Mituri de autobază
„Asta nu e Dinamo. Avem un lot chiar bun. Dinamo, Dinamo înseamnă altceva…” Şi Andone pocneşte din degete, ca un scamator prins de propriile trucuri.
Altceva! Ceva capricios, care nu se poate manifesta în orice condiţii. Aşa cum cei trei […]
„Asta nu e Dinamo. Avem un lot chiar bun. Dinamo, Dinamo înseamnă altceva…” Şi Andone pocneşte din degete, ca un scamator prins de propriile trucuri.
Altceva! Ceva capricios, care nu se poate manifesta în orice condiţii. Aşa cum cei trei tenori ar refuza să cînte în Piaţa Obor sau cum balerinii de la Balşoi n-ar dansa pe stadion, dinamoviştii îşi rezervă dreptul de a alege cu cine şi pe ce fel de teren intenţionează să cîştige. În nici un caz la Urziceni, unde „autobaza” compromite decorul.
Pe filosofia asta, „batem numai echipe care nu se apără”, n-o să aflăm prea curînd care e Dinamo, de fapt. Dar o să ne trezim cu încă o legendă, alb-roşie: legenda invincibilităţii autobazei.
Ei bine, nu e cazul. Nu e cazul nici măcar de un mit mai mititel, fie el mit urban, preurban sau interurban. Încă din 1967, deşi N’Doye nu se uita pe atunci la meciuri, s-a demonstrat că se poate face mişto de „autobază”. Chiar dacă se numeşte Inter şi e antrenată de Helenio Herrera, cel care a descoperit că poţi să cîştigi trofee „fără să cobori echipa din autocar”.
În finala Cupei Campionilor, Inter a pierdut cu 1-2 în faţa lui Celtic, nişte scoţieni generoşi în atac, un fel de Dinamo mai puţin volatil. „E o victorie a fotbalului!”, a recunoscut Herrera, fair-play, după finală. Cum anume au izbutit cei de la Celtic să treacă de „autobază”? Au tras 40 de şuturi pe poartă. 40! Nici mai mult, nici mai puţin!
Pe terenul ingrat din Bărăgan, cei nouă jucători cu profil ofensiv rulaţi de Andone au tras cinci şuturi pe poartă. Unirea a dat trei şuturi. Pînă la urmă, care-i „autobaza”? Cinci şuturi pe poartă la nouă jucători! Cam jumătate de şut de fotbalist! OK, asta nu înseamnă Dinamo, dar ce înseamnă? S-ar putea să însemne că Herrera avea dreptate: „În fotbal, cine nu dă totul nu dă nimic”.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele