Maria Andrieş

Într-o lume macistă este nevoie cîteodată de bisturiul observațiilor unei femei. Sexul slab? O glumă misogină

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Maria Andrieş
Cifre, nume, chipuri

La meciul Islanda – Argentina, din faza grupelor, scor 1-1, s-au uitat 201.000 de islandezi, adică 60 la sută din populaţia ţării, de 307.000 de locuitori. Mai mult, scrie Hollywood Reporter, citând televiziunea naţională de la Reykjavik, cei care au […]

...

Cupa celor umili

Zlatko Dalici nu va antrena Barcelona sau Real Madrid, deşi susţine că ar câştiga un sac de trofee în Champions League. Selecţionerul Croaţiei nu este un brand, iar asta nu e tocmai o fericire pentru marketingul marilor cluburi.

După cum […]

...

A cui este această Franţă?

„Cu capul în stele”, aşa a titrat L’Equipe, pe prima pagină, după calificarea Franţei în finala Mondialului. „La porţile Paradisului”, a scris Le Parisien. „Tot nu suntem campioni”, a venit contrapunctul dinspre Didier Deschamps, după victoria muncită, 1-0, din semifinala […]

...

Ireversibil

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe […]

...

Franţa – Belgia, balşoi spectacol

Între noi, europenii, acum. În prima semifinală mondială, Franţa întâlneşte Belgia: două ţări vecine, prietene, care fac bancuri una despre alta. „Le Parisien” o numeşte relaţie de dragoste-ură: se iubesc, dar se tachinează.

De ce nu mănâncă belgienii covrigi? Nu […]

...

Judecata de Apoi

Dosarul Transferurilor tinde spre infinit, pe banii contribuabililor

Îi plătim pe oamenii ăştia. Din buzunarul nostru. Medicilor le-au scăzut salariile. Profesorilor le-au scăzut salariile. Judecătorilor – nu! Au protestat în toamna trecută, două luni au refuzat să-şi încaseze leafa. S-au […]

joi, 30 septembrie 2010, 10:10

Dosarul Transferurilor tinde spre infinit, pe banii contribuabililor

Îi plătim pe oamenii ăştia. Din buzunarul nostru. Medicilor le-au scăzut salariile. Profesorilor le-au scăzut salariile. Judecătorilor – nu! Au protestat în toamna trecută, două luni au refuzat să-şi încaseze leafa. S-au plîns că sînt prost plătiţi, au negociat cu Guvernul şi au obţinut majorarea salariilor.

Ce fac pentru banii în plus? Printre altele, au amînat Dosarul Transferurilor. Pentru a 23-a oară. Din lipsă de procedură. Dintre cei opt acuzaţi, a absentat numai Jean Pădureanu. Poate e sistemul nostru juridic de vină, sistem care permite tărăgănarea procedurilor pînă la Judecata de Apoi.

Poate la mijloc e slaba pregătire a magistraţilor. Doar au avut profesori prost plătiţi! Poate avem noi aşteptări nesimţitoare, de ce adică, după ce s-au cheltuit bani de la buget pentru anchetă, pentru comisii rogatorii, pentru salariile procurorilor, ar trebui să primim şi un verdict în schimbul lor?
Poate ne facem noi o imagine greşită despre justiţie. Şi ar trebui să consultăm un oftalmolog prost plătit. Poate după începutul ăla în trombă, intens mediatizat, cu audierile, sechestrul pe bunuri, rechizitoriul, după ce inculpaţii recunosc că sînt nevinovaţi, în repetate rînduri, pe diferite posturi, nu mai urmează nimic. The End. Koneţ Filma. Să nu ne-nchipuim că lucrurile se petrec ca în serialele americane cu juraţi şi avocaţi!

A 23-a amînare reprezintă un record! O performanţă care umileşte şi descurajează orice alte performanţe din fotbalul nostru! Un mesaj clar că traficul de jucători şi spălarea de bani în cadrul cluburilor nu implică mari riscuri legale. Un mesaj clar că şefii de cluburi n-au decît să-şi bată joc de Fisc, de procurori şi de propriile echipe, pînă se plictisesc şi găsesc alt sport, mai palpitant şi mai profitabil.

Rechizitoriul „Dosarului Transferurilor” susţine că statul a fost prejudiciat cu 1,5 milioane de dolari, FRF – cu 600.00 de dolari, iar cluburile Dinamo, Rapid, Gloria şi Oţelul – cu peste 10 milioane de dolari. Pe la amînarea o sută şi ceva, sumele astea vor părea mărunţiş, pe lîngă prejudiciul adus contribuabilului de către judecători.

