Lucescu şi echipa de limuzine
Manager la Şahtior nu e aceeaşi meserie cu manager la Arsenal
Bugetul lui Şahtior oscilează între 50 de milioane şi 100 de milioane de euro. Despre datoriile clubului din Doneţk nu veţi auzi prea curînd. Pentru că fotbalul ucrainean […]
Manager la Şahtior nu e aceeaşi meserie cu manager la Arsenal
Bugetul lui Şahtior oscilează între 50 de milioane şi 100 de milioane de euro. Despre datoriile clubului din Doneţk nu veţi auzi prea curînd. Pentru că fotbalul ucrainean se alimentează din depozitele subterane ale oligarhilor.
Despre datoriile celor de la Arsenal şi ale celorlalte cluburi din Premier League aţi auzit şi sigur veţi mai auzi. Echipa lui Wenger are în jur de 244 de milioane de euro în minus. Şi veţi mai auzi încă o expresie, necunoscută în fotbalul est-european: cifră de afaceri. La Arsenal, cifra asta a ajuns undeva spre 200 de milioane de euro. Fotbalul englez reprezintă produsul unor companii într-o economie de piaţă. Concurenţă, strategii, investiţii şi, nu în ultimul rînd, reguli.
Într-o altfel de economie, cu altfel de pîrghii şi de lideri, cluburile ca Şahtior rămîn la statutul de breloc. Bun de purtat în Cupa UEFA, accesoriu kitsch în elita Ligii. Domină campionate slabe, unde jucătorii şi antrenorii sînt plătiţi în kilograme de bani. O astfel de competiţie internă, care nu opune rezistenţă, care nu contează decît statistic, prezintă un mare risc: să pierzi proporţiile.
Să spui, de pildă, că ai dominat un meci pe care l-ai pierdut cu 1-5, să numeri cornerele şi ocaziile şi să nu înţelegi dimensiunile exacte ale Şahtiorului pe harta fotbalului. Să crezi că te afli la acelaşi nivel cu Arsenal sau cu orice alt club din Occident reprezintă o naivitate. Care e nivelul, de fapt? E ca şi cum ai spune că, de vreme ce în România există mai mulţi proprietari de maşini de lux decît în Germania, industria auto românească o întrece pe cea nemţească.
Diferenţa dintre Premier League şi campionatul Ucrainei (sau al României) e cea dintre o economie de piaţă şi o piaţă de desfacere. Distanţa dintre cluburile-breloc şi cluburile-afacere nu este doar de nuanţă. Arsenal n-a cîştigat pentru că ucrainenii i-au făcut „trei cadouri”, cum spune Mircea Lucescu.
Ci pentru că, în vara lui 2006, Arsene Wenger l-a transferat definitiv pe Alexandre Song, pentru remarcabila sumă de 1,2 milioane de euro. Camerunezul a deschis scorul marţi seară, pe „Emirates”. De partea cealaltă, managerul Lucescu l-a adus în septembrie pe Alex Teixeira, pentru chilipirul de 6 milioane de euro. Mijlocaşul brazilian a pus şi el umărul, la un loc cu echipa, la „cadourile” pentru Arsenal.
În fotbalul ucrainean, deciziile de manager nu te costă nimic, iar preţurile nu înseamnă altceva decît un luciu în plus la breloc. În Liga Campionilor, preţurile chiar înseamnă preţuri, bugetele – bugete, taxele – taxe. Iar managerii plătesc pentru naivitate. Vorba lui Wenger după meciul cu Şahtior: „Facem parte dintr-o afacere foarte fragilă, în care e dificil să fii consistent”.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele