Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Licenţiere sau inginerie?

Regulile pe baza cărora au fost pedepsite Timişoara şi Craiova sînt tot mai incomode pentru cluburi şi, implicit, pentru federali.

După trei ani şi ceva, şefii FRF şi LPF s-au convins că e criză economică. E criză inclusiv în fotbal. […]

miercuri, 12 decembrie 2012, 10:06

Regulile pe baza cărora au fost pedepsite Timişoara şi Craiova sînt tot mai incomode pentru cluburi şi, implicit, pentru federali.

După trei ani şi ceva, şefii FRF şi LPF s-au convins că e criză economică. E criză inclusiv în fotbal. Inclusiv în fotbalul românesc. Pînă să dezbată federalii o eventuală schimbare a sistemului competiţional, multe dintre cele 18 echipe au început să dea semne de oboseală financiară.

Promovarea în Liga 1 şi retrogradarea se vor decide, oarecum, independent de comisii,  prin selecţie naturală. Echipele care supravieţuiesc economic – atîtea cîte vor fi – rămîn în primul eşalon. Play-off sau campionat în 16 – asta e una dintre abordări, formulată de şeful FRF.  Şeful LPF propune o alta: să adaptăm sistemul de licenţiere la nevoile cluburilor. „Insolvenţa nu are nici o legătură cu licenţa!”, a explicat Dumitru Dragomir, întrebat despre situaţia de la Rapid. Apoi a detaliat: „Insolvenţa este oricum o inginerie. Numai aşa poţi să ameliorezi legal situaţia de la club!”.

Licenţa are legătură, printre altele, cu datoriile către jucători, antrenori, alte cluburi şi stat. Şi toate astea au legătură cu finanţele clubului. Dacă insolvenţa reprezintă sau nu o „inginerie” salvatoare, asta depinde de la caz la caz. Adevărata inginerie însă ar fi modificarea din pix a şuruburilor care fixează condiţiile de licenţiere. Zvonul l-a lansat Florin Prunea, oficial la CSMS Iaşi, citat de „Evenimentul zilei”: „Se fac presiuni pentru a fi scos sistemul de licenţiere”. Fostul portar şi director federal vorbeşte acum din poziţia de outsider, vag disident, deşi a fost gonit destul de anevoios din cercul de la Casa Fotbalului. Dar ideea de a plia regulile în stil origami nu-i aparţine lui Prunea, nu e o fantezie de exilat. E o idee foarte dragă regimului Sandu&Dragomir, capabil să dea unui text mai multe interpretări decît găsesc la un loc candidaţii la Bac pentru un vers din „Mioriţa”.

Sistemul de licenţiere aplicat în prezent de comisia lui Viorel Duru este cel impus de UEFA. De doi ani, a fost aplicat ca la carte: fără divizarea societăţii comerciale care administrează clubul, fără datorii la stat, la propriii angajaţi sau la alte cluburi. Au plătit preţul noilor standarde echipe de tradiţie, echipe care au trecut teste mai aspre, istoric vorbind, echipe cu sute de mii de fani.

După aceşti doi ani drastici, şeful LPF ne anunţă că „licenţa n-are legătură cu insolvenţa”. Vom vedea dacă lucrurile stau aşa sau altfel în martie. Pentru federali, judecînd după ultimii 22 de ani, e o provocare nemaipomenită să păstreze aceleaşi reguli trei ani la rînd.

În funcţie de soarta pe care o va avea licenţierea în primăvara 2013, ne vom lămuri dacă Universitatea şi Timişoara au fost pedepsite conform regulilor sau conform răfuielilor personale dintre şefii FRF şi conducătorii celor două cluburi.

Comentarii (23)Adaugă comentariu

stinta (5 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 10:57

Au fost pedepsite conform răfuielilor personale dintre şefii FRF,LPF şi conducătorii celor două cluburi. Ce nu-i clar? De Dinamo m-am saturat sa tot aud ca are datorii si nu ia retrogradat nimeni…..

alex (3 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 11:39

SANDU SI MITICA LA PUSCARIE OR SA AJUNGA MAFIOTII IAU DISTRUS ECHIPA LUI BRASOVEANU DE LA DUNAREA GALATI

Marius (1 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 11:45

Fc Bihor nu a primit licenta pentru ca era in insolventa, iar acum aflam ca insolventa nu are legatura cu licenta.Tare asta!

bravo (1 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 11:49

esti foarte desteapta, cred ca esti si o foarte buna gospodina, dar la fotbal pur si simplu nu te pricepi

kriticon (317 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 11:56

Daca am trai cu adevarat intr-un stat democratic,de drept,indivizi ca dragomir nu ar fi putut ajunge nici macar sefi de scara de bloc,se gasea orice baba sa-i spuna ca nu-l alege pentru ca-i IMORAL.Dar traim intr-un stat politienesc,unde sefii sunt fosti securisti,care fac ce stiu ei mai bine.

Silviu Takoradi (2 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 11:58

Maria! ” Regulile de baza datorita carora”….parca suna corect!
Altfel spus, articol excelent,concret, fara menajamente; cum de altfel ne-ai obisnuit! Bravo!

Adrian B (8 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 12:04

poi nici acum nu e clar ca a fost răfuiala lui Naşu Sandu şi Mitică Corleone cu Iancu şi Mititelu? Treaba urâtă este ca au suferit şi încă suferă doua oraşe cu tradiţie în fotbalul românesc cum sunt Craiova şi Timişoara pentru aceste răzbunări. Au facut praf două echipe ca sa ia jucatorii şi să-i împartă la „granzii” falimentari Rapid şi Dinamo plus Steaua şi poate le-a picat şi lor de „biscuiţi”nişte euroi prin conturi(vorbesc de naşu şi miliţianu). Asta pentru că nimeni nu face astfel de inginerii gratis. Da nu-i bai ca Poli revine probabil in Liga 1 anul viitor, doar ca nu va avea probabil bani să-şi mai facă o echipa aşa cum a avut-o când a fost retrogradată de cei doi gropari ai fotbalului românesc.

T@V (2 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 12:06

…”ne vom lămuri dacă Universitatea şi Timişoara au fost pedepsite conform regulilor sau conform răfuielilor personale dintre şefii FRF şi conducătorii celor două cluburi”
Pai Maria, cine mai are nevoie sa se lamureasca. Nu stim deja raspunsul? Mai trebuie sa asteptam pina in Martie? Nu ne-am lamurit cu totii inca din Mai 2011 asupra acestui aspect?
Vezi, nu cumva sa fii matale singura care mai are nevoie de aceste lamuriri. Restul tarii s-a lamurit de ceva vreme…
Sunt convins ca te-ai lamurit si tu, si e doar o exprimare nefericita…

Injineru’ (132 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 12:10

Care e problema daca se modifica regulile, dar in limitele exigentelor UEFA ? Oricat ar parea ei de zmei nici Sandu nici Dragomir nu pot trece peste dispozitiile UEFA decat cu riscuL de a scoate fotbalul romanesc din Europa .Crede cineva ca de dragul Rapidului ori al altei echipe ar proceda astfel ? Nicio regula nu este eterna.In fond e logic, la vremuri noi (de criza)reguli noi.Acum „trei ani si ceva” nici „cel mai informat om din Romania” cum se autocaracteriza personajul nu credea in criza. I-a trebuit cam mult sa se conviga ca lumea chiar era in criza si acum a cazut in alta criza. Nu neg ca in privina lui Poli si Universitatea nu s-au platit si niste polite dar conteaza enorm si ce vremuri apuci , chestie valabila in general, nu numai pentru echipele de fotbal. Numai boul e consecvent zicea o vorba de duh.

clujean (18 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 12:22

cum sa n-aiba legatura licenta cu insolventa? Ce tampenie! Insolventa e pragul falimentului, cum sa dai licenta la un club in moarte clinica?

doru bichineata (1 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 13:01

Vorbiti numai prostii. Craiova si Timisoara au retrogradat din cauza ca patroni nu au mai avut bani. Tot asa cum vor retrograda anul acesta Universitatea Cluj si Gloria Bistrita. Rapidul se poate salva numai daca in urma insolventei, prin masurile dispuse de administratorul delegat, se redreseaza situatia si in dosarul de licentiere se depun hartii prin care jucatorii declara ca au renuntat la restantele salariale iar ceilalti debitori si-au primit banii, au renuntat la ei sau au reesalonat primirea acetor bani, altfel va retrograda si Rapidul.

boris (58 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 13:30

„Sistemul de licenţiere aplicat în prezent de comisia lui Viorel Duru este cel impus de UEFA”.
s-a făcut blatul, cu platini şi ai săi, ca să fie fentată UEFA? imposibil nu mi se pare, după câte drumuri a tot făcut platini prin românia… aproape la fel de multe ca şi prinţul charles.