Inculpaţii Giovanni Becali, Victor Becali, Gheorghe Neţoiu, Cristi Borcea, Jean Pădureanu, Gică Popescu, Mihai Stoica şi George Copos au dreptul la un proces corect. Dar şi cetăţenii au dreptul la verdicte. Nu le plătesc magistraţilor spor de stres pentru ca aceştia să menajeze nervii şi rutina zilnică a acuzaţilor. Pentru tratat stresurile avem rezidenţi prost plătiţi.
Medicii pleacă pe capete, profesorii pleacă pe capete. Judecătorii nu pleacă. Pe ei nu-i sfătuieşte ministrul muncii să-şi caute un post mai bine plătit în afară, în UE. Ar fi luare la mişto.

Comentarii (33)Adaugă comentariu

uzu (3 comentarii)  •  1 octombrie 2010, 5:48

acest articol, pentru tema abordata, pentru felul in care e pusa problema si pentru atitudinea ziaristului, merita APLAUZE.

cu respect.

i.costea (1 comentarii)  •  1 octombrie 2010, 9:06

foate bun articol,in Romania sa nu ajungi la spital si sa nu ai de a face cu justitia,judecatorii sunt bine platiti si cazurile se amana pana la pastele cailor,despre verdicte ca sa spun sunt cum bate vantul,cine da mai mult are dreptate!!! halal justitie !!! TRaiaSca Zeus ,regele justitiarilor ,atotstiutorul ,cel mai iubit fiul al poporului etc.!!

Gunner (2 comentarii)  •  1 octombrie 2010, 9:52

This is Romania, The Land of Choice!!!

biletul zilei (19 comentarii)  •  1 octombrie 2010, 10:30

Eu sunt curios daca unul singur din judecatori isi poate justifica cu eroare de vreo 10000 de euro averea.
Cat despre procesele acestea lungi – sunt foarte multi fani ai telenovelelor cu peste o mie de episoade, deci de ce nu ar fi si procesul o telenovela?

gs(p) (11 comentarii)  •  1 octombrie 2010, 12:38

JUST

florin (3 comentarii)  •  1 octombrie 2010, 16:30

bravo pentru articol. excelent! alte comentarii sunt de prisos.

Remi Online (2 comentarii)  •  1 octombrie 2010, 18:50

Aceasta este tara in care traim!Felicitari pentru articol!

Adi (95 comentarii)  •  1 octombrie 2010, 19:24

La Steaua, transferurile de antrenori, jucatori si staff curg ca oile prin strunga, cu performante minime prin excelenta!
Iata si ultimul banc despre cum atrage parlamentarul Gigi fonduri europene in Romania:
– minutul 15, Steaua-Napoli 3-0: sa mai ziceti ca nu aduc bani europeni in Romania! Na!
– minutul 31, Kapetanos e eliminat: lui nu-i mai dau nimic din banii europeni!
– minutul 43, Steaua-Napoli 3-1: asta-i Steaua ce-am pohtit, doar un gol nu-i de temut!
– minutul 73, Steaua-Napoli 3-2: baieti, eu ma duc sa dau niste telefoane la Varsovia, anuntati-ma daca mai luam gol!
– minutul 90, Steaua-Napoli inca 3-2: greu tare, dar parca tot le-am luat banii, vere! Fac cinste cum fluiera galbejitul ala!
– minutul 98: Steaua-Napoli 3-3: ii iert pe toti, lasa ca mie imi ajung banii mei… Baieti, serbati fara mine in seara asta!

ni (2 comentarii)  •  1 octombrie 2010, 21:39

Toti au laudat ce spune foarte bine Maria Andries. Si ce daca au laudat ? Si ce daca scrie bine ? Si de fapt ce conteaza in Romania ?

Bwana (5 comentarii)  •  1 octombrie 2010, 21:55

Maria, bun articolul!
Ma gandesc sa propui celor in masura de la ANAF sa calculeze dobanda la „tzeapa” si cine pierde sa o plateasca din buzunar. „Pungashii”…daca e vina lor, sau judecatorii ptr taraganare % din cheltuielile induse in sistem. In rest, abia astept asteroidul ala care va rezolva toate problemele astea pamantesti…

emil toma (1 comentarii)  •  1 octombrie 2010, 22:31

procedura nu o face magistratul judecator. Articolul nu are legatura cu realitatea. A intocmi si transmite o citatie, a o comunica, a atasa dovada de citare nu este o atributie a judecatorilor. exista grefierul de sedinta care intocmeste aceste acte si formalitati. deci cautati problema in alta parte.

