Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Nervi

La Lens – Sochaux, au fost în tribune 30.338 de spectatori plus unu, din minutul 68. Boloni a fost eliminat pentru proteste. Scena are un aer de familie: antrenorul nervos trimis în tribune, apoi conferinţa de presă în care se […]

luni, 21 februarie 2011, 4:20

La Lens – Sochaux, au fost în tribune 30.338 de spectatori plus unu, din minutul 68. Boloni a fost eliminat pentru proteste. Scena are un aer de familie: antrenorul nervos trimis în tribune, apoi conferinţa de presă în care se enumeră penaltyurile neacordate. „Unii îşi caută scuze!”, a replicat „centralul” Varela.

Polemica s-a dus cu veninuri rafinate. Boloni l-a lăudat pe arbitru pentru forma sa fizică excelentă, „a fost mereu bine poziţionat”. Poate ar fi trebuit să-i mulţumească şi pentru că l-a făcut să se simtă aproape ca acasă în campionatul Franţei. Se pare că arbitrii sînt oameni şi pe-acolo. La fel şi antrenorii. Mai mult, se pare că umanitatea lor e invers proporţională cu locul în clasament. Pe locul 19, e greu să faci rost de seninătate olimpiană. Dar, la nici două luni de rodaj în Ligue 1, e ori prea devreme, ori prea tîrziu pentru Boloni să aplice strategia persecuţiei.

Un aer de familie. Varela şi-a apărat „meseria dificilă”. „Nu merităm un astfel de tratament!”. Deşi, lăsînd retorica deoparte, un astfel de tratament se încadrează în riscurile meseriei.

Ca detaliu de atmosferă, săptămîna trecută, Curtea de Conturi din Franţa a deschis o anchetă legată de veniturile arbitrilor. O categorie profesională care cîştigă anual, în total, între  37,5 milioane de euro şi 134 de milioane de euro. Exact, exact, nu se ştie cît, de unde şi pentru ce. Dar e o meserie dificilă, poate mai dificilă decît la noi. Dacă şi autorităţile statului pun presiune pe arbitri!

Antrenorii n-au stresul ăsta. La ei scrie clar, în contract. Boloni se enervează pentru 100.000 de euro pe lună. Şi aici se termină cu aerul de familie.

Comentarii (6)Adaugă comentariu

diss (58 comentarii)  •  21 februarie 2011, 16:47

Adevarul este ca Loti se afla intr-0 situatie foarte dificila!
La cat de ambitios este el ,ii este greu sa admita ca poate pierde chiar si o batalie.Eu sper ca castige razboiul si apoi sa vina la nationala unde e deranj mare!

Pavel (1 comentarii)  •  21 februarie 2011, 17:10

Poate are dreptate Boloni. Fotbalul se joaca pe bani foarte multi si poti sa pierzi sume uriase, daca dai de un arbitru incompetent sau rauvoitor. Iar Boloni, sau nea Mircea, sau Dan Petrescu, contestatarii nostri de serviciu, joaca la categoria usoara si invart bani putini. Exemplul cu Chelsea -Barcelona de acum doi ani e edificator: zeci milioane de euro au luat calea Barcelonei, din cauza unui arbitru incompetent. Pana nu se introduce judecata video, multi bani vor mai curge in directii gresite.

motanul incaltat (137 comentarii)  •  21 februarie 2011, 18:27

De ce oare l-or fi eliminat??? O fi utilizat prea des si prea tare cuvintul: MERDE????Pai ,Boloni nu stia ca putea sa injure in romana??? Avea un repertoriu mult mai bogat ,nici nu era nevoie sa se repete si nici nu-l intelegea arbitru….

M. Radulescu (16 comentarii)  •  21 februarie 2011, 18:37

Ma surpride iesirea nervoasa a d-lui Boloni, intrucat a avut de cand il stiu pe gazon, un comportament civilizat (foarte aproape de superlativul acestui mod de comportare sportiva). Sa fie oare de vina calitatea pe care o afiseaza, de „antrenor francez” ? Atunci il prefer ca sportiv roman !

Romi (3 comentarii)  •  22 februarie 2011, 6:34

@ M Radulescu
Pe mine nu ma surprinde iesirea nervoasa a dl Boloni. Mi-l aduc aminte foarte bine in perioada 1975-84 cand juca. Vesnic nervos, mereu rosu la fata, dar tragand echipa dupa el. Mare fotbalist! La Staeua s-a mai linistit…

BICO (21 comentarii)  •  22 februarie 2011, 9:27

clasamentul il preseaza insa cred ca se va salva lensul.

Comentează