Un protejat al sistemului

Selecţionerul nu depinde de rezultate, ci de mila lui Mircea Sandu

1-1 cu Albania, 0-0 cu Belarus. „Există un singur adevăr, cel scris pe tabelă”, spunea un antrenor austriac, devenit nume de stadion. Iată adevărul despre activitatea selecţionerului Răzvan […]

Selecţionerul nu depinde de rezultate, ci de mila lui Mircea Sandu

1-1 cu Albania, 0-0 cu Belarus. „Există un singur adevăr, cel scris pe tabelă”, spunea un antrenor austriac, devenit nume de stadion. Iată adevărul despre activitatea selecţionerului Răzvan Lucescu.

Federaţia a decodat aceste scoruri în felul următor: „Poate-i prelungim contractul pînă-n 2014!”. Iată adevărul lui Mircea Sandu: antrenorii depind de degetul lui mic, nu de rezultate. Dacă vrea, inventează postul de selecţioner pe viaţă. Şi uite-aşa, din tînăr antrenor pe baricade, gata să revoluţioneze structuri şi mentalităţi, Răzvan Lucescu a ajuns protejat al sistemului. Se află la mîna lui Mircea Sandu. Mai are rost calculul diferenţial al şanselor de calificare?

Două puncte din două meciuri nu reprezintă pentru federali subiect de analiză, ci obiect de şantaj. Selecţionerul a fost anunţat, public, deschis, la mişto, că va fi menţinut în funcţie din alte motive decît competenţa. Mircea Sandu i-a făcut lui Răzvan Lucescu un serviciu, la rîndul lui, acesta îi va întoarce favorul. Federaţia şi-a atins obiectivul: are un selecţioner guvernabil.

Mai puţin norocos, după înfrîngerea cu Belarus, Blanc a fost avertizat elegant de Federaţia de la Paris: cîştigă în Bosnia sau pleacă! Deşi antrenează Franţa de două luni şi ceva, nu de un an şi ceva, deşi a schimbat aproape complet lotul după Mondial, deşi e un simbol al fotbalului din Hexagon… Cu toate astea, 0-1 înseamnă pentru unii chiar 0-1, nu un excelent prilej de prelungit contracte. Oricum, în nemernicia lor, ca nişte necunoscători turbaţi, francezii şlefuiau ghilotina pentru Blanc încă din vară, după înfrîngerea din amicalul cu Norvegia. Cîtă răutate, nu-i aşa?

Cu toate astea, Blanc nu se revoltă şi nu-i arde una retorică, de la obraz ingratului popor. Iar în meciul cu România, Franţa va avea un selecţioner care lucrează sub presiunea rezultatului şi a şomajului. În timp ce selecţionerul „tricolorilor” va cugeta schimbările pe o bancă de puf, sub un clopot de sticlă, apărat de un cvartet de dădace. Nu este o imagine a forţei, ci a slăbiciunii. Cei care-l ocrotesc de realitate nu fac decît să-l discrediteze. Îi scot în evidenţă statutul vulnerabil şi îi întreţin iluzia că postul de selecţioner i se potriveşte ca turnat.
Spre deosebire de Blanc, Lucescu jr. nu e obligat să-şi asume nici un risc, nici o responsabilitate. Nu-l presează nimeni şi nimic să califice „naţionala”. Sau cel puţin s-o construiască. Susţinerea asta nemăsurată şi nesăbuită se va întoarce împotriva lui.

Pentru că nici tatăl, care-i sare în ajutor ca o mamă-leoaică, nici şeful FRF, care l-a transformat, din poignet, în scop caritabil, nu vor putea ascunde la nesfîrşit ceea ce scrie pe tabela de marcaj. Adică adevărul, vorba lui Ernst Happel.