nefertem (6 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 13:57

Mai lasati naibii Rapidu-n pace. Nu-i zi in care sa nu fie atacat fie Copos direct (nu ca n-ar merita), fie Rapidul, fie sa se faca aluzii ce se vor subtile, ca aici. Am inteles, clubul Rapid e tot ceea ce e mai rau in fotbalul romanesc, merita desfiintat sau macar retrogradat, toti conducatorii, jucatorii si suporterii trebuie macar schingiuiti daca nu omorati cu pietre. Poate da D-zeu si se-ntampla asa, sa va faca voua, oameni mici cu placeri mici si fixe, hatarul, sa vad dup-aia despre ce naiba mai scrieti. S-ajungem cu 8 echipe, Steaua, 5 sateliti de-ai lor, CFR si inca unii, sa vedeti de 6 ori pe an Chiajna – Viitorul Constanta, poate-atunci o sa fiti fericiti si-o sa va simtiti bine in sfarsit.

alex (3 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 14:25

U CRAIOVA, POLI TIMISOARA, DUNAREA GALATI TOATE 3 CONDUSE DE MITITELUL, IANCU SI BRASOVEANU ELIMINATE DE SANDU SI DRAGOMIR DIN FOTBAL….E O COINCIDENTA ? CINE MAI CREDE IN ZANA MASELUTA ? DAR IN MOS CRACIUN ?

alex (3 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 14:29

IN PRIMUL RAND CAND O SOCIETATE INTRA IN INSOLVENTA ESTE PRELUATA OARECUM DE STAT. NU STATUL NU PLATESTE DATORIILE CI PUNE UN ADMINISTRATOR NUMIT PRINTRO DECIZIE A JUSTITIEI. ADICA CEI CARE SAU OCUPAT DE CLUB NU MAI AU ACCESS LA DOCUMENTELE CLUBULUI. TOATE COMPANIILE DIN ROMANIA APARTIN DE FAPT STATULUI ROMAN . TU CA PROPRIETAR AI DOAR DREPTUL DE UZUFRUCT SI PENTRU ASTA PLATESTI STATULUI UN IMPOZIT. FAPTUL CA COPOS SI ALTI NU MAI AU ACCES LA DATELE CLUBLUI INSEAMNA PRACTIC CA RAPID NU ARE CUM SA IA LICENTA DE LIGA 1.

Mefisto (5 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 14:42

Doamna Andries as avea si eu o rugaminte la dvs sa aflati cum si in ce fel Rapid a facut o datorie de 21 de milioane la domnul Copos ,,,daca to va fi o transparenta totala la Rapid prin aceasta insolventa am vrea si noi sa stim pe ce a platit domnul Copos catre Domnul Copos acele 21 de milioane, imi este foarte greu de crezut ca acele 21 de milioane reprezinta plata salariilor si a inchirierii stadionului,tind sa cred ca facturile au fost foarte umflate de creditori ,deci va rog insistent inca odaata sa aflati si sa se publice acele cheltuieli, parca vad ca sticla de apa a costat 5 euro iar cazarea echipei la unu din hotelele domnului Copos a costat 2-300 de euro pe noapte ,cafeaua de la ProRapid a costat 5-6 euro

Aristotel (97 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 16:02

Stati linistiti, ca ori e insolventa ori nu, ori e inginerie, ori nu, se ajunge tot la bani ! Si daca n-ai bani, mori de foame ! Eu nu cred ca exista jucatori profesionisti sa joace la un club fara bani, doar asa, ca clubul se numeste Rapid ! Cum sa joci fara bani ? Jucatorii vor pleca care incotro ! Cum sa stea acolo si sa dea in scris ca renunta la banii din contracte, si la fel sa faca si creditorii ? Cine a lansat ideea asta, nu e normal cu capul ! Daca se gaseste un investitor bogat si este dispus sa plateasca cele 29 milioane cat are Rapidul datorii, poate sa mai functioneze clubul, iar daca nu, clubul Rapid ramine cu firma de pe poarta stadionului ! Scartarul Copos, daca a vazut ca nu poate vinde clubul i-a lasat pe jucatori sa moara de foame ! Cine credea el ca cumpara clubul in conditiile impuse de el ? Adica, altcineva sa investeasca, dar tot el sa ramina seful ! Ce vorbesti Copoase ? Nu ti-ai gasit prostul, nu ? Una peste alta, eu cred ca vinovatii principali pentru situatia dezastruoasa din fotbalul romanesc, sunt cei doi mafioti din frunte , DD si MS. N-au facut nimic pentru redresarea fotbalului, ei doar s-au imbogatit din fotbal si atat ! Aud ca FRF are deficit de 3 milioane de euro ! Pai, daca nu va mai saturati de bani, de aia sunteti datori ! Salarii foarte mari, prime foarte mari, observatorii de meciuri platiti regeste, antrenorul nationalei are salariu de seic, cum sa mai fie bani ? ! M.S si-a anuntat retragerea in 2o14 ! Mitica trebuia sa se retraga demult ca are virsta de pensionare ! Dar nu, el mai poate, doar nu e prost sa renunte la caruta de bani pe care o ia pe luna ! Mira-m-as daca Sandu nu se razgandeste !… De astia doi, numai moartea ne scapa !

