Să recunoaştem, am ţinut cu ei!

Problema Unirii e, de fapt, problema tuturor echipelor din Liga 1

Toţi am vrut, împotriva legilor firii resemnate, ca viţelul cu două capete să trăiască. Am sperat pînă în ultimul moment că vor trece de grupele Ligii. Le-am ţinut pumnii […]

Problema Unirii e, de fapt, problema tuturor echipelor din Liga 1

Toţi am vrut, împotriva legilor firii resemnate, ca viţelul cu două capete să trăiască. Am sperat pînă în ultimul moment că vor trece de grupele Ligii. Le-am ţinut pumnii cu Sevilla, le-am ţinut pumnii cu Zenit. Greu de explicat de ce, în procente, dar aşa ni s-a părut natural. Cristian Bivolaru a explicat, într-o emisiune TV, contrariul. Pornind de la un studiu UEFA, fostul director FRF a afirmat că Unirea este „o echipă frumoasă, dar artificială”, al cărei loc e în ligile inferioare.

E păcat, ba nu, e dezolant de-a dreptul că o astfel de impresie vine de la un observator FIFA, de la un „metodist” umblat prin fotbal. UEFA însăşi a tras alte concluzii pornind de la studiul respectiv. Şi anume că Federaţia a comis nereguli în licenţierea tuturor celor şase echipe „europene”: CFR, Rapid, Dinamo, Steaua, Timişoara şi „artificiala” Urziceni.

Domnul Bivolaru nu este singurul care gîndeşte aşa despre Unirea. Doar că şi exprimă cu voce autorizată ceea ce le-a trecut prin cap scepticilor care sîntem, pentru că e mult mai la îndemînă să fim sceptici, precauţi sau profeţi. „Echipă artificială”, aşadar. Să-l întrebe domnul Bivolaru pe Ronny Levy dacă roşiile cultivate pe sol artificial în grădinile din Haifa nu ţin de foame! Poţi să-i reproşezi unei echipe că are performanţe artificiale, că face blaturi, că-şi dopează jucătorii pînă simulează infarctul. „Artificiale” au fost Victoria şi Scorniceştiul. Artificiale, adică false.

Dar Unirea este reală. Pentru locuitorii din Urziceni există cu adevărat. Aşa cum a existat odată şi un cinematograf, ajuns acum WC public. Dar asta nu înseamnă că oamenii n-au rîs, n-au plîns şi n-au mîncat seminţe, cînd s-au proiectat filme acolo unde astăzi sînt pereţi goi şi gunoaie.

„Un club care nu are susţinerea unui oraş nu poate face mare lucru!”, afirmă observatorul FIFA. De fapt, punctul slab, nu doar al Unirii, ci al majorităţii echipelor din Liga 1, nu îl reprezintă susţinerea comunităţilor. Ceea ce le face fragile şi inadaptabile la fotbalul adevărat nu e originea naturală sau din eprubetă. Ci proprietarii.

Cluburile occidentale sînt conduse de organisme complexe şi evoluate, cu mai multe capete de decizie. Cluburile noastre sînt conduse de organisme primitive, gen amibe, euglene şi egouri. Toate se află în aceeaşi situaţie incertă ca şi Unirea. Toate sînt la fel de artificiale, în termeni de stabilitate şi legalitate. Depind de interesul unui singur om sau al unei găşti fondatoare. Pot dispărea dintr-un pocnet de bici, ca un carusel în deşert. Cît despre public, în termeni de rîs, de plîns şi de mîncat seminţe, dacă 16.000 de oameni nu sînt importanţi, nu sînt importanţi nici restul, pînă la 22 de milioane.

Să recunoaştem, am ţinut cu ei! Şi încă mai ţinem. Domnul Bivolaru spune că astfel de „orgolii locale nu-şi au rostul în fotbalul înalt”. Poate. El vede altfel lucrurile, ca observator FIFA. Dar Unirea ne face să ne simţim ca şeful de gară din „California Dreamin”, care a oprit trenul NATO în mijlocul Bărăganului. Ne inventăm pe harta fotbalului oprind trenurile Ligii. Pentru că pe aici, pe la noi, de obicei se trece. Doar se trece.