Cel mai scump kilometru de stadion

Sîntem prea săraci să nu ne permitem infrastructură la preţuri corecte

Înainte de a vorbi despre Bucureşti singura capitală europeană fără stadion modern, să ne amintim de Castelu din Constanţa. Castelu, „comună europeană”, cu două săli de sport situate […]

Sîntem prea săraci să nu ne permitem infrastructură la preţuri corecte

Înainte de a vorbi despre Bucureşti singura capitală europeană fără stadion modern, să ne amintim de Castelu din Constanţa. Castelu, „comună europeană”, cu două săli de sport situate la 7 km una de alta. Aţi citit despre ea în paginile Gazetei din octombrie trecut.

De ce are Castelu, cu 5.800 de locuitori, două săli de sport, ultima în valoare de 600.000 de euro? „În localitatea franceză Plescop, cu care sîntem înfrăţiţi, sînt trei săli de sport, două dintre ele în aceeaşi curte!”, a explicat primarul comunei. Să vorbim despre comuna suceveană Bosanci, cu 7.000 de locuitori şi o sală de sport de 750.000 de euro. Sau despre comuna-vedetă Cornu, unde o şcoală cu 270 de elevi are o sală de sport de 4 milioane de euro. Cu 20 la sută mai scumpă decît sala olimpică de la Izvorani!

Trebuie să vorbim despre aceste investiţii risipite sau risipe investite în buzunare private. Şi să învăţăm să distingem între utilitate publică şi demonstraţie de forţă pe bani publici. Ionuţ Lupescu s-a declarat „scîrbit”, după ce Consiliul Local din Bucureşti a tăiat aproximativ 55 de milioane de euro din finanţarea Naţional Arena. „Cum îşi permit aceşti consilieri să pună piedici acestei construcţii?”, se întreabă directorul FRF. Dar cum îşi permite preţul stadionului să crească „en fanfare” de la 119 la 234 de milioane de euro? Şi cum de nu s-a scîrbit, pînă acum, nimeni din Federaţie, nimeni din Primărie, nimeni din Guvern?

Naţional Arena costă cu 115 milioane de euro mai mult decît prevedea proiectul iniţial. E o sumă, într-o perioadă cînd se închid spitale şi şcoli. Spaniolii tocmai „s-au scîrbit” pînă la scandalizare pentru 3,3 milioane de euro. Atît va primi Real Madrid de la Ministerul Turismului, ca să promoveze imaginea ţării.

115 milioane de euro bani publici înseamnă rentele viagere ale sportivilor pe o perioadă de 27 de ani. Cei 509 de foşti medaliaţi olimpici, campioni mondiali şi europeni primesc în medie 3.000 de RON pe lună. La fel ca directorul FRF, şi ei s-au scîrbit cînd rentele întîrziau, din raţiuni de economie la buget. S-a vorbit, la un moment dat, chiar despre sistarea lor. „În cazul ăsta, vom fi în pom şi vom muri de foame. Ar fi o bătaie de joc!”, spunea Iolanda Balaş.

Un stadion naţional nu e un lux. N-ar trebui să fie. Dar lucrurile devin uite-aşa, la noi, încît să ne adăugăm în palmares, pe lîngă cel mai scump (şi cel mai lung, judecînd după ritmul de construcţie) kilometru de autostradă din Europa, şi cel mai tărăgănat kilometru de stadion, cu preţ care tinde la infinit.

Lupescu face apel la Preşedinţie şi ameninţă cu UEFA şi Platini. Mai lipsea să ne bată obrazul cu modelul francez şi „comuna” din Paris, cu cele două megastadioane ale ei. „Preşedinţia a garantat pentru terminarea acestui stadion!”. Cum e cu preţul iniţial garantat de constructori? Cu riscul minor de a-i scîrbi şi mai mult pe unii, un plus de 115 milioane de euro trebuie justificat eurocent cu eurocent.

115 milioane de euro înseamnă cam 11 piste olimpice de canotaj. N-avem nici una. Sîntem „în pom”. Nu s-au găsit vreo 10 milioane de euro „adiţionali”, pentru aşa ceva. Canotajul e un sport care ne-a adus (nu te supăra, UEFA!) 106 medalii mondiale şi 35 de medalii olimpice. Fotbalul e altceva. Oare?