Metoda lui Hodgson

Liverpool vine în Ghencea fără vedete, dar cu acelaşi antrenor

Într-un fel, are haz. Steaua s-a temut de Gerrard. Şi încă se bucură, ce noroc previzibil!, că nu va juca la Bucureşti. Liverpool însă e antrenată tot de bătrînelul ăla […]

Liverpool vine în Ghencea fără vedete, dar cu acelaşi antrenor

Într-un fel, are haz. Steaua s-a temut de Gerrard. Şi încă se bucură, ce noroc previzibil!, că nu va juca la Bucureşti. Liverpool însă e antrenată tot de bătrînelul ăla şters, care n-a declarat nimic ieşit din comun în viaţa lui: Roy Hodgson. Se spune că e de şcoală veche, că aplică metode prăfuite, că nu se ridică la înălţimea vitrinei cu trofee de pe Anfield Road.

Dar povestea din spatele poveştii lui Hodgson e că a început mereu prin a fi subestimat şi a sfîrşit acolo unde a dorit să ajungă. În Suedia, a preluat o echipă aflată la retrogradare şi a cîştigat campionatul. Era primul lui mandat în fotbalul profesionist.

Antrenorul lui Liverpool e minuţios spre ticăit şi nu lasă nimic la întîmplare. În meciul cu Steaua, va odihni titulari, dar nu va experimenta de dragul experimentului. „Îmi place ca jucătorii să muncească din greu”, spune el şi chiar se ţine de cuvînt, punîndu-şi elevii să repete aceleaşi lucruri, antrenament de antrenament, zi de zi, pînă li se apleacă. „Ne plictiseam, rîdeam de el, dar aşa ne-a dus într-o finală europeană!”, declara un fotbalist de la Fulham.

Hodgson nu e spectaculos, nu e Special One. Nu fascinează, nu promite. Dar ţine la principiile lui nespectaculoase: „Fii uman!”, „Fii modest! Fii loial! Arată respect! Fii cinstit! Comunică, încearcă să te faci înţeles!”. Cu declaraţii din astea provocatoare, ce patron risca să-l angajeze în Liga 1?

Ca să fie şi mai puţin captivant, antrenorul „cormoranilor” nu desenează echipe. Nu are nevoie. Le vede. Observă atent, cu ochiul liber cum interacţionează jucătorii pe teren, cine se înţelege cu cine în apărare şi ce cuplu funcţionează mai bine în atac. Apoi, bineînţeles, după ce îi aşază corespunzător, îi chinuie, „pasează şi mişcă, pasează şi mişcă”. Pînă li se apleacă.

Fotbalul nostru n-are răbdare să pună osul, bătrîneşte. Valorizează copiii teribili, maturii penibili, animatorii irascibili, emblemele prinse cu magnet de frigider şi paratrăsnetele din lojă. Principiile se rezumă la imagine, la replică, la impresia eroică de ultim moment.

În meciul-care-salvează-sezonul-în-ceasul-al-doisprezecelea, Steaua nu dă piept doar cu rezervele de la Liverpool. Îl înfruntă pe subestimatul Hodgson, cu fixaţiile lui de moş. Înfruntă, de fapt, metoda împotriva căreia încă n-a găsit nimeni antidot, deşi în Liga 1 căutările sînt în toi: munca. Mai banal de atît nu se putea! Sau mai ironic.