Marcel (1 comentarii)  •  12 decembrie 2012, 21:22

In curind intr-o sedinta extraordinara la FRF se va vota o lege prin care federalii sa detina puterea asupra magicului cuvint „licentierea” va fii lo lege stiuta doar de ei, nimeni nu va avea acces la ea !
Aplicind aceasta lege federalii vor acorda licentierea dupa bunul plac !!!
ROMANIA WAKE UP !!!!!!!

Rumpelstinskin (52 comentarii)  •  13 decembrie 2012, 0:39

E foarte interesantă povestioara aceasta !
Patronii din fotbalul românesc au ”găsit” o … găselniță : ei nu investesc în cluburile pe care le dețin, ei își ÎMPRUMUTĂ cluburile !!! În felul acesta, dacă echipa nu merge, ei își recapătă bănuții investiți ( cu o dobândă frumușică ) solicitând cluburilor să le returneze ”datoria” , iar dacă amărâtele lor de cluburi nu au banii necesari… le bagă în insolvență ! Având în vedere că jucătorii nu mai pot depune memorii , imaginația prinde aripi către filmele cu Al Capone și ”sindicatele” anilor ’30 . Al Capone ăsta al Rapidului ( aka piticu’ UTC-ist ) e un geniu: le-a tras-o nesimțiților de angajați, păi de unde atâta tupeu pe ei să plece liberi de contract și să-și ceară salariile în justiție ( unde ar avea un categoric câștig de cauză ) .
Totuși atunci când o societate comercială capotează, PRINCIPALII CREDITORI SUNT SALARIAȚII ȘI BUGETUL DE STAT !!! Abia apoi , din ce rămâne ceilalți !!!
Evident că dacă echipa reușește să ia niște jucători pe bani puțini și să-i vândă în câștig ( preferabil să se acopere și salariul primit de jucător, plus ceva profit, etc ) totul e O.K. Metoda asta a funcționat minunat la Dinamo în epoca ”autostivuitorului” ( se pare că acum s-a cam gripat angrenajul ) și funcționează încă la Steaua în epoca ”mioritică” ( bașca niște euroi picați de pe la UEFA ) .
Ei bine fraților, asta nu-i kosher ! În felul ăsta NICI UN PATRON DE FOTBAL DIN ROMÂNIA NU ESTE INTERESAT DE ADEVĂRATA PERFORMANȚĂ !!!
Ceva trebuie schimbat ! În primul rând nașu și mitică ! Apoi trebuiesc schimbate niște reguli în ceeace privește modul de finanțare al cluburilor.
Citind o grămadă de articole ( din presa sportivă ) despre contractele jucătorilor îmi pun întrebarea : oare angajarea fotbaliștilor respectă prevederile Legii 53 / 2003 completat cu prevederile Legii 40 / 2011, publicat în Monitorul Oficial al României , partea I, nr. 225 din 31 martie 2011 ? Acolo sunt reglementate strict niște chestiuni privind raportul dintre angajator și salariat iar din ce se spune prin presa sportivă rezultă că lucrurile stau mai degrabă ca la moșia feudală a nu știu cărui grof ! De legile care reglementează contabilitatea și fiscalitatea nici nu mai are sens să vorbim, știe și un țânc că le găsește în cărțile cu povești de adormit copiii.
Poate că niște ”săpături” în domeniul ăsta, făcute de niște ziariști cu har în a ancheta ar fi binevenite întru salvarea de la colapsul fotbalului românesc.
Noapte bună copii.

stef (1 comentarii)  •  13 decembrie 2012, 4:30

Asa se poate curata fotbalul, ori.. ori

Rumpelstilzchen (383 comentarii)  •  13 decembrie 2012, 10:16

ai dreptate , dar exista o povestioara mult mai interesanta.
Pentru multi „mioriticul” impleteste paie in plase de aur.
Daca-i mai pronunti odata numele, ti la destainuit doar Coposu gol. Asa ca, pazea!

razvan (1 comentarii)  •  13 decembrie 2012, 18:14

Sandu si dragomir sunt o mizerie, nu pot sa inteleg cum au stat atata timp in fruntea fotbalului. Conduc fotbalul dupa bunul plac nu conteaza vreo lege, daca vor ei dezafiliaza promoveaza depuncteaza (ceahlaul – dinamo)

Rumpelstinskin (52 comentarii)  •  13 decembrie 2012, 21:42

@Rumpelstilzchen
Poate că dacă ai fi fost mai atent la ortografie aș fi înțeles ce-ai vrut să spui…

Comentează