi foarte tulburaţi, o vreme, dacă publicul ar afla că nu sînt deloc aşa.