George din SUA (1 comentarii)  •  2 octombrie 2010, 0:00

Bun articol. Dar mafia este peste tot in lum, si in cele mai civilizate si bogate tari. Dar acolo cel putin mai ascund coruptia.n Rromania se c-am face pe fata….

oddin32 (5 comentarii)  •  2 octombrie 2010, 0:24

ceva ce merita citit cu repect domna Maria

antonpan (6 comentarii)  •  2 octombrie 2010, 18:37

Eu traiesc in Suedia.
Pot sa afirm ca modelul(RO) este generalizat.
Peste tot se intampla la fel.
Ai relatii, ai putere!
Suedia(in fotbal) nu a mai casigat nimic
de cand Platini a luat locul lui Lennart Johansson.
CM din USA a fost aranjat in favoarea Suediei si USA.

emil (1 comentarii)  •  2 octombrie 2010, 18:40

Super articol. Nesimtire pe banii nostrii.
Sper sa-l citeasca si cine trebuie.

vasco (317 comentarii)  •  2 octombrie 2010, 20:35

@I.Costea,
TRaiasca Zeus!!!Superb,daca n-ar fi asa de trist!Ne meritam soarta,doar oameni ca Maria sau Mircea ne mai pun cite o perfuzie cu incredere ca totusi exista si oameni normali care vad adevarul si au curajul sa-l afirme.Ma refer la Maria Andries si Mircea Badea,dar mai sunt.Cind vor fi mai multi decit ceilalti vom putea spera.Pina atunci…

fibra (104 comentarii)  •  3 octombrie 2010, 9:29

Amin.

alex (345 comentarii)  •  3 octombrie 2010, 11:21

E scandalos, dar asteptarea asta are si ea o limita, oare nu ar trebui sa stim si noi pana unde se-ntinde?

robert (2 comentarii)  •  3 octombrie 2010, 12:18

sunteti intr/o grava eroare, stimata d/na!
tuturor magistratilor le/au scazut salariile, ca si celorlalte categorii de bugetari!
cred ca inainte de a infiera cu manie proletara intreaga justitie, poate ar trebui sa va informati care sunt motivele pentru care s/a amanat atatea termene acest dosar! Sau acestea sunt amanunte care nu va intereseaza atunci cand trebuie sa scrieti despre acest subiect?
din pacate, in sistemul ns. de drept, inculpatii au foarte multe drepturi si prea putine obligatii iar pentru aceasta, nu cred ca sunt de vina judecatorii care trebuie numai sa aplice legea asa cum este!
oricum, imi pare bine sa vad ca despre justitie poate scrie toata lumea (fie ca se pricepe la acest domeniu sau nu)!

Albusibiu (1 comentarii)  •  3 octombrie 2010, 12:50

Cum ramane cu cele 17 echipe plus o fantoma?
Dar cu mania persecutiei si scenarita referitoare la modul cum suntem arbitrati in cupele europene?
Cineva trebuie sa-si ceara scuze?

uzu (1 comentarii)  •  3 octombrie 2010, 12:54

Bravo ai dat lovitura.

sandu (4 comentarii)  •  3 octombrie 2010, 15:56

Articol foarte bun dar la ce foloseste ,ei se fac ca muncesc iar noi ii platim cu bani grei atit pe procurori cat si pe judecatori . Sub conducerea lui ZEUS toate au inceput sa puta urat de la numele lui si al portocaliilor(basinosu, portocaliu-culoarea rahatului de copil sugar)

maria andries (1349 comentarii)  •  3 octombrie 2010, 16:13

Pt. Bwana, din surse sigure pe ele, se pare ca nu ne va lovi nici un astreroid mai tare decit ne dam noi cu stingu-n dreptu’ 🙂

Ionut (1 comentarii)  •  3 octombrie 2010, 19:53

Nu fac parte din tagma judecatorilor. Dar se bucura de acelasi tratament. In momentul de fata magistratii primesc leafa cu 25% mai putin. Salariile lor sunt mai mici decat anul trecut. Nu la fel de mici ca ale unui profesor sau medic. Dar mai mici. In fond nu sunt mai multi de 3000 in tara asta si ar trebui sa ne bucure demninatatea cu care se apara. Unitatea lor ar trebui sa fie exemplu si pentru celelalte categorii.

Lica (30 comentarii)  •  3 octombrie 2010, 20:58

BRAVO MARIUCA ! Un subiect necesar, tratat profesionist ca si tot ce ai scris in ultima vreme. Pacat ca nu va rezolva nimic , Romania si institutiile sale fundamentale nu functioneaza, chiar daca pe mapamond situatia e similara

ovidiu (4 comentarii)  •  3 octombrie 2010, 22:29

Felicitari ptr articol, d-soara Andries ! Scris la obiect in stilul d-voastra inconfundabil…Stau si ma intreb
(intr-adevar degeaba) cateodata : oare ce gandesc ACEIA care sunt pusi sa vegheze buna desfasurare a democratiei (cum sunt si domnii sau doamnele de la Justitie ) citind aceste ADEVARURI…
Imi amintesc de un episod care s-a intamplat la investirea unui nou ciclu de magistrati; d-l T.Basescu i-a intrebat daca s-au gandit bine cand si-au ales aceasta meserie si mai au timp sa se razgandeasca ptr ca nu le semnase inca hartiile oficiale ….

