Avem nevoie de Marica?

Atacantul lui Stuttgart încă trece prin dureri de creştere

„Vorbesc din punctul de vedere al unui sportiv care trăieşte pentru aplauzele fanilor, pentru scandările şi încurajările lor, care e motivat de prezenţa oamenilor în număr mare în tribune, care simte […]

Atacantul lui Stuttgart încă trece prin dureri de creştere

„Vorbesc din punctul de vedere al unui sportiv care trăieşte pentru aplauzele fanilor, pentru scandările şi încurajările lor, care e motivat de prezenţa oamenilor în număr mare în tribune, care simte că e apreciat cînd omul pleacă de-acasă, plăteşte bilet să-l vadă cum lucrează”. Aşa se recomanda Ciprian Marica în noiembrie, pe blogul personal. În cazul fanilor „naţionalei”, un bilet cu Albania a costat cam 7 euro, cu Franţa, la Paris – 44 de euro. Fanii lui Stuttgart plătesc 95 de euro, fără costul transportului, pentru un bilet pe „Gottlieb Daimler Stadium”, sau aproape 200 de euro, cel mai scump, dacă joacă în deplasare la Bayern sau Bayer.

Fanul lui Stuttgart pleacă de-acasă şi plăteşte bilet să-l vadă pe Marica lucrînd. Atacantul înscrie în minutul 9 golul de 1-1, apoi, şapte minute mai tîrziu, îl înjură pe arbitru şi ia „roşu”. După meci, încasează cea mai mare amendă din istoria clubului, 50.000 de euro, pentru „comportament stupid”, cum a explicat directorul sportiv Freddy Bobic. Se întîmpla în noiembrie, anul trecut. Un incident izolat. O zi proastă.
În fiecare săptămînă, fanul lui Stuttgart pleacă de-acasă şi plăteşte, generos, 95, 119 sau 189 de euro, ca să-l vadă pe Marica, „un sportiv care trăieşte pentru scandările şi încurajările” tribunei, înscriind 3 goluri în 13 meciuri. Pentru un salariu de două milioane de euro pe sezon.

Conducătorii clubului, antrenorii care au stat pe banca şvabilor, ziarele din Stuttgart au înţeles un singur lucru. Că 0,2 goluri pe meci înseamnă „nepăsare şi indisciplină”, cum comenta „Stuttgarter Zeitung”. „Cine îşi pune ego-ul pe primul plan n-are viitor la VfB!”, avertiza Bobic în octombrie. În campionate mai boeme, n-ar sări în ochi, dar Bundesliga scoate egoistul din tine.

În decembrie, se discuta despre un transfer al lui Marica la Galata sau la West Ham. Jucătorul a pus o condiţie imposibilă: salariu dublu. Negocierile au căzut. A venit un nou antrenor de la Stuttgart, a testat lotul. Apoi numele lui Marica n-a apărut pe lista pentru meciul cu Borussia Monchengladbach. Atacantul a lămurit lucrurile în felul lui. El trăieşte pentru aplauzele fanilor, nu pentru aplauzele tehnicienilor. „Oarecum m-am certat cu antrenorul!”. Iată un posibil refren al carierei sale de pînă acum. Îl poate posta pe youtube, în varianta remixată, îl poate trece clauză în viitoarele contracte.

Marica e jucătorul „oarecum certat cu antrenorul”. Fie el antrenorul de la „naţională” sau de la club, la un moment dat, Marica are o părere oarecum diferită de a lui. Ce argumente are un atacant cu o medie de 0,2 goluri pe meci în faţa unui antrenor? Probabil argumente de ordin tehnico-tactic. Partea bună e că Marica are doar 25 de ani. Şi suficient timp înainte să realizeze că domeniul lui de competenţă, ca jucător, nu e acelaşi cu domeniul antrenorului. „Avem nevoie de Marica, indiscutabil!”, spunea Răzvan Lucescu, după reconcilierea din toamnă. Iată o altă veste bună. Deşi, raportîndu-ne corect la nivelul nostru, la o medie de 0,33 de goluri pe meci, cît are „naţionala” în preliminariile Euro, am avea nevoie cam de un Marica şi jumătate pe teren.