Legenda şi insulta

Dacă jignitul marilor sportivi ar fi disciplină olimpică, studiourile TV ar fi pline de zîne

Nadia Comăneci a fost jignită de un realizator TV. La fel ca şi în cazul Alinei Dumitru, atacul s-a produs pe o reţea de socializare. […]

Dacă jignitul marilor sportivi ar fi disciplină olimpică, studiourile TV ar fi pline de zîne

Nadia Comăneci a fost jignită de un realizator TV. La fel ca şi în cazul Alinei Dumitru, atacul s-a produs pe o reţea de socializare. La fel ca şi în cazul Alinei Dumitru, realizatorul TV nu şi-a prezentat scuzele. Doar a şters mesajul insultător de pe contul personal. În ambele situaţii, s-au născut polemici „pro” sau „contra”.

Cine are sau nu dreptate, în acest bruiaj dornic de afirmare, este neimportant. E important, e esenţial, e decisiv cum a început totul. După 24 de ani de libertate de exprimare, se pare că realizatorilor TV le vine tot mai greu să exprime idei sau păreri altfel decît punînd mîna pe bîtă, dîndu-i în cap celuilalt şi apoi atrăgîndu-i atenţia că, evident, nu e de neatins.

Pretextul insultelor la adresa Nadiei Comăneci nu va fi dezbătut aici. Nu e cazul. Posibilitatea unei dezbateri a fost anulată din start, prin însăşi metoda aleasă de realizatorul respectiv, pentru a-şi exprima public un punct de vedere. Insulta nu este un argument. Călcarea în picioare a demnităţii celuilalt nu este un argument. Despre asta este vorba aici. Nu despre reclame sau mersul la vot, ci despre cît de departe s-a ajuns la noi cu „obscenitatea publică”, aceea despre care a tot scris Andrei Pleşu.

Nu există cauză suficient de bună încît să umileşti un om în numele ei. În Constituţia României există o precizare sistematic ignorată, privind „răspunderea civilă pentru informaţia sau creaţia adusă la cunoştinţa publică”. Precizarea respectivă se aplică nediscriminatoriu şi realizatorilor TV. Sînt persoane publice, sînt răspunzători pentru mesajele pe care le transmit. Şi dacă nu-i trage nimeni la răspundere acum, îi va judeca publicul, după criteriile (sau lipsa de criterii) pe care ei înşişi le-au consacrat.

Cei care au atacat-o pe Alina Dumitru şi cel care a atacat-o pe Nadia Comăneci invocă interesul comunităţii. Ei susţin că demască idolii şi deschid ochii oamenilor asupra adevăratelor probleme. Cu totul fals! Nu fac decît să jignească nişte oameni, nu întîmplător faimoşi. Şochează de dragul şocului. Unde sînt argumentele? Unde-i raţiunea?

Marii sportivi nu trebuie trataţi ca nişte sfinţi în viaţă, asta cealaltă extremă. Ar însemna să-i tratăm ipocrit şi superficial. Ei merită admiraţia şi respectul nostru tocmai pentru că nu sînt sfinţi, tocmai pentru că nu sînt perfecţi, cu excepţia celor cîteva minute de graţie. Marii sportivi sînt oameni, cu bune şi rele, cu vîrstele şi grijile lor, oameni vulnerabili şi puternici în acelaşi timp. Sîntem destul de deştepţi să ne prindem de asta. Marii sportivi pot fi criticaţi, la fel ca oricine. Nu-i greu de priceput.

Dar critica e una, terfelirea e altceva, fie că vizează o legendă, fie că vizează omul de pe stradă. Dreptul la liberă exprimare nu anulează celelalte drepturi constituţionale, la imagine şi la demnitatea persoanei. Nu anulează valorile democratice, nu suspendă buna cuviinţă, bunul simţ, decenţa. Stîlpul infamiei nu reprezintă un serviciu public. Oricîte şuturi la normă şi în norme ar da realizatorii TV, nu totul e permis.

Alina Dumitru şi Nadia Comăneci, aşadar. Cine urmează? După marile sportive vine rîndul marilor sportivi să suporte sfînta mînie a justiţiarilor fără prejudecăţi, dar şi fără principii de pe micul ecran? Vom vedea. Pînă cînd apar scuzele necesare, dar nu suficiente, dreptate are numai Oana Pellea: „Decît să mă uit la televizor mai bine mă duc în baie şi mă înjur singură în oglindă. Măcar ştiu că o fac eu”.