florin (15 comentarii)  •  4 octombrie 2010, 2:31

Bine scris! Bravo!
Dar la fel e si cu dosarul „Spaga la arbitri”. In Italia, o speta identica s-a anchetat si judecat in regim de urgenta, in Polonia la fel.
La noi e altfel. Pe Prunea il face mare smecher Dinamo, pe arestatii Penescu lu Compania ii elibereaza judecatorii, procurorii „uita” sa mai continue anchetele si vorba romanului „zilele TRECE, leafa (babana) merge”
Om iesi oare vreodata din asta?!?

Cosor Ion (6 comentarii)  •  4 octombrie 2010, 5:04

totuleste mobilizarea pentru a castiga cu Franta,altfel ne paste televizorul

tudor (1 comentarii)  •  4 octombrie 2010, 8:03

primul dumneavoastra articol bun!!!

SorinR (14 comentarii)  •  4 octombrie 2010, 15:42

Maria, frumos ai apasat pedala pe un buboi care doare, justitia si dreptatea din tara noastra. Oricine ar scoate bata si ar lovi pe acesta tema, efectul ar fi cel scontat de „agresor”. Nu cred ca numai judecatorii sunt de vina!! Am intrat cu totii (ca tara) int-o gaura neagra fara fund, unde nu avem scoala, unde nu avem o scara de valori reala!! Sa fim seriosi, nici 10% din cei ce comentam acest articol (proportia se pastreaza pentru toti romanii, indiferent de varsta sau meserie sau altceva) nu sunttem in stare sa facem ceva in tara asta fara sa furam, sa tragem pe turta noastra tot malaiul!!! Daca schimbam parlamentul in clipa asta si punem alti romani (luati aleatoriu) credeti ca vor scadea numarul de hoti din parlament, ….sau guvern? Sa fim seriosi, ne furam caciula unuia altuia, ne bucuram ca ne alegem cu caciula altuia pe nedrept, strigam din toti rarunchii daca ne ia altul caciula!! ce ramane de facut? Ne bagam in joaca? sau nu….?

Cristi (4 comentarii)  •  4 octombrie 2010, 16:39

Foarte bun articolul si adevarat! Am vreo 3 prieteni judecatori (colegi de liceu), cand ne intalnim se distreaza fiecare pe limba lui. Tu ce ai mai facut? Am amanat azi vreo 5 doasare pt. la anul, ca nu mai suport cate am in fiecare zi. Altul: eu le-am zis-o la vreo 3 avocati ca pana nu-si fac lectiile nu-i mai primesc in instanta sa apere pe cineva. Altul, ca i s-a facut lehamite de procesele „ieftine”. Ca vrea d-alea pe bani mai multi. Parerea mea? Ii doare-n pix pe toti. Se iau spagi la nivel maxim pt. ca legile permit „vrajeala” in instante. Amanari, schimbari de proceduri si legi peste noapte etc. Inainte de sanatate, educatie, trebuie schimbat sistemul din justitie. Este la pamant !!!!

maria andries (1349 comentarii)  •  4 octombrie 2010, 18:26

Pt. tudor, trebuia sa se-ntimple si asta 🙂

groparu (17 comentarii)  •  4 octombrie 2010, 18:42

Sublinia si altcineva un mare adevar . In fiecare tara nu numai la noi, exista frauda si coruptie in privinta transferurilor de jucatori.La noi e mai cu mot deoarece legislatia e permisiva. La urma urmei un caz de genul celui din articol (care intra la infractiuni de genul delapidare, evaziune ,etc) se poate judeca si in lipsa subiectilor sau chiar in procedura de urgenta. Insa asa nu ar mai exista spaga virtuala. Si cum oamenii de rind nu prea au parale ,in cazul lor judecatorii isi manifesta intransigenta.Pe cind la aia cu bani devin imediat maleabili. Scopul in sine se cunoaste:spaga, mita, etc.Cine poate sa-i dovedeasca ca doar ei fac si desfac .In fotbalul nostru chestia cu dosarul transferurilor e mic copil fata de cum ar fi infiintarea ligii sau de cum au pus mina actualii actionari si presedinti de cluburi pe echipele care le reprezinta. Atunci sa vezi superfrauda si supercoruptie la nivel inalt.Caci sa fie clar in Romania nimeni nu va reusi sa prolifereze decit prin ajutorul interesat dat de cei ce detin pirghiile puterii (asa zisele puteri in stat inclusiv presa care preamareste pe unii sau ascunde sau nu publica date).Arde-i Maria .

